despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 25 februarie 2012

atunci

am uneori o stare nătăfleaţă
de mi-e urât de mine, zori şi tot
nimic nu vreau să ştiu
nu mai contează
nici azi, nici ieri
cireşe verzi  pe tort
orice imaginam profund, vital
e-atât de
... imposibil de banal!
alerg, mă detaşez de loc şi lege
de tot ce sunt
de ce-aş fi vrut să fiu
rămân nimic, mi-e bine
chiar de-i rece
trupul flămând de vis
şi timp zurliu…
nici nu mă văd
doar simt în depărtare
în camera de silă de-a mai fi
cum, ghemuit în colţ de aşteptare
tremură sufletul
ce nu-l pot izgoni
e viu!
plăpând, e încă viu şi pare
unic motiv ca mâine să mai fiu
şi mă întorc
cât mâine încă-i soare
chiar dacă viaţa-i un pamflet ce-l ştiu
mă regăsesc
în starea de "mi-ajunge!"
cât pot să  plâng în hohote de râs.

joi, 23 februarie 2012

ştiu!

ştii?
am stricat un gând
la repezeală
aş vrea să crezi,
am vrut să-l dăruiesc
mi-am zis că-i poate-a visului urzeală
şi că din el
un zâmbet îţi croiesc
ştii?
l-am vopsit
l-am răsucit prin gene
în lacul ochilor să-l pot uşor clăti
am ars apoi în suflet două lemne
parfumul dragostei să-l ştii
când voi zâmbi
l-am curăţat de urme de-ndoială
ca dimineaţă să-l pot îmbrăca
dar l-am pătat
cu stropi de fâstâceală
şi l-am distrus…
s-a dus speranţa mea!
am vrut atât de mult să vin la noapte
credeam că zâmbetul
o şansă va zori
ce am acum?
doar  gânduri deşirate
prin care treci
şi nu te pot opri.

absenţe


ştiu doar că nu-s
când tu nu eşti
nici vas de lut, nici vie nu-s
dar cum te simt,
cum îmi zâmbeşti,
mi-e susu-n jos şi josu-n sus

parcă nu-s eu
cum m-am născut
verde mi-e gândul prins de trunchi
îmi ştiu pământul
dedesubt
dar  îmi simt cerul pe genunchi

când rezem visele de nori,
printre furnici temeri frământ
mi-e sufletul pe nicăieri
fiindcă-mi lipseşti
şi uit că sunt!

luni, 20 februarie 2012

mesaj

jurnal de bord:
notezi cu groază
printre rafale de furtuni
dar nu-s furtuni, e chiar infernul
ce te încearcă…
zi de luni
sălbatic ritm izbeşte-n grabă
vasul de lut de timp plesnit
talazuri negre ţi-l dezmiardă
îl vor adâncului tribut.
încă  respiri,
sfidezi destinul
ceru-i departe, mări în rest
cazi în tăceri, gânduri de noapte
unde ţi-e portul,
unde-i est?
o zi de marţi
-de-ar fi cu soare
amiază nu ştiu când a fost
atâtea ceţuri, neculoare-
mergi în derivă, matelot!
scrutezi zadarnic orizontul
în orizont doar hău e tot
n-ai glas în tunetul funebru
e miercuri negru, zi de post
post al simţirilor de toate
pe nesimţite socoţi ziua
pe nesimţite cazi în noapte.
a patra zi
vas fără cârmă
nu vezi şi nici nu mai priveşti
speranţa-i un catarg ce-atârnă
de-un putred vis
încă trăieşti
vineri şi sâmbătă,
duminici
în grabă trec
şi-i iarăşi luni
semnezi sfârşit
un fel de viaţă
un dezacord, mâzgâlituri.
ai vrut ceva de dimineaţă
un singur port,să acostezi
dar fulgeră , tu  scrii apatic
„am fost aici !''
apoi, te pierzi.

întârzieri


aveam în suflet cuib de rândunele 
cum ciripeau doar ce gândeam la noi
zburau prin toate visurile mele
şi-au îndurat 
atâtea aspre ploi
dar cum lipseai cum amorţeau de teamă
că vor veni zăpezi din ai mei nori
de-aş fi stiut
că mă iubeşti în taină
le-aş fi salvat de viscol şi fiori
dar tu nimic n-ai zis atâta vreme
de ce-ai tăcut 
a iarnă şi pustiu?
acum s-au dus
e cuibul gol şi geme
în urma lor un suflet brumăriu

bloguri vizitate

Translate