monolog

răbdare, mi-am răspuns,
mai ai răbdare!
ştii că nimic nu-i ce se vrea a fi
şi tot ce-i început se va sfârşi
chiar de sfârşitul nu-i mereu de-ajuns...
te temi că vor fi umbre-ntrebătoare,
ascunse în pereţii unui gând?
să nu te temi!
aruncă-le-n uitare,
altfel, te-aruncă ele în curând!
şi, cum, necum,
te rog, mai ai răbdare,
oricât de noapte-ar fi
tot vezi un drum!