duminică, 31 martie 2013

priviri



te-am întâlnit în timpul sec de viaţă
pe umeri trenă de visări purtând
tu cu un gând a cărui dimineaţă
n-aveam s-o ştiu nici azi când scriu un rând.
vorbeam uşor despre orice nimicuri
făceam din slut răscruci de univers
ce n-am ştiut? să ne ferim de friguri
ce-aveau să-ngheţe şi un pas în mers.
să ne fi rătăcit prin sorţi stinghere
ori ne-a fost drum deşertul nisipos
ce-a înecat trecutul în tăcere
lăsându-ne doar timp fără folos..
îmi vei uita curând flama din şoapte
ce te-aprindea când eu zâmbeam că eşti
numai doi ochi privind a cer de noapte
vor aminti ce-nseamnă să-mi lipseşti.

tăcere


azi am privit oameni zoriţi de străzile trezite sub paşii lor,
ca umbre ale norilor măturaţi de vânt,
imaginându-mi-i fantome....
cumva, anticipam acel final al trupurilor
ce nu-şi vor regăsi liniştea-n veci,
indiferent de forma pe care o îmbracă sufletul...
oamenii îşi pierd locul în patul nopţii supreme
cu preţul gândurilor din timpul vieţii ce o ştiu ( sau cred că o ştiu) ...
viul se scurgea pe chipul lor cu fiecare lacrimă
şi zbuciumul de zi cu zi îi adâncea în groapa spre nimic.
Îmi venea să le strig " oameni, treziţi-vă!
aveţi singur un anotimp să înfloriţi în pajiştea veciei,
un timp numit, aiurea, viaţă,
măsurat în ticăituri surde,
zile-absurde ,
un prea subţire cer să-l zgâriaţi printre scaieţii gândurilor voastre,
rugi fără flori,
temeri copleşitoare,
ce vor atrage viespea risipei!'''.
Dar oamenii au trecut,
mai apăsaţi de griji ca niciodată
şi eu tăceam ca un pământ înghesuit de ape,
temându-mă ca nu cumva roirea zbuciumului lor
să mă zărească.
Părea destulă grija unui stup polenizându-mi timpul,
un stup a cărui matcă erai tu

miercuri, 27 martie 2013

regrete


voi spune vorbele ( ce ţi le-aş spune ) altcuiva

şi voi zâmbi cum numai ţie pot zâmbi
din amintiri cumva voi evada
când muguri noi de vise vor plesni.
te voi uita ( îmi spun) ca pe-un hoinar
ce mi-a lăsat un zâmbet amanet
dar de regret ceva şi n-ai habar
nu-i că te uit,
ci, că uitând, te iert.

gând


cu un suflet în minus printre-atâtea portrete
nu-i mai searbădă lumea, nici mai grea de regrete.
o culoare în minus printre-atâtea nuanţe
nu se simte, stiliştii pot masca discordanţe.
poate ,doar, palizi maci vor tânji după mine
într-un timp ce-or sclipi  transparente rubine
se vor scrie pe ziduri inimioare de ceaţă
imitând un apus fără pic de roşeată.
tot ce-a fost se dezminte, ce lipseşte se uită
mai puţină c-un val, nu e marea-ntreruptă.

imposibil



nu-i şchioapă inima,
nici mută
dar zilnic pică în sevraj
când e de tine nevăzută
ca mimul trist
fără machiaj
dar ea gesticulează-ntruna
şi bâiguie nepriceput
poate că-i, totuşi,
o nălucă
un şoim pe-un cer cu nori,
un punct.
se zbate...
zău că aş opri-o
să-i curm căderea în anost
dar cum să-ţi ticăie adio
când te iubeşte pe de rost?

umbre de viaţă


când luna-mi dansează-n tavan,
degeaba mai curăţ fereastra;
prin dâre de tot ce-aminteam,
doar ea conturează speranţa.
mai palidă azi ca oricând
aruncă luciri ce m-alungă
prin linişti ce sapă în gând
ca râul în trunchiul de stâncă.
văd luna zâmbindu-mi lasciv...
de aur de-ar fi resemnarea
şi tot aş schimba-o pe-un stih
să-mi strige tăcuta-ntristare.
poţi crede? si ea a iubit!
cât lumea şi-un cer laolaltă...
răsare-n decor de-asfinţit
mereu de-al ei soare-alungată.
din umbră priveşte ateu
în ghearele nopţii se zbate
cum tu, jumătate de eu,
eşti zilei străin şi departe.
sper lună să nu-mi fii curând
nici vieţii o noapte-n neştire,
cât încă exişti şi eu sunt
chiar umbra ne fie iubire!

