vineri, 15 iunie 2012

și cam atât

am tot sperat o șoaptă, un surâs
am ezitat, în umbre m-am ascuns
dar mă îneacă ploi de amintiri 
strâng curgeri de regrete din priviri

s-au scurs tăceri din prea mult timp rănit,
de neprezența noastră izgonit,
de imposibilul născut dintr-un final
timp alungat pe când părea banal

aceiași ochi privesc fără să știu
de-a fost devreme sau le-a fost târziu
frumosul lumii ce mai ieri rodea...
nălucă să fi fost iubirea ta?

mi-e pasul greu iar gândul și mai și
să te întreb de mine ce mai știi?
am obosit și vreau să mă așez
pe-un colț de viață, fără niciun crez.

să-mi strâng în palme ultimul suspin
din sufletul topit de mult venin
tăcând, uitării să-i închin un cânt
ștergându-te din orișice cuvânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu