despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
iartă,uită și nu privi-napoi, dacă vrei să valoreze clipa.

Totalul afișărilor de pagină

joi, 2 august 2012

un joc

dintr-o joacă m-am născut...
erau cu toţii pui de zei
în mijlocul unui pustiu al lumii
şi ce le-o fi venit, vă jur, nu ştiu
dar s-au decis şi, iată, m-au compus
din amintiri, din vise şi căderi,
dintr-un nisip călcat de tălpi fierbinţi,
din dorul unei ploi ce i-a dezis
şi din sclipirea unei stele
ce-a căzut.
şi m-am născut...
dar ei, copii cuminţi,
şi-au spus „să-i dăm un suflet!„
şi mi-au dat!
ce crunt blestem!
ce bine mi-ar fi fost
să fiu doar lemn
cu soartă de papuşă făr’ alt rost!
dar nu, eu trebuia să ştiu
cum e să mori
în fiece simţire ce-o trăiam...
simplu era de suflet nu aveam!
dar ce folos să plâng ce nu mi-a fost?
acum sunt om şi, vreau, nu vreau, trăiesc!
dar nu v-am spus...
când copilaşii zei
jurau  să-mi facă suflet din ceva
erau într-un pustiu...
şi  suflet din nimic nu se putea!
dar început-a vântul trist să bată
a neputinţe şi a nimiciri
când  l-au cuprins într-un descânt deodată
şi mi-au dat suflet
ale lui şoptiri...
şi, astfel eu, copil născut din joacă,
am apărut în lume fără timp
cu doar un chip  şi  suflet cât  încape
nu vânt,
pustiu ori în cădere stea...
dar,of, ce vremuri mi-au fost dat să fiu
mult mai pustii decât al meu pustiu,
mai nisipii decât orice deşert
şi unde-s zeii mei acum să-i cert
că mi-au privit destinul ca pe-un joc
de par  că-s vie
iar eu nu-s deloc?
vă jur, chiar nu-i uşor să fii de eşti
păpuşa unor plozi dumnezeieşti!

marți, 31 iulie 2012

ofertă

cine vrea ochii mei să vadă?
că eu am obosit de lăcrimat
în văzul lor e-o lume-atât de fadă
încât închişi îi ţin neîncetat.
cine-mi vrea sufletul, de unul n-are?
că nu-i un om să dea doi bani pe el;
decât să-l port ca plumbu-n buzunare
mai bine port o mască de otel.
de-i cineva să mi le ia pe toate
îi dau şi-un câmp de vise drept zălog
numai să-mi pot târî pe mai departe
trupul de-atâta neputinţă şontorog.
şi sacul plin de zile i l-aş da
şi carul de-amintiri ce le-am tot strâns
orice, numai de gânduri de-aş scăpa
că prea mi-e fiecare ploaie ca un plâns.

duminică, 29 iulie 2012

erori

 mi-ați spus că pot cu doar un simplu zâmbet
 să-nseninez un chip cuprins de nori
 mi-ați spus că numai sufletul
 preface-n cântec
 tot ce-i în lume trist, uitat de zori...
 mi-ați spus să nu îmi plec privirea-n grabă
 nu spre pământ privind voi mai păși
 dar nu mi-ați spus că totu-i doar degeaba
 de nu voi învăța a prețui
 dramul de suflet ce mi-e dat deodată
 cu prima mea privire către cer...
 l-am destrămat, cumva sunt vinovată
 și lumii nu mai am ce să-i ofer
 l-am irosit, ca vântul prin pădure,
 uitării unui timp de azi, de ieri.
 cum azi și ieri nu vor să-l mai îndure
 mi-e greu să cred că mâine e-n puteri,
 când eu pășesc prin lume fără știre
 și-o lume va uita ce-aveam de spus...
 intregu-mi timp devine amintire
 iar eu, încă o umbră în apus.
 și ce să spun să fie memorabil
 când nu-i cuvânt să nu fi fost rostit?
 m-am cam născut târziu și mult probabil
 într-un răstimp ce-avea numai sfârșit...
 destul acum încerc să fac aievea
 trăiri ce prea mulți alții le-au trăit
 e prea târziu...
 privesc în jur, e vremea
 să nu mai cred, să uit,
 să nu mai simt.
 văd pretutindeni pulberi de iubire
 cenușa unor vechi, demult povești
 un tot îmbrobodit în nesortire
 dar fericirea unde o găsești?
 mi-ați spus că pot trăi de știu simțirea
 mi-ați spus că pot fi mult mai mult de-atât
 mi-ați spus și v-ați intors apoi privirea
azi îmi doresc să nu vă fi crezut.

bloguri vizitate

Translate