dileme

cam ce-ai gândit când ai călcat pe vise
că-s petic de asfalt

că nu-mi lipseşti
nu vezi câte simţiri îngropi, ucise
tot mergi…

nu-ţi plânge talpa când păşeşti?
cum ai gândit că-mi voi primi sortirea
cu braţele deschise, fără simţ?
n-ai înţeles nimic

aleg pieirea
decât un veac în care să mă minţi
să-mi ierte zeii zborul în păcate
de-i un păcat să mai visezi iubind
cum nu pot fi în timpul „ nu se poate„
cât simt

cât tu păşeşti

eu mor trăind.