joi, 27 decembrie 2012

dar tu?

te aşteptam pe când credeai că număr
negrul absurd al zilelor ce curg
te aşteptam...
îmbătrânea pe umăr
un dor de noi, zâmbind unui amurg.
imaginam că ne va râde-n plete
acelaşi vânt uimit de-mbrăţişări
nu întinam cu gânduri deşuete
altarul unui vis născut din ieri
dar mi-ai fost singur lacăt fără cheie
un timp crucificat de-ateul Nu
ori, de-ar fi mâine zeii să încheie
acest absurd,
eu tot te-aştept...
dar tu ?

marți, 25 decembrie 2012

fuga


ce maraton e timpul meu prin veci
cum mă strecor prin gânduri
să te-ating
ele mă vor statuia ce nu-ţi sunt
-lutul topit de ani ca fulgi betegi-
aglomerări de vise ocolesc
e mult prea mult pentru un singur eu
nu mă mai rog la sfinţi ori dumnezeu
să-mi fii...
ce fac e doar ce ştiu, să te iubesc!
eşti tu cumva, altfel
-nu am cuvinte-
ba nicăieri , ba cum te văd acu'
o, de-ar fi doar cuvânt cuvântul nu
dar e mai mult şi peste tot
şi-mi ninge...
din amintiri, din gânduri
ninge mut...
fug de tăceri răstălmăcind un tu
în care-ţi sunt!

duminică, 23 decembrie 2012

colind mut


nu te colind, nici tu nu mă colinzi
înfofoliţi în gânduri şi tăceri
nu mai visăm
doar adormim flămânzi
de tine eu, de mine tu,
stingheri.
ninge cu nopţi mai albe ca oricând
omătul lor uitări aşterne-n noi
doar crivăţul s-a înteţit de când
în trup ascundem  sufletele sloi.
închipuiai mereu câte ceva
Şeherezada ar fi amuţit
nu exista banal în preajma ta
atât de multe-aveai de povestit.
păduri foşneau în gând la al tău glas
şi ciutele îşi domoleau din pas
nici norii nu tunau tot ascultând
ce mult senin năşteai într-un cuvânt.
mi-ai spus demult  ''fă-ţi timpul poezie''
şi, astfel, vei trăi o veşnicie .
cât de frumos încălecam pe-o şa
scriind poveşti despre 'am fost cândva'.
dar acum taci
un zgomot mi-e şi gândul
când deznădejdi în haită mă vânează
polare stări îmi sfâşie cuvântul
în întuneric
nicio stea n-am trează.
ca o cangrenă gerul mă cuprinde
golul de tine îmi înghite zile
cum nu ştiu din tăceri să-ţi scriu colinde
mi-ascund iubirea
printre dalbe file.

miercuri, 12 decembrie 2012

numai să vii...


gânduri pe jos, în preajmă doar risipă
dezordine de visuri strânse ghem
pe masă fulgi si-o singură aripă
un iz puternic de absent şi tern.
e simplu să observi că nu mi-e grijă
orânduirea vorbelor ce par fireşti
pe braţul inimii mi-ai mai rămas o schijă
războiul s-a-ncheiat...şi tot nu eşti.
un ceai fierbinte abureşte zorii
să mă trezesc amân ...certul sfârşit
aşteaptă lacom să te-nchin uitării
dar nu ştiu cum aş mai putea să uit.
atâta timp mi-e îmbibat de vise
până şi scaunul îmi scârţâie a dor
ce te-a grăbit pe scările ucise
de pasul tău gonind spre alt pridvor?
să vii aş face ordine în toate
din tihna clipei voi aşterne lenjerii
reîntregind fărâme de-astă noapte
aş cuteza un ultim zbor...doar fii!

marți, 11 decembrie 2012

sorţi


de-acum mi-e una
orişicum ar fi
ziua de azi ce ieri o voi numi
ca ceilalţi ieri,
un pumn de amintiri
mototolit de-al palmelor nimic
în irosiri...
plimbarea-n timpuri îmi va fi totuna
de când n-am zori
nici drum, nici aripi să mă-nalţ
nu-i trai când singur sufletul mi-e precum luna
de suntem numai  lut, degeaba lustruim al vieţii smalţ.
de-atunci, când n-aveai ochi
să-mi vezi lumina
când îţi luceam ca licurici topiţi de nopţi
de-atunci am priceput că e totuna
de sunt, de eşti
devreme ce nu-s sorţi
degeaba-i tot când totul e doar vis
cu cele mai înalte-nchise porţi
de neînvins.

vineri, 7 decembrie 2012

alt anotimp


nu mă trezi
mai lasă-mă visând
o clipă are ceasul cât un veac
şi de-s bogat de ea
spune-mi sărac
nu mă răneşti
împărăţii mi-s gând.
nu mă opri
mai lasă-mă să fiu
mai viu decât speram clipind a fi
ce nu-i ştiut de lume-mi sunt câmpii
în care şanse încolţesc
oricât pustiu.
nu-mi vinde vorbe
vorbele sunt sloi
în universul meu, nici roz, nici gri
lipsit de lipsa zorilor târzii
nu vreau să-ngheţ
în anotimpul Noi.

ninsori



cerul cărunt îşi ninge-nţelepciunea
lumii strigând „tu iartă ce-i trecut”
nor de anafură împărtăşeşte lumea
pământul îmbibat de lacrimă e mut
dar ce noroaie nu-s în astă lume
câte razboaie nu v-au răstignit?
dorinţa de-a mai fi,ca prin minune,
ning-a iertare, ninge...nesfârşit!
eu, fost copil ce n-am uitat vreodată
a mai privi cu mari doi ochi căprui
şoptesc 'mulţam!' zării de om certată
sărut un fulg, iertând orice, oricui.

joi, 6 decembrie 2012

zăpezi


clipesc a ceartă norii
şi-a uitare
apune cerul într-un pas
grăbit
să-mi fie poate
alba sărutare
finalul ce-l credeam
nehărăzit?
câte ninsori n-au fost
şi vor să fie
de câte ori nu-i iarnă în priviri?
dar astăzi cerul pare temelie
a pierderii de noi...
de ce te miri?
e doar o un anotimp
te-aud a spune
un chip al anului
atâta ...doar un chip
simt, însă, că-i nevoie de-o minune
să fiu şi eu mai mult decât atât.
de-o vreme, însă, port un greu pe umeri
gânduri în care existam noi doi
ne-am scurs în ploi de vis....
acum de numeri
până şi răsăritul e mai des greoi
absurd e ninsul...ducă-se cu lumea
coşmarul alb îmi pare de oţel
de tu-mi lipseşti
şi ţie ţi-e totuna
e prea mult alb în suflet
şi mă tem.
de nu-nţelegi
mai bine că nu-ţi pasă
e grea zăpada noastră
tu mi-eşti frig
doar lacrimi îngheţând de dor
îmi lasă
tăcerea ta...
iertare, cum te  ning?

luni, 3 decembrie 2012

stăpânul stâncilor


ce nebunie fără de cusur
e visul unui om cu lumi în jur
ce nu provoacă avalanşe-n munti
doar un ecou ca şoapta unor muţi.
nici vulturii n-au aripi pentru el
nici soare nu-i luceşte printre culmi
sunt stâncile- spitalul lui de lumi
bolnave de nimicuri spuse-n vânt
a celor ce din timp îşi fac mormânt
a celor ce găsesc în a trăi
orice, pierzând în noapte zi cu zi.
lăsaţi-i stâncile, nu le înăbuşiţi
în ceţuri, în cuvânt de iscusiţi
lăsaţi-i cerul, nu-l încătuşaţi
cu nori de întrebări, de ploi iertaţi
lăsaţi-i munţii fără primăveri
el e nebunul om uitat de vreri
el e stăpânul gândurilor fără curs
lăsaţi-l, ca bârlogului un urs!
spuneţi-i, dar, nebun, doar nu-l huliţi
e-al lui spitalul munţilor smintiţi
vorbind acelaşi grai nedesluşit
al unui suflet ce s-a vrut iubit.

duminică, 2 decembrie 2012

cuvântul


l-am decojit ca pe o portocală
cu poftă parcă,
poate, cu sfială
l-am dezbrăcat de gânduri şi concepte
muşcându-l crud cu buze prea flămânde să aştepte...
era...să zic, mustos
strânsese-atâta sete
a lumii ce-a uitat cum e să se îmbete
din trupul lui,frumosul prea frumos...
tăcerile aproape că l-au stors
dar nu-ndestul să nu-i mai simt dulceaţa
si mi-e ,de atunci, mai drag decât mi-e viaţa.

