despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

marți, 7 februarie 2012

ceva nepovestit

Spuneam poveşti, vorbeam atât de simplu
câte în lună, câte mi-amintesc,
râzând în hohote de îngeri,
din nimicuri...
tu-mi erai tot, eu totul tău lumesc.

Oricărui vis îi  hărăzeam o soartă,
un anotimp cu zile fără nopţi,
cu dolofane gânduri drept unealtă
cioplind în zidul chinezesc doar porţi.

Saturn ne dăruia spre logodire
din trupul unui vechi Big Bang vrăjit
două inele roz de fericire,
un început spre  niciun când sfârşit.

Iar noi împrăştiam în ceruri clare
priviri spre împliniri de aşteptări.
Un elixir de viaţă şi splendoare
ne-am dăruit, la schimb,  în sărutări.

O vrăjitoare călărea comete
stârnind în juru-i colb de amintiri
pe fruntea unui darnic Dragobete
ce din tot timpul semăna iubiri.

Cum tu făceai  ca fiecare clipă
să ne îmbrace-n alb de ghiocei
în urma noastră ierni topeam  în pripă,
zbugheau din cuiburi pui de  porumbei

în paşii tăi îmi răsădeam cuvântul
zâmbeai, zburam peste grămezi de stânci,
când aţipea cu soarele, pământul
şi  norii sforăiau a somn de prunci.

Purtam eternităţi de zei în suflet
şi din orice  nimic legam poveşti
Vorbeam oricât, ştiam atât de multe
dar nu ştiu nici acum cât mă iubeşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

bloguri vizitate

Translate