cum să fiu când nu te ştiu

Dar unde nu te-am căutat?
pe rafturi şi pe marte
şi câte văi n-am răsturnat
oriunde şi în toate
atâta cer am întrebat
chiar nu-ţi cunoaşte chipul?
nici mări să nu fi tremurat
când le-ai atins nisipul?
Câte eclipse-am fugărit
câţi nori am stors în palme
în care lumi ai asfinţit?
în ochii cui porţi taine?
Lutul pe care ai călcat
când ai plecat in fugă
e-al meu pământ înlăcrimat
pe talpă să-ţi ajungă!
şi-atunci când soare te-ai scăldat
în ploi de mângâiere
să fi ştiut…te-am sărutat
în picături stinghere!
dar ce nu-i lume şi nu-i cer
ceva avea să-ţi fie...
o răsuflare, un mister
sau spune-i nebunie.
n-am cum să fiu când nu te ştiu,
când orişiunde caut
nu am ecou, am doar  pustiu,
nu mi-e cuvântul flaut.
Ar fi cântat oricât de mult
şi oricât de departe
tu, numai tu să-mi fi ştiut
rostirile deşarte...
mi-e mut cuvântul, tot mai mut
şi rătăciri mai multe,
mai bine nu l-aş fi născut
tot nu-i cine să-l uite.