epopeea tăcerii


nu te-am privit în ochi
nu de ruşine
ştiam că mă iubeşti
şi eu pe tine
dar era, parcă, prea multă magie
şi-o teamă de absurd
şi nebunie...
m-am fâstâcit ,
n-am spus nimic anume
doar să nu stric
ceva ce numeam lume
în care-al meu nimic avea un sens
şi orice gând
ecou- un timp imens!
dar fâstâceala mea
avea să-mi fie
doar de prisos, naivă agonie
când, tu, cu braţe ce strigau cât le lipsesc
ai prefăcut
din vorbe nefiresc
şi epopee din nespusul ''te iubesc''.

vineri, 30 noiembrie 2012

poezie


ce caut? în nimicul meu o poezie!
singurătatea-mi strigă :” eu îţi sunt!”
dar ce beteagă-i rima ei...nu ştie
şi, totusi, o recit ca pala-n vânt!
ce vreau?o, nu prea mult...măcar o poezie
nu ştiu nimic să-mi fie mai frumos
realitatea, draga, strigă-n vrie
„hei, de nu-s eu,eşti tu un mofturos!”
deci, scormonesc în amintiri de-odată
ceva, ceva, avea să-mi fie vers
când o oglindă jumătate spartă
îmi spune...”ia şi citeşte-ţi aerul în mers”!
de-atunci observ ...ce am, n-aş fi avut
de nu primeam o zi ca pe-un sărut
de-atunci cuvântul îl numesc destin
respir...mi-e clipa un poem divin!

Iubeşte!


învăluit de-al tău necaz ca fum
şi de dezamăgiri ce ţi-au fost timp
te-ntreb, tu, omule, ce-alegi din scrum
când totul n-are rost, ci doar un chip?
hai, spune-mi tu, cel ce-ai trecut prin lumi
ce poţi păstra ca pe-o fotografie?
înşiruiri de vorbe de nebuni
în rest, nimic, nimic avea să-ţi fie!
nu eşti tu primul om ce a iubit
şi n-ai iubit cum nu s-a scris vreodată
ce crezi că vei trăi la infinit?
ia mai gândeşte-te, în veac eşti doar o pată!
hai să vorbim deschis...eşti lut şi suflet
tu crezi într-un destin, normal să crezi
dar eşti etern? o,nici măcar un muget
ce nu-l aud stăpânii şi oftezi...
nu fi copil, copilăria toată
ţi-ai lepădat-o ca pe-un strai mânjit
eşti om acum, ai replică îndată
de vrei să fii mai mult, fă-te iubit!

luni, 26 noiembrie 2012

rânduri


mi-am pus gânduri la presat
între foi de dor deschise
pentru vremuri de-nserat
când vom flămânzi de vise.
semn de carte mi-am facut
dintr-un fir de amintire
să citim ce-am scris demult,
la capitolul iubire.
iar de n-o fi epilog
să-l compunem împreună
tu găseşte un alt loc
gândurilor ce mă curmă..

marți, 20 noiembrie 2012

poate că...dacă


probabil ar fi fost frumos
de aruncam cu zile
prea am luat viaţa-n serios
când ea şi-a râs de mine
şi poate nu mi-ar fi ajuns
singurătatea rimă
de-aş fi crezut că e de-ajuns
doar umbra-mi în lumină.
dar am clădit din timp inert
visele-mi oropsite
că prea aud bocind în piept
tobe hodorogite.
de cugetam mai mult ca azi
sau ieri de mi-ar fi mâine
n-ar mai fi timp să-mi facă haz
că te numesc „străine”.

joi, 15 noiembrie 2012

nimeni


nu-ţi voi lipsi, nu-mi vei lipsi nici tu
şi toate gândurile-ncep cu NU
deşi simţirile tacit le contrazic
eu vorbe-ţi spun...dar nu ghicesti nimic.
nu-mi vei lipsi, probabil că zâmbesc
şi nu oftez a dor sau goliciuni
nici a sfârşit ... doar ochii spun minciuni
ce vor s-ascundă zbuciumul grotesc.
de dor îmi striga sufletul nebun
de gol mi-e plin cuvântul şi de-apus
iar visul  mi-a ajuns carne de tun
de când nici în oglindă parcă nu-s.
dar nu-ţi lipsesc... pe străzi cu singur sens
parcă te văd cum fluieri ştrengăresc
din nepăsare inventezi un mers
păşeşti să uiţi un te şi un iubesc.
vom fi ca intersecţii de târziu
când în deşertăciunea unui timp
ne vom privi pustiu spre alt pustiu
un chip al nimănui spre-al nimănuia chip.

duminică, 11 noiembrie 2012

voi...



