acelaşi drum

tu mă ridici, tu mă cobori

tu-mi eşti pământ

tu cer, tu nori

cum poţi să-mi fii coşmar şi vis?

am spus prea mult
ori ce n-am zis?
cum drumul brusc s-a bifurcat
în două lumi ce s-au uitat
doar pentru a-şi reaminti
ce le-a unit deunăzi?
nu înteleg
nu văd un  sens
e mult prea plin de ne-nţeles
si întrebări cui pun,
doar ştiu
că au ecouri în pustiu.
mă mai frămant
ca lutul prins
de talpa timpului ucis
cu rătăcirile de noi...
îmi spun apoi
„e bun, nebun;
e tot un drum şi mersul înapoi„