luni, 5 noiembrie 2012

furtuni


mi-au crăpat norii
bubuind în geam
să strig voiam,
să fug
să...
dar n-am unde,
căci cerul meu e prea cuprins de nori
şi gândurile mi-s furtuni
şi tu...
şi tu, senin,
mi te răsfaţă răsărituri zeci
iar mie mi-s străine toate şi apus
ce dor îmi e de tine,
vântul nu ţi-a spus?
când ori de câte ori zâmbind revii,
poteci de alte braţe te îndeamnă...
cheamă...
şi tu pleci!
îmi crapă iarăşi cerurile
-veşti
nu îţi vor da
nici stele-n caleşti-.
nici vorbe mii
ele-ţi sunt mândre
nu mă vor a fi
decât o lună printre nori de lut
mă ţin deoparte
şi mi te păzesc,
de parcă te-aş răni...
când eu nu fac niic
decât
să te iubesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu