despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 20 mai 2012

Pe când?

eu nu am vrut să știu!
să-mi fie vina
că n-am cerut răspunsuri,
doar atât:
să-mi spui
în care timp vom fi totuna,
aici, acolo
ori pe-un alt pământ?

eu nu am îndrăznit!
nu că nu-mi pasă,
n-am răscolit morminte de trăiri;
la ce-ar fi bun,
când nu ce-a fost contează,
de n-am semnat în doi
pe amintiri?

nici azi nu vreau să știu!
mi-ajungi, iubire...
nu vreau ce-i imposibil de avut
doar un răspuns,
de-ar fi să fie "mâine"
și-apoi,
nici timpul
n-o să creadă ce-a pierdut.

zbateri


în ploaie de cioburi seninul s-a spart
și soarele-n nori se prelinge
nu-i vântul ce-aleargă
doar gândul forțat
să uite că dragostea-nvinge.
tăcerea din șoaptă întunecă zări
furtuni îmi subjugă dorința
erai peste tot
nu te văd nicăieri
nălucă îți pare ființa.
eu încă te caut
cât pot să mai lupt
cu răni sângerând a iertare
mă doare că mâine devine trecut
și golul de tine mă doare.
mă zbat fără aripi
dar zborul îl știu
cumva  voi străbate pământul
atât cât am suflet,
e drept, cam sălciu,
te caut…
mi-e aripă gândul.

neVoi, neNoi

sunt ceruri
ce rănesc
în care luna nu-i
și stele
ce nu spun
destinul orișicui.
sunt lumi prin care trec
și nu te regăsesc
sunt infinituri reci
în timpul prea lumesc
de vorbe măsurat
de nesimţiri…
și eu ?
eu ce credeam că sunt
când soartă n-am,
te miri?
ce să mai spun și cui?
cui să-i mai cer  și ce?
să fie al meu cer
un cer de lună plin
când stele cad
spre ne ?
(nelumi
spre a mai fi...)
cu vorbe să deschid
o poartă spre-a trăi?
când eu,
eu nu mai cred
și nu mai cer ce nu-s?
de noi
vom fi nicicând
mai mult decât ...
nespus?

Ipoteze

poate voi fi de mâine ceva ce nu credeam
mai mult decât un zâmbet
sau mai puțin de-un ram
visând o primăvară în muguri, ca oricând,
doar să promită florii că va rodi curând.
voi mă priviți în treacăt …
sunt chip, carne și os
dar nu vedeți ce lacăt pe suflet port sfios,
că nu-mi mai aparține prezentul, ca nicicând
îmi condamnați un mâine
zâmbind, mințiți și-n gând
vai, ce hidos vi-i rostul pe care-l îmbrăcați
mimând că viața-i sfântă și oamenii vi-s frați
ce găunoși în suflet
cuvântul vi-l stâlciti
la ce folos un zâmbet când sufletu-l pociți?
sunt chip dar știu trăirea …
n-o veti putea falsa
atât mi-e mostenirea pe care-o voi lăsa;
de unul dintr-o mie va ști a prețui
voi înlesni iubirea atât cât voi mai fi
ce dacă lumea toată, râzând,va judeca
eu n-am cerut vreodată nimic din ce n-aș da
voi mi-ați trădat simțirea, jurând că-mi sunteți frați
voi, condamnând iubirea, ați fost doar falși jurați!
mai meditați o clipă la tot ce n-ați făcut…
de ce-ati făcut risipă ?
cine-i de timp avut?
eu tac.. vă rog, voi spuneți:
omul din ce-i compus?
am fi păpuși...
ce-i chipul de sufletul e-apus?

bloguri vizitate

Translate