întors cu spatele la toţi,
uşor adus,
cu umeri apăsaţi de întristare
şi ochii înroşiţi de mult apus
uşor adus,
cu umeri apăsaţi de întristare
şi ochii înroşiţi de mult apus
nu zici că-i om, ci doar o arătare...
de şi-ar întoarce chipul un minut
să mai privească ce-a lăsat în urmă
s-ar preschimba şi cerurile-n lut
atât de grea-i privirea lui păgână.
născut ca orice om,
cu un destin
avea să fie cununat de zâmbet
dar a gustat din cupa de pelin
iubind un chip abandonat de suflet.
e mult de-atunci
de şi-ar întoarce chipul un minut
să mai privească ce-a lăsat în urmă
s-ar preschimba şi cerurile-n lut
atât de grea-i privirea lui păgână.
născut ca orice om,
cu un destin
avea să fie cununat de zâmbet
dar a gustat din cupa de pelin
iubind un chip abandonat de suflet.
e mult de-atunci
dar nu s-a vindecat
şi va mai plânge încă multe veacuri
că nu-i nimic mai greu de îndurat
ca a iubirii rană, fără leacuri.
îl văd de-o vreme parcă tot mai des
mereu pe drumul fără revenire
îl recunosc uşor,
şi va mai plânge încă multe veacuri
că nu-i nimic mai greu de îndurat
ca a iubirii rană, fără leacuri.
îl văd de-o vreme parcă tot mai des
mereu pe drumul fără revenire
îl recunosc uşor,
doar după mers,
e omul ce-a crezut într-o iubire.
e omul ce-a crezut într-o iubire.