resemnare

ce bine-i în brațele tale când noaptea
îmi țese prin vise lumi cum n-am gândit
cu fire de timp

smulse-n grabă din pleata
rărită a lunii
în prag de-asfințit.
pe culmi de priviri, de cuvânt despuiate,
prin umbre de treceri
mă pierd uneori…
din suflet zvârl pietre- iertări de păcate -
râd ochii speranței
pe-un umăr de nori
ușor, mă predau unui gând dintre toate
adorm pe-al tău braț , 
mâine fie ce-o fi
sub pleoape căpruii 
au visul cetate
ferită de vântul ce cheamă pustii.
norocul, bătrânul, înfipt ca o poartă
cu vechi balamale ce scârțâie surd
e doar o monedă de sorți aruncată
cap, pajură?
tac
și el tace demult.
întind câte-o gleznă; pocnește din oase
o veche dorință de viață ce nu-i;
dar astăzi  în brațele tale miroase
a ierni timpurii cu parfum de gutui
mai stau doar un vis,
înlesnește-mi dormirea,
e ultima oară când fug de o zi
din bratețe tale îmi smulg rătăcirea
de mâine, trăind, mă învăț a muri.