luni, 3 decembrie 2012

stăpânul stâncilor


ce nebunie fără de cusur
e visul unui om cu lumi în jur
ce nu provoacă avalanşe-n munti
doar un ecou ca şoapta unor muţi.
nici vulturii n-au aripi pentru el
nici soare nu-i luceşte printre culmi
sunt stâncile- spitalul lui de lumi
bolnave de nimicuri spuse-n vânt
a celor ce din timp îşi fac mormânt
a celor ce găsesc în a trăi
orice, pierzând în noapte zi cu zi.
lăsaţi-i stâncile, nu le înăbuşiţi
în ceţuri, în cuvânt de iscusiţi
lăsaţi-i cerul, nu-l încătuşaţi
cu nori de întrebări, de ploi iertaţi
lăsaţi-i munţii fără primăveri
el e nebunul om uitat de vreri
el e stăpânul gândurilor fără curs
lăsaţi-l, ca bârlogului un urs!
spuneţi-i, dar, nebun, doar nu-l huliţi
e-al lui spitalul munţilor smintiţi
vorbind acelaşi grai nedesluşit
al unui suflet ce s-a vrut iubit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu