despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
iartă,uită și nu privi-napoi, dacă vrei să valoreze clipa.

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 24 februarie 2013

de-ale vieţii


mai sunt momente când mi-aduc aminte să exist...
în rest, sunt doar un croitor cu sacul vieţii lui
zile, zdrenţăroase,
tivite
de absenţe şi gânduri colţuroase
par bolovani din stâncile unui destin
în braţe prăvălit
mereu mi-am zis că într-o zi voi merge la târg
dar încă n-am aflat unde va fi
caut un răsărit neasortat de nori
să-l iau la schimb pe-al meu
mă-ntreb cine s-ar oferi cumpărător?
nu mi-aş permite un sac nou
(ca tot ce merită un preţ, nu-l pot plăti)
deci, mă apuc din nou de peticit...
cu riscul de-a fi omul cel mai priceput
în a croi cu fir din sufletul
şi el de-atâta zbucium descusut
ce-şi aminteşte să existe când şi când
în petice de zâmbet şi cuvânt.

schimbare


rupeam petalele pe rând dintr-un minut
plâng  florile din câmpul unui timp
cuprinse de absurdul cenuşiu
în anotimpul unui ”prea târziu”
întreabă câte-un gând
m-ai fi iubit
de nu purtam însemne de-nnorări
pe trup şi ochi, plămadă de pământ
nebinecuvântaţi de ai tăi zori?
de-ar fi aşa ori eu să fi ştiut,
clipeam doar uneori
sau nici atât.
dar, ologit de viaţă,
dezgolit,
e splaiul  meu pârloagă
ce-a iubit.
ce să-ţi mai spun? cuvântul e prea mut
am rupt petale de atâtea ori
pământul nostru, timp de vise crud
l-am pustiit prea lesne uneori!
de-aş mai putea bătători cărări
pe margine de câmp
ori crâng de vis
n-aş mai culege braţe de uitări
stârnind  parfumul ceasului ucis.
chiar de-om trăi o vreme la-ntâmplare
printre boboci de clipe şi râvnire
vom saluta-nflorirea  cu răbdare
lăsând în urmă sâmburi  de iubire.

analize


de când mă ştiu
între două zile m-a pândit mereu o teamă
un porumbel cate-o pisică-ndeamnă
în rest, doar noapte şi pustiu.
colivia în care mă adun zi după zi
mă protejează oarecum de a fi pradă
şi-atunci de ce să mă mai plâng?
doar n-o fi bai, nici visului otravă!
cum braţul mi-e subţire, îl întind
să mai ating cu vârful degetelor
ghemul de vis, fir de eternitate...
a doua moarte nu e dată orişicui
doar o pisică dă  de zor târcoale
eu simulez trăiri, respir şi doare
un aer comprimat de-aceeaşi uşă-nchisă.
poate-i mai bine  să privesc
prin gratiile unei vieţi de vis dezisă
decât să mă trezesc
în pragul unui   imposibil de atins
mereu respinsă.

Gângureli


o, fir-ar! iar m-am fâstâcit
sub al iubirii timbru
am îndrugat verzi şi uscate
spunând nimic,
doar gângureli forţate...
într-un final, era atât de simplu
eu să-ţi răspund,
ce-atâtea generaţii
şi-au spuns pe rând
că da, că se iubesc...
ce mă frământ?
ce mi-e atât de greu şi nefiresc?
şi, dacă, iară, mă  întrebi,
mă fâstâcesc...
ca pruncul  bâiguind câte-un ceva
tot  încercând  a îndrăzni un da.
să fie felul meu
de-a spune  '' te iubesc''?

neîntâmplare


îmi amintesc o zi din viaţa mea
singura zi în care-ai fost aproape
un vineri gri, aş vrea să-l pot uita
(mai gri decât o umbră-n tulburi ape)
atât de mult dorită, nici nu ştii,
avea să-mi fie timp fără culoare
ştergându-mi visele înscrise pe hârtii
ce te-aşteptau să le fii întâmplare.
ceva s-a stins
când mi-ai ajuns alături
te-ai smuls din mine
mă priveai străin
şi-n loc de-mbrăţişare şi desfături
mi-ai dăruit un vineri de pelin.

