miercuri, 27 iunie 2012

destul

îngenunchează-ţi, suflete, dorinţa!
nu-i rândul tău să zbori,
nu mai ai când;
cu orice zi stăpână-i neputinţa
ce-mi conturează goluri
şi în gând...
încărunţesc speranţele,
bătrâne,
nu vor mai prinde aripi către zori.
obişnuieşte-te, cumva, cu astă lume,
în care nu trăieşti
dar nici nu mori.
iartă-mă tu
că-ţi cer să uiţi de tine
căci eu nu cred vreodată a-mi ierta
că te-am lăsat să-ngenuchezi, minune,
ce-aveai mai scump,
puterea de-a zbura!

N-am cum!

îmi pare rău!
să spun, nu pot
că mi te-am scos din suflet,
că te-am uitat cu vis cu tot
pe ploaie într-un plânset;
îmi amintesc fără să vreau
simţirile rotunde
şi inimile cum zvâcneau
mai repezi ca secunde...
cum, astăzi, ochii să-i închid
spre a părea absentă,
când plin mi-e sufletul livid
de-o singură amprentă,
de un sărut ce n-am să-l şterg
de pe-ale vieţii buze?
atât cât visul mi-e întreg,
rog zeii să mă scuze!

duminică, 24 iunie 2012

acelaşi drum

tu mă ridici, tu mă cobori
tu-mi eşti pământ
tu cer, tu nori
cum poţi să-mi fii coşmar şi vis?
am spus prea mult
ori ce n-am zis?
cum drumul brusc s-a bifurcat
în două lumi ce s-au uitat
doar pentru a-şi reaminti
ce le-a unit deunăzi?
nu înteleg
nu văd un  sens
e mult prea plin de ne-nţeles
si întrebări cui pun,
doar ştiu
că au ecouri în pustiu.
mă mai frămant
ca lutul prins
de talpa timpului ucis
cu rătăcirile de noi...
îmi spun apoi
„e bun, nebun;
e tot un drum şi mersul înapoi„

vineri, 15 iunie 2012

și cam atât

am tot sperat o șoaptă, un surâs
am ezitat, în umbre m-am ascuns
dar mă îneacă ploi de amintiri 
strâng curgeri de regrete din priviri

s-au scurs tăceri din prea mult timp rănit,
de neprezența noastră izgonit,
de imposibilul născut dintr-un final
timp alungat pe când părea banal

aceiași ochi privesc fără să știu
de-a fost devreme sau le-a fost târziu
frumosul lumii ce mai ieri rodea...
nălucă să fi fost iubirea ta?

mi-e pasul greu iar gândul și mai și
să te întreb de mine ce mai știi?
am obosit și vreau să mă așez
pe-un colț de viață, fără niciun crez.

să-mi strâng în palme ultimul suspin
din sufletul topit de mult venin
tăcând, uitării să-i închin un cânt
ștergându-te din orișice cuvânt.

miercuri, 13 iunie 2012

spre asfințit

m-am rătăcit odată pe țărmul unui vis
pornind în căutarea a nu știu ce pierdut
și mi-am găsit destinul pe stânci de valuri scris
ori stâncile-s putine ori timpul meu prea scurt.
am plâns o săptămână, am râs apoi hapsân
mi-am zis că-s numai vise și am uitat curând
dar azi mă trec fiorii când timpul, tot mai spân
salută zilnic norii,cu mine doar nu-i blând.
îmi spun adesea-n șoaptă c-a mai trecut o joi
mi-e teamă de absurdul unui sfârsit de-a fi
în lanțuri de mi-aș pune tot timpul dinapoi
ziua de mâine vine doar cât mă pot trezi.
secundă-i viața toată dintr-un etern cernut
chiar de-am știut de toamnă,de muguri și ninsori
din pomul lui, trecutul,nu mi-ar fi dat un fruct
dar și-a hrănit tulpina hulpav de ai mei zori.
în gol se zbate ziua, ca norul revărsat
peste prea mari deșerturi, într-un ocean, un strop
chiar de-am visat că viața e-un drum de timp blocat
eu l-am pășit prea iute uitând că mă ingrop
prin văi  de amintire merg azi ca prin noroi
nu mai visez de-o vreme, în zboruri nu m-avânt
m-am rătăcit devreme, născută-n zori de joi,
cu ochi de întuneric, mă voi numi  pământ .

