despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
iartă,uită și nu privi-napoi, dacă vrei să valoreze clipa.

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 16 martie 2012

nu-i vina ta!

nu-i vina ta
nu-i vina nimănui
că mă grăbesc spre timp ce încă nu-i
ce unii viitor îl denumesc
doar eu nu-l văd ori poate nu-ndrăznesc
să-l întrevăd
cât simt că nu-l trăiesc.
nu-i vina ta
şi nu-i a nimănui
că  fac un pas în minus dar destui
cât să înaintez
deşi cu orice pas
tot anulez un timp ce mi-a rămas
scăzând din bruma vieţii ceas cu ceas.
nu-i vina ta
chiar nu-i a nimănui
că n-am puteri să dăruiesc oricui
din tot buchetul timpului un fir
să fur din al cuvântului potir
câte-un sărut,
atingeri de zefir.
nu-i vina ta,
nu-i vina nimănui
că-s eu cum sunt şi lumea mi-e căprui
cât pământiu mi-e pasul netihnit
şi că visez mai mult decât un vis
că mi-e cuvântul grai neînţeles
nu-i vina ta
am propriul univers
şi tot nu ştiu sa-l cânt ca mierla-n ploi
cât nu vom fi mai mult de minus doi
n-ai cum sa ştii
eu, da! nu-i vina ta
doar eu port vina de-a inexista.

necântec

azi mi-a zâmbit 
un stol de rândunici
chiar şi un bulb de ghiocel buimac
şi-a ridicat privirea din pământ
şoptind că-i timp de cânt
numai eu tac
aş îndrăzni să spun şi eu ceva
dar viscol sunt şi ger şi vreme rea
cu ierni pe umeri şi troieni în gând...
mi-s paşii trişti
cât primavara mea
nu e aici
altundeva pictează înfloriri
pe alt pământ se zvântă-n răsărit
te-aş întreba, iubire, mai exişti
ori m-ai uitat captivă-n amintiri?
privind cu jind mieluţii brumării
mai lăcrimez un fulg
dar ce-am gresit?
cât soare crezi că vreau
de nu mai vii?

marți, 13 martie 2012

speranţe

mi-am văruit pereţii închisorii
cu amintiri din ce visam odată
n-am pus ferestre, nici n-am zis culorii
să măsluiască vremea ce mi-e dată...
de-a fost mai gri, am înghiţit cu noduri
şi am iertat tot ce n-a vrut să-mi fie,
în aşteptări m-am cocoţat, ca-n poduri
şi am zâmbit ca soarele-n câmpie.
când alb mi-a fost  un timp, ca o mireasă
îmbrobodită în nespuse visuri,
am parfumat o lume cu mireasmă
a fericiri ca stânci fără abisuri.
dar am căzut ades, sub tălpi de lume,
când  negre adevăruri m-au lovit 
însă mai sper ca. într-un timp anume,
să mai exist...ştiind ce am simţit,
aripi mai am şi n-am uitat plutirea,
ce zbor ? ce timp? ce zări m-or aştepta?
dar nu deschid doar geamuri, ci privirea...

ştiu că voi fi cât timp mai pot visa!

ţi-am spus ?

ţi-am spus că timpul nostru e bisect
şi primăvara e un arhitect
cât naşte flori din bulbi ce se trezesc?
ştii ce-am uitat să-ţi spun?
că te iubesc
ţi-am spus că viaţa-i ca un carusel
de râzi sau plângi nimic nu e altfel
şi ameţeşti când toate se rotesc
dar totuşi uit mereu să-ţi spun
că te iubesc
ţi-am spus cuvinte cât un dictionar
de ce le-am spus?
îţi jur că n-am habar
dar orice-aş spune, toate amintesc

de primăveri ce-mi sunt 
că te iubesc

luni, 12 martie 2012

dileme

cam ce-ai gândit când ai călcat pe vise
că-s petic de asfalt
că nu-mi lipseşti
nu vezi câte simţiri îngropi, ucise
tot mergi…
nu-ţi plânge talpa când păşeşti?
cum ai gândit că-mi voi primi sortirea
cu braţele deschise, fără simţ?
n-ai înţeles nimic
aleg pieirea
decât un veac în care să mă minţi
să-mi ierte zeii zborul în păcate
de-i un păcat să mai visezi iubind
cum nu pot fi în timpul „ nu se poate„
cât simt
cât tu păşeşti
eu mor trăind.

iubire căpruie


vezi alei în obraji
gânduri - corbi în cădere-
vezi?
pustiul mi-e paj
pe poteci de durere…

aşteptări, nerostiri,
răni în suflet sculptate,
ochi goliţi de priviri
- bolţi de nori  înţesate-

ce mai vezi?
că mai sper
într-un timp prea departe
să  învii aşteptări
condamnate la moarte
iar în rest  mai nimic,
firmituri de speranţă,
risipire de noi într-un soi de neviaţă;
doar n-am cum să numesc "viaţă"
timpul ce nu e
oricât vreau să mai cred în  iubirea-mi căpruie...

gene lungi, stinşi obraji
negre urme de vise-
un portret zgâriat de culori indecise.

dar mai vezi ce-a rămas?
străduit des de arte
nu-i cuvânt să-i dea glas
e doar suflet şi  arde!

duminică, 11 martie 2012

regret

 probabil că nu ştii ce mă frământă cum nu ştii nici că sufletul mi-e stins deşi asculţi tot ce abia cuvântă nu înţelegi ce nu-i decât un vis cauţi însemne, te-amăgesc eresuri uiţi că nimic nu spun de n-aş simţi cum uiţi că nu exist decât în versuri nu vrei să crezi că nu-s când par a fi. demult m-am exilat în nefiinţă de dinainte de-a te întâlni cu ultimi zbateri fără-ngăduinţă sunt doar frânturi din vis ce nu-l pot şti probabil vei gândi, ca trecătorii, că-s doar un om şi câţi ca mine nu-s cât cerul mi-e pustiu o ştiu doar norii ei, singurii ce plâng un vis apus. de ce te miri? credeai că-s doar o ploaie absurde lacrimile-mi contopite-n vers? nu-s! e regret cât munţii să-i înmoaie tot ce-am şoptit în grai fără-nţeles    

altfel de viaţă

din timpul meu anost, adună-mă în zâmbet
să fiu tot ce n-am fost,
ascunde-mă în suflet
şi nu mă irosi în colb de amintire
sunt doar cum ştiu a fi
iubindu-te pe tine!
dau veşnicii pe-un vis şi cântecul pe şoapte
tu fii destin nescris
să-ţi fiu şi eu în toate
prea multe am trăit din ce zeii dictară
un timp neisprăvit,
ani fără primăvară...
azi rupe foaia vieţii, arunc-o în uitare
cu lacrimi, dimineţii, îi strig să fugă-n zare
când voi sări hotarul spre timp ce nu mă ştie
voi umple ca paharul un vis cu nebunie
ce dacă nopți de vară vor râde-n colţul lunii
că-i tot sortit să piară?
să  fim noi doi nebunii
ce schimbă cer cu stele pe ochi cu nori de gânduri,
toţi anii pe secunde şi somnul pe avânturi,
vom  învăţa  în clipă eternul a-l trăi...
chiar soarele-i risipă, lunatici cât vom fi
nebuni vom fi de bine
de viaţă  mai nebuni,
doar tu şi eu cu tine
... în timpul altei lumi!

bloguri vizitate

Translate