despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 3 martie 2012

pentru că...

învaţă-mă, de ştii, să uit de tine
să nu-mi mai amintesc de când te ştiu
câţi nori au fost, necâte nopţi senine
ce stele-s lipsă într-un cer târziu

învată-mă, de ştii, să plec din zile
pentru un timp, destul cât să te uit
să mă găsesc în drumul fără tine
să cred că visul e doar vis şi-atât.

învaţă-mă să-ţi neiubesc privirea
sufletul tău de-al meu să-l dezlipesc
te iert de toate, tu să-mi ierţi iubirea
doar să te uit... de nu, înnebunesc!

nepoveste

e mult de când
n-am mai vorbit cu tine
de-ai întreba, ţi-aş spune că-mi lipseşti
de mă gândesc mai bine,
nu ţi-aş spune,
nici o zecime...
ţi-ar părea poveşti.
să-ntreb, mi-e teamă, cum îţi e departe
să nu-mi spui “bine”, deşi vreau să fii
cum vreau să cred că ţi-a fost dor de şoapte,
de fâstâceli, de ieri,
de doi copii.
aşa că tac
şi trag de şnururi timpul
poate se-mpiedică şi cade-ntr-un minut
că nu mai ştiu cum să aştept o viaţă,
nici să-ţi vorbesc nu ştiu,
cum n-am ştiut.
dar de s-ar prăvăli zilele-n grabă
şi peste hatul anilor de am sări,
atunci m-ai şti,
de zici că ţi-am fost dragă,
chiar de n-oi fi defel când vei veni.
în colţul încăperii de speranţe
printre perdele de-aşteptări cu maci,
să te opreşti,
îţi las un strâns în braţe
sub pânze de păianjen - semn stângaci.
atunci vei şti
ce gol aveam de tine
în universul meu chircit de dor
unde-am ascuns în ziua fără mâine
şoapte, suspine
regretul unui vesnic ''te ador''! 

joi, 1 martie 2012

destin

stăteam la rând
să-mi iau bilet  spre viaţă
nu respiram...
înghesuială mare
sudori pe liste, tâmple-n aşteptare
nu-s nervi cât haos,
totu-i nebuloasă
abia de văd prin decupajul sticlei
un pod spre rai 
un cifru al aripei
ce-ascunde zborul către paradis
clasa întâi, vagonul dus de vis
anunţ stufos, atât cât să dosească
orice speranţă spre o nouă viaţă
un cot în gând, un alt picior în timp
eu  tot înghesui nopţi
prea mulţi   mă-mping
ochii mi-s mari, degeaba, nu disting
nici cât e preţul, nici cum să înving
frământ păreri
nu îndrăznesc o şoaptă
când un moşneag ca din toiag întreabă
„n-aveţi respect? dati buzna peste toamne!
priviţi în voi…de viaţă vă e foame!„
eu, mai de soi, cu zâmbetul drept haină
cutez un pas şi mă îndrept în taină
către ghişeu…întind vreo două fise
gaura neagră de prea albe vise
înghite sec speranţa mea de ducă
r â d de nesomn...
o teamă mă hurducă
dacă închid un ochi pentru o primăvară
rămân în aşteptări pe-aceeaşi listă-n gară?
ori mi-e peronul ultim  asfinţit?
cum să apun cand nu am răsărit?
al doilea ochi, poate un geam spre mâine
abia-l mai ţin deschis…
-”nu se cuvine
să fii în rând cu noi! destul, bătrâne,
ai colindat un timp!” - latră un câine
dă-mi două palme,
vreau să mă trezesc!
e timpul meu…
e timpul să trăiesc!
şi voi urca în tren! zâmbesc…
am un bilet;
cum încotro? 
spre timpul ce-l aştept!




luni, 27 februarie 2012

cateva frământări

voi, gânduri nisipoase ce vă cerneţi
pe când un  zâmbet  îmi veţi limpezi?
de vise şi de zboruri ce vă temeţi?
sunt amintiri din ceea ce-mi va fi!

când tulburi sunteţi, ochii mei, ca cerul
sclav norilor,reci păsări cenuşii
pierd din sclipirea stelelor,îngrop eternul
ca papuşari cu lacrimi pământii.

nori ghemuiţi sub pleoape dau în ploaie
spălând obrazul de  al lui păcat
curăţ regrete, zori de colb şi zoaie
dar sufletul bălteşte înecat

aluviuni de temeri fără minte
se-aştern în suflet cu fiece zi
n-o să-mi ajungă marea de cuvinte
să-l pot salva...ce mlaştină voi fi!

bloguri vizitate

Translate