miercuri, 6 iunie 2012

resemnare

ce bine-i în brațele tale când noaptea
îmi țese prin vise lumi cum n-am gândit
cu fire de timp
smulse-n grabă din pleata
rărită a lunii
în prag de-asfințit.
pe culmi de priviri, de cuvânt despuiate,
prin umbre de treceri
mă pierd uneori…
din suflet zvârl pietre- iertări de păcate -
râd ochii speranței
pe-un umăr de nori
ușor, mă predau unui gând dintre toate
adorm pe-al tău braț , 
mâine fie ce-o fi
sub pleoape căpruii 
au visul cetate
ferită de vântul ce cheamă pustii.
norocul, bătrânul, înfipt ca o poartă
cu vechi balamale ce scârțâie surd
e doar o monedă de sorți aruncată
cap, pajură?
tac
și el tace demult.
întind câte-o gleznă; pocnește din oase
o veche dorință de viață ce nu-i;
dar astăzi  în brațele tale miroase
a ierni timpurii cu parfum de gutui
mai stau doar un vis,
înlesnește-mi dormirea,
e ultima oară când fug de o zi
din bratețe tale îmi smulg rătăcirea
de mâine, trăind, mă învăț a muri.

marți, 5 iunie 2012

goluri de cer

mai toată viața m-au urmat furtuni;
prin ploi de reci cuvinte am pășit .
m-au biciuit
rafale de minciuni
și fulgere în suflet m-au lovit.
speram în soare,
zâmbet și culori...
al cui e cerul ăsta pământiu?
mereu mai greu,
mereu mai plin de nori...
luați-mi cerul,
nu mai vreau să-l știu!
că-mi va rămâne-apoi
un gol bizar
și liniștea va țese pânze-n gând ?
măcar nu voi mai crede
în zadar
într-un senin ce nu-mi va fi nicicând.

flori

la fel și-n lume,
ca pe drum,
trec toți mânați de-o soartă...
de mă opresc,
par un nebun,
dar mai opresc o dată!
sunt bănuit de slăbiciuni,
dacă salut în șoaptă,
smaraldul câmpului - minuni
ce sufletu-mi desfată.-
cum sa le spun c-am auzit
un spin strigând că moare
că nu-i de nimeni îndrăgit
și nu-l cred norii floare?
s-a tănguit deunăzi
de viața-i veștejită,
până i-am spus „ oricum ai fi,
de glie ești iubită!
aminte ia că poți să crești
în orice colț de tină!
cât ai petale, floare ești,
nu-ți căuta vreo vină!„
zâmbesc de-atunci oricărui spin,
în fuga mea prin lume
și mai preschimb câte-un suspin
în flori de-amărăciune.

nesoarta


eu nu ţi-am fost devreme,
nici tainicul târziu!
de ţi-aş fi fost o clipă şi tot eram mai mult
dar eşti pustiu de mine,
de vis şi mai pustiu;
nu-s nici măcar o toamnă, prin care ai trecut.
nu m-ai primit în suflet
nici cât pe un oftat
ţi-ai ridicat cetate din gânduri şi tăceri
iar cerul tău de doruri
mi-e mie prea înalt
şi nu-s de fel un vultur cu ochi de temniceri.
mi-e inutilă ziua
şi noaptea de prisos
cât mă priveşti de parcă n-aş fi sau n-ai habar
zadarnic mi-e surâsul,
de suflet tot mai stors
eu nu-ţi voi fi, iubire, decât un gând hoinar.