apocalipsă


de ce a trebuit să aflu că exişti?
cum de-am uitat că ce nu ştiu nu doare?
glumeaţă viaţă-şi bate joc de mine
parcă o văd cum râde-n colţul zilei
de felul meu de-a inventa culoare.
eu, transparentă umbră de-amintire
plâng a iertare.
(e un plâns copilăresc, ai spune)
dar ce-i mai pur ca plânsu-n astă lume?
tu mă sfidezi , timpul la fel
şi golul
îmi invadează sufletul
ce nu-l mai ştii.
însă cum tot ce simt
nu-s fantezii,
cum nici iubirea nu-i în veci eclipsă
chiar dacă te aflam acum ori nu
te aşteptam
ştiind că eşti oricum,
nebănuind că tu
îi vei fi inimii un fel
de-apocalipsă.

perle


am vrut să plec
şi m-am luptat cu timpuri
ce-mi închinau uitarea drept tribut
voiam să piară necrozate cuiburi
de frământări ce-atâta m-au durut.
şi am închis, cu ochii, simţăminte;
sub pleoape-şi cere drept scoica de gând,
dar nu-i voi dărui acel cuvânt
să piară ca şi cele dinainte!

tac veac de-atunci, ca peştele în ape
refuz  si visul
dar, el, rostogol,
cade greoi...o ancoră de șoapte
înfiptă în nisipul mut ca noi.
ce straniu gol,
abia de-i spun pe nume
întinderi de-ndoieli ne-au înghiţit
de-ai fi simţit ce n-am ştiut a-ţi spune
ne-ar fi pictat un verde asfinţit.

dar valuri de regrete lasă-nsemne
lovind  în suflet într-un tainic chip;
munţi de  nisip
cu timpul vor fi perle
şirag dintr-al iubirii falnic dig .

curg amintiri de amândoi ucise
adâncuri tulburate de reci ploi
întreg oceanul desecat  de vise
va fi morman de pietre  şi noroi!

însingurare


era un fel de ceaţă lipicioasă
ca ploaia speriată de căderi
un felinar cuprins de o angoasă
stârnea haotic umbre prin tăceri.
ecoul stins de strada mucezită
al paşilor purtaţi inconştient
părea un vals, o muzică menită
să-i fie ritm, singurătăţii, lent.
nimic aparte să-mi aduc aminte,
nu merita un loc în amintiri
şi, totuşi, mi-a pătruns în oseminte
însingurarea, ceaţă de simţiri.

tratament


m-am molipsit de-o boală rară,
refugiul într-o lume doar a mea,
visez cu ochii larg deschişi spre viaţă
ca o fereastră în miezul iernii spartă
...dar de o vreme,
mă vindec zilnic de visări,
tratându-mă cu doze de realitate...
înghit câte un pumn de zile capsulate,
colorate în alb negru,
nu care cumva să uit a face
diferenţa între zi şi noapte
printre atâtea ore  de absent.
astăzi m-am vaccinat
împotriva dezamăgirii
mi-am zis că merită să-mi asum riscul
unor efecte secundare
ca deznădejdea
sau alte eventuale tulburări de sentimente,
însoţite de tremurul necontrolat al inimii,
slăbită de tine
cred că voi scrie o poezie despre viaţă
aşa cum   va mai fi
în urma tratamentului prescris
de un destin înfofolit într-un halat imaculat
sub care stă ascuns, sarcastic, implacabilul...
el nu-i obişnuit cu mila
prescrie timpul în formule şi reţete
ce niciodată nu dau greş
doar rezultatul e mereu acelaşi

bloguri vizitate

Translate