joi, 15 noiembrie 2012

nimeni


nu-ţi voi lipsi, nu-mi vei lipsi nici tu
şi toate gândurile-ncep cu NU
deşi simţirile tacit le contrazic
eu vorbe-ţi spun...dar nu ghicesti nimic.
nu-mi vei lipsi, probabil că zâmbesc
şi nu oftez a dor sau goliciuni
nici a sfârşit ... doar ochii spun minciuni
ce vor s-ascundă zbuciumul grotesc.
de dor îmi striga sufletul nebun
de gol mi-e plin cuvântul şi de-apus
iar visul  mi-a ajuns carne de tun
de când nici în oglindă parcă nu-s.
dar nu-ţi lipsesc... pe străzi cu singur sens
parcă te văd cum fluieri ştrengăresc
din nepăsare inventezi un mers
păşeşti să uiţi un te şi un iubesc.
vom fi ca intersecţii de târziu
când în deşertăciunea unui timp
ne vom privi pustiu spre alt pustiu
un chip al nimănui spre-al nimănuia chip.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu