ofertă

cine vrea ochii mei să vadă?
că eu am obosit de lăcrimat
în văzul lor e-o lume-atât de fadă
încât închişi îi ţin neîncetat.
cine-mi vrea sufletul, de unul n-are?
că nu-i un om să dea doi bani pe el;
decât să-l port ca plumbu-n buzunare
mai bine port o mască de otel.
de-i cineva să mi le ia pe toate
îi dau şi-un câmp de vise drept zălog
numai să-mi pot târî pe mai departe
trupul de-atâta neputinţă şontorog.
şi sacul plin de zile i l-aş da
şi carul de-amintiri ce le-am tot strâns
orice, numai de gânduri de-aş scăpa
că prea mi-e fiecare ploaie ca un plâns.