duminică, 24 februarie 2013

apocalipsă


de ce a trebuit să aflu că exişti?
cum de-am uitat că ce nu ştiu nu doare?
glumeaţă viaţă-şi bate joc de mine
parcă o văd cum râde-n colţul zilei
de felul meu de-a inventa culoare.
eu, transparentă umbră de-amintire
plâng a iertare.
(e un plâns copilăresc, ai spune)
dar ce-i mai pur ca plânsu-n astă lume?
tu mă sfidezi , timpul la fel
şi golul
îmi invadează sufletul
ce nu-l mai ştii.
însă cum tot ce simt
nu-s fantezii,
cum nici iubirea nu-i în veci eclipsă
chiar dacă te aflam acum ori nu
te aşteptam
ştiind că eşti oricum,
nebănuind că tu
îi vei fi inimii un fel
de-apocalipsă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu