de ce toţi dragi acum în jur se-adună?
nu ştiu să plouă, doar tăcerea tună
în ochii voştri plini de remuşcări...
trecutul pare viu ca prin magie
sunteţi aici, voi, ce mi-aţi fost tablou
tu, mamă, şi o lume ce mă ştie
ce v-a întors pe toţi, ca pe-un ecou?
mă bucur să vă văd, dar nu-nţeleg
de ce sunteţi cu toţii trişti? nu pier!
doar mă retrag pe-un munte de tăceri
am obosit şi chiar aş vrea să plec.
nu plânge, mamă, ce-ai avea de plâns?
rămân copilul ce l-ai îndrăgit
iar tu, iubire, ce-i că m-ai rănit?
măcar că te-am ştiut şi mi-e de-ajuns.
mi-e dragă viaţa, i-am gustat din miez
v-am pus iubirea zilnic în cuvânt
dar dacă azi nu pot să mai semnez,
de ce mă îngropaţi cât încă sunt?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu