vineri, 7 septembrie 2012

întomnări

mă  tem că era toamnă dinainte 
de-a te vedea plecând 
ca un străin
foşneau tăceri
se ofileau cuvinte...
mă tem
că  ne-a fost toamnă, nu destin.
ploi de sfârşire înecau şi gândul,
când urma ta
se-ndeparta de noi;
însingurarea
mi-o ştia doar vântul
crezându-mă o frunză în noroi.
am vrut atunci să fii închipuire
şi să te uit cumva,
într-un târziu
dar am atâta toamnă în privire
şi tu 
acelaşi suflet ruginiu.

6 comentarii:

  1. Foarte frumoasa pozie. Reușită si prin muzicaliate si prin tonul elegiac si prin efectul de surdina pus sentimentului exprimat. Felicitări.

    RăspundețiȘtergere
  2. la multi ani, Ana! multumesc pentru trecere!

    RăspundețiȘtergere
  3. intomnarile tale sunt atat de profunde!!!
    o zi frumoasa sa ai!
    Florina

    RăspundețiȘtergere