luni, 28 mai 2012

Teama

m-am înglodat în nepăsări de toate
prea multe ploi
pe chip îmi șiroiesc
duc, parcă, amintiri de plumb în spate,
pene și puf
ce nu mai întregesc
aceleași două aripi destrămate
de ghearele ce ziua mi-o sfârșesc,
din rana ei
curgându-mi neagră noapte
în sufletul prea plin de nefiresc !
și răsuflarea-i aspră îmi îngheață
(încă pășesc... nu știu cum, dar pășesc )
ultimul strop de vis prelins pe față;
mă dor secundele în timp ce le clipesc...
dar ea mă urmărește ca o umbră,
singură cred că sunt,
măcar de-aș fi !
și mi-e destulă înnoptarea lungă...
oare, ce-ar face dacă m-aș opri?
aș îndrăzni,
i-aș căuta privirea,
“înfruntă-mă!”, probabil aș striga;
dar cine poate înfrunta mâhnirea ?
mai bine nu!
Of, de-aș putea zbura!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu