mă dor pe umeri zeci de grele-apusuri
zgârieturi dintr-un destin
strâns sul
atâtea minusuri
şi prea puţine plusuri
o matematică în care sufletul e nul.
aş radia oricare dintre ele
cum un desen greşit îl ştergi din cot
de mi-ar rămâne douăzeci,
tot grele
îmi par acum,
când sufletu-mi socot.
din ecuaţii, mai mereu e lipsă
nu-i nimeni să-l includă-n rezultat
pe cer e-un soare
veşnic în eclipsă
pe tabla lumii, un zero barat.