despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 26 aprilie 2013

sunt!

ce clopote se zbuciumă în zări?
de ce toţi dragi acum în jur se-adună?
nu ştiu să plouă, doar tăcerea tună
în ochii voştri  plini de remuşcări...
trecutul pare viu ca prin magie
sunteţi aici, voi, ce mi-aţi  fost tablou
tu, mamă, şi o lume ce mă ştie
ce v-a întors pe toţi, ca pe-un ecou?
mă bucur să vă văd, dar nu-nţeleg
de ce sunteţi cu toţii trişti? nu pier!
doar mă retrag pe-un munte de tăceri
am obosit  şi chiar  aş vrea să plec.
nu plânge, mamă, ce-ai avea de plâns?
rămân copilul ce l-ai îndrăgit
iar tu, iubire, ce-i că m-ai rănit?
măcar că te-am ştiut şi mi-e de-ajuns.
mi-e dragă viaţa, i-am gustat din miez
v-am pus iubirea zilnic în cuvânt
dar dacă azi nu pot să mai semnez,
de ce mă îngropaţi cât încă sunt?

arderi


nimic nu-i mai cumplit ca-nsingurarea
când ea îţi curmă ultimul răgaz.
un palid strop de viaţă în obraz
e semn că nu m-a cucerit încă uitarea.

nimic nu-i mai tăios ca sfâşierea
în colţii căreia îţi piere un surâs.
când tot ce simţi, în râuri mute-ai stins,
pari doar o stâncă rezemându-şi zarea.

să vezi în fiecare zori un alt apus
mai roşu ca oricare-nsângerare,
să lupţi, să speri că încă nu s-au spus
cuvinte ce-ar mai înlesni o întâmplare.

adorm târziu pe braţe de uitări şi gol
mi-e viaţa zbatere a peştilor pe ţărmuri
înaintez ca paşii în nămol,
cu visul ca un cal strunit de hămuri.

pe fiecare chip e un muzeu
doar ochii au intrarea gratuită
surâsul, mai smintit ca Prometeu,
aprinde focuri din scântei de-o soartă.

de poţi, salvează-mă de neagra întristare
ce-nvolburează gânduri ca pe-o lună
ea mă topeşte ca pe-o lumânare
şi mă frământă ca pe o nebună!

bloguri vizitate

Translate