am un talent aparte
de-a mă îndeparta
de toţi cei ce din moarte
m-au ridicat cândva
e ca un fel de boală
cum simt că iar trăiesc
cu gânduri ca de smoală
chipul mi-l zugrăvesc.
sting des în ochi lumina
şi fluier a pustiu
nu-mi poartă nimeni vina,
mi-e felul pământiu.
şi la ce bun doar albul
de n-ar fi negru ioc?
cam cât ar fi catargul
când vasu-i un breloc?
o, deseori, îţi vine
să uiţi că m-ai ştiut
dar, colorând, ştii bine,
cu mine-ai început.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu