marți, 27 martie 2012

Furtună şi senin


Să nu-mi laşi sufletul 
să plângă,
oricât mi-s ochii de ploioşi,
opreşte norii să-şi înfingă,
în ceruri,
colţii veninoşi.

Dacă va fi să-mi fie teamă,
că nu e vreme pentru noi,
adună-mi visele
în palmă 
şi spală-mi gândul
de noroi.

 În doi vom merge
prin furtună,
ca două vâsle ce împing
năvala apelor în urmă,
spre al iubirii ţărm,
înving.

Iar de s-ar îndura destinul
să-ndrume luntrea
către port,
zâmbind, vom ancora seninul
în sulfet, în priviri,
în tot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu