plouă plictisitor, plouă alene
îneacă huma lumii de timp arsă
sufletele înjumătăţite angoasă
cu fir de grijă crosetează gânduri...
amurgul geme
în parfum de primăvară
chiar dacă cerul parcă stă să nască
alţi pui de ceruri gri;
lumea-i firească
doar pe al zilei eşafod
speranţa zbiară
buzele mele smulg un zâmbet aspru
chipul trăirii scump e la vedere
îmbrac roba tăcerii de sihastru
în vântul clipei par o adiere.
plouă din ochi cu plictiseli eterne
ascuns în nori de lut, soarele cască
iar sufletu-mi, dumnezeiască iască,
abia mai arde, stins de-a lumii vreme.
e-un timp de nu-mi cunosc rostul in viată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu