mă tem că era toamnă dinainte
de-a te vedea plecând
ca un străin
foşneau tăceri
se ofileau cuvinte...
mă tem
că ne-a fost toamnă, nu destin.
ploi de sfârşire înecau şi gândul,
când urma ta
se-ndeparta de noi;
însingurarea
mi-o ştia doar vântul
crezându-mă o frunză în noroi.
am vrut atunci să fii închipuire
şi să te uit cumva,
într-un târziu
dar am atâta toamnă în privire
şi tu
acelaşi suflet ruginiu.
Foarte frumoasa pozie. Reușită si prin muzicaliate si prin tonul elegiac si prin efectul de surdina pus sentimentului exprimat. Felicitări.
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru profunzimea lecturii si aprecieri!
Ștergereimi place mult...ma regasesc
RăspundețiȘtergerela multi ani, Ana! multumesc pentru trecere!
RăspundețiȘtergereintomnarile tale sunt atat de profunde!!!
RăspundețiȘtergereo zi frumoasa sa ai!
Florina
multumesc, Florina, multumesc de vizita!
Ștergere