luciditate


când nimeni mă vede şi nimeni nu ştie
cum ard printre clipe o viaţă-n făclie
nicicui nu-i mai pasă când fără vreo vină
nu sunt dimineaţă,
ci-n sfeşnic lumină...
cum nimeni ghiceşte topirea de timp 
când linişte n-am conturând al tău chip
renunţ la senin, fii tu altora cer
de-i cine să creadă al tău efemer.
prin lacrimi sculptate de simţuri topite
aduc, fără vorbe, de tine aminte
cel care-mi jurai un senin fără corbi
deşi ai rămas ... curcubeu pentru orbi.


miercuri, 20 martie 2013

noapte


în liniştea nopţii nu geme un nor
doar scârţâie cerul ca vechea podea
când rar îl păşeşte un vis,
nouă stea
bătrânul azur se înclină usor.
în zi nu-ţi dai seama
e grabă şi zvon
de timp alergat chiar şi sufletu-i orb
dar noaptea e oda tăcerii ce-o sorb
pământul uimit şi, ici colo, un om.
puţini mai visează, mereu mai puţin
o stare de veghe persistă şi-n somn
cu griji pentru zile, cu zile adorm
prea mulţi ce n-au spus încă, vieţii, Amin.
să fie, deci, noapte, doar noapte şi-un veac
uitat să ne fie pe veci timpul zi
în nopţi să aprindem, visând, galaxii
şi-n veac să trăim fără tic, fără tac.

ritm



de mult iubirea e doar un tablou
în care mă zăresc şi nu par eu
o pernă veche şi un larg tricou
sunt piese dintr-al patimii muzeu.
orice aş spune azi nu mai contează
nici nu mai ştii s-auzi ce aş rosti
iubirea e o stare veşnic trează
în inimi ce ţin ritmul zi de zi.
puteam atunci să-ţi şterg de praf seninul
când stăruiai că drumu-n doi e-abrupt
acum ţi-e drumul lin, de când destinul
s-a răzbunat şi-n jumătăţi  ne-a rupt.
te-ntreb, deşi târzie-i întrebarea
cum ar fi fost să fi pvstrat un gram
din tot ce-a rătăcit, prin noi, uitarea?
i-am fi senin iubirii ce-o juram?

acum ori niciodată

ştii ce-i acum?
nu-i timp, e tinereţe
înmugurirea unui zâmbet verde
mai crud ca iarba ce în ţarini crede
când îşi înalţă trupul mlădios.
e noaptea-n care orice vis e roz
când curcubee varsă îndrăzneţe
culori în cupe să ciocnim în doi
cu sete de-a trăi un timp frumos.
acum ori niciodată!
nu oricând;
nici mai târziu,
ar fi ca un blestem
ce-ar scufunda Titanicul din noi.
mă sperie destinul unui lemn
şi aerul uscat cu iz de fum
la fel ca timpul,
arderi de acum.
dar  ce-i acum?
din lanţ o altă za...
e o răscruce între nu şi da
oprește-te de nu ştii încotro!
de nu-mi vezi drumul,
lasă-n urma ta
în semn de bun rămas,
crengi de salcâm.

duminică, 10 martie 2013

revoltă inutilă


nu-i just!
e absolut absurd şi incorect
în loc de un concediu pe pământ
e viaţa un canon
un timp infect
un post fără sfârşit de la-nceput.
nu-i just deloc
e timpu-atât de scurt
si-atât îl irosim în amănunt
eu mecanismul denumit trăiri
îl văd ca pe un film - 'bătăi de joc'
râd zei de noi
întregul univers
priveşte spectator cum ne-amăgim
cu fiecare zi
cum că trăim
când noi doar exersăm un mers invers.
plătim nedrept, din primul nostru ceas,
cu sufletul cioplit de-un orb destin
născuţi întregi,
închidem ce-a rămas
sculptura vieţii :
resturi într-un scrin.

luni, 4 martie 2013

penitenţă



nu te-am uitat
dar dacă strig în hăuri
şi hăurile îmi întorc ecoul
la ce folos a mai rosti cuvântul
când vocea sufletului
e sugrumat de goluri, 
ce folos?
și nu e fel în care n-am grăit
fără surdină să mă fi-nvelit
nu te-am uitat,
dar nu mai vreau să strig
cu riscul de-a muţi
o veşnicie
în clocote de vorbe
de-am să fierb
învăţ să tac
ce nu a fost să fie...
doar mi-e frig.
mă uită azi,
pedeapsa mi-e destulă că te pierd.
uită-mă azi
să mai păstrez speranța
că-ntr-o zi mă iert.

trecut


nu-i mult de-atunci
pare o veşnicie
pentru că tu şi eu
aveam alt vis
alt cer
azi de plătim trecutului simbrie
în lacrimi
tot nu suntem cei de ieri
ce-a fost a fost
nu vom putea cu vorbe
să înviem ce dus e de atunci
de-am fiinţat în negândite forme
acum nu-i cale între două stânci.
doar râuri de-amintiri pot să inunde
valea pe care rătăceam sfioşi
când două ceruri plâng de noi flămânde
 noi le- amutim pe culmi de munţi stâncoşi.