spre asfințit

m-am rătăcit odată pe țărmul unui vis
pornind în căutarea a nu știu ce pierdut
și mi-am găsit destinul pe stânci de valuri scris
ori stâncile-s putine ori timpul meu prea scurt.
am plâns o săptămână, am râs apoi hapsân
mi-am zis că-s numai vise și am uitat curând
dar azi mă trec fiorii când timpul, tot mai spân
salută zilnic norii,cu mine doar nu-i blând.
îmi spun adesea-n șoaptă c-a mai trecut o joi
mi-e teamă de absurdul unui sfârsit de-a fi
în lanțuri de mi-aș pune tot timpul dinapoi
ziua de mâine vine doar cât mă pot trezi.
secundă-i viața toată dintr-un etern cernut
chiar de-am știut de toamnă,de muguri și ninsori
din pomul lui, trecutul,nu mi-ar fi dat un fruct
dar și-a hrănit tulpina hulpav de ai mei zori.
în gol se zbate ziua, ca norul revărsat
peste prea mari deșerturi, într-un ocean, un strop
chiar de-am visat că viața e-un drum de timp blocat
eu l-am pășit prea iute uitând că mă ingrop
prin văi  de amintire merg azi ca prin noroi

nu mai visez de-o vreme, în zboruri nu m-avânt
m-am rătăcit devreme, născută-n zori de joi,
cu ochi de întuneric, mă voi numi  pământ .