când lumea naşte lumi şi universuri pier
noi doi, de viaţă spâni rănim acelaşi cer
priviri tăioase dor, tăcerile mai mult
doar amintirea-nor mai plouă a trecut.
şi zile pierd; repet secunde fără rost
spoite de absent în zâmbetul anost.
de unde-atâtea uri, când în simţiri credeam?
ce lacăte la guri, ce fulgere în geam...
e toamnă, înţeleg şi mi-amintesc să mor
cu fiecare-ntreg ce-i decimat de dor.
e toamnă...ne va fi, cât vom uita de noi
în piept îmi vor stropi însingurate ploi.
să-ntreb de ce şi cum sau să blestem de sorţi?
zadarnic suflet scrum uitat de tot şi toţi...
să strâng din dinţi, să plâng crucea unei dorinţi?
degeaba, ca oricând, de tu încet mă uiţi.
voi rupe doar din zări fâşii de răsărit
ca fostele-mi visări să nu ajungă mit.
voi presăra cuvânt în tot ce mi-a rămas
să mai exist cât sunt, cât umbra-mi face pas.
voi (zic, abia crezând) voi face nefăcut
deşi abia mai sunt şi mâine nici atât.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

ziduri


lasă-mi palmele să-ţi strângă în buchete sărutări
lasă-mi sufletul să-ţi şteargă  întuneric şi plecări
dimineţile nasc zile dar în dimineţi îmi sting
visul trist ce încă-mi umple sufletul de al tău jind.
iartă-mi genele-ncâlcite de priviri ce n-au curaj
strânge-mi buclele învinse peste umeri şi obraji
de nu crezi în sentimente ce pe buze mi le pun
desluşeşte frământarea trupului de zbor nebun
când cuvântul mi se sfarmă ca un stei în văi adânci
tu sărută-mă-n tăcere, după şoapte să nu plângi.
iar de voi  pleca şi mâine, către ce numeşti vecii
tu-mi fii singur adevărul dintr-un teanc de erezii

tu, secundă fără moarte ce uitarea n-o răzbate
tu, iubire fără  ziduri, fă-ţi în sufletu-mi cetate.

miercuri, 7 noiembrie 2012

pierderi...


cărui pârâu îi eşti izvor
ce lin alunecă spre şes
fără să-i pese de-al meu dor
de când din amintiri m-ai şters?
cărei păduri îi eşti hotar
când brazii îmi suspină stins?
prin munţi de vise ce zadar
din ce-aveam verde mi te-a nins?
plâng  ierni şi toate-n mine trec
cu nopţi ce mă  vor sfâşia...
cum veşnicia s-o petrec
când mi-e infern absenţa ta?
gândeam că îţi voi fi pământ
sau cer sau orişice voieşti
dar ţi-am rămas doar un cuvânt
ce-ai vrea să-l spui dar nu-l grăieşti.

luni, 5 noiembrie 2012

furtuni


mi-au crăpat norii
bubuind în geam
să strig voiam,
să fug
să...
dar n-am unde,
căci cerul meu e prea cuprins de nori
şi gândurile mi-s furtuni
şi tu...
şi tu, senin,
mi te răsfaţă răsărituri zeci
iar mie mi-s străine toate şi apus
ce dor îmi e de tine,
vântul nu ţi-a spus?
când ori de câte ori zâmbind revii,
poteci de alte braţe te îndeamnă...
cheamă...
şi tu pleci!
îmi crapă iarăşi cerurile
-veşti
nu îţi vor da
nici stele-n caleşti-.
nici vorbe mii
ele-ţi sunt mândre
nu mă vor a fi
decât o lună printre nori de lut
mă ţin deoparte
şi mi te păzesc,
de parcă te-aş răni...
când eu nu fac niic
decât
să te iubesc!

luni, 29 octombrie 2012

veşnicind


de-ar fi să se rescrie
cuvântul veşnicie
eu l-aş numi în ceasul
în care noi popasul
l-am rânduit odată
uitând de-a vieţii soartă.
l-aş defini în clipă
a zeilor risipă
dar ce ştiu ei trăirea?
o, de ne-ar şti iubirea
n-ar mai sluji eternul...
atunci să vezi infernul
cum lipsa ta mi-e mie,
clipă de veşnicie...
ce mi-e, de altfel, toată
vecia colorată
în alb şi negru? - moarte-
când clipa mi-e departe!

joi, 25 octombrie 2012

diferenţe



era vreo două ceasul
-poate trei-
tu alergai prin vise,
-eu pe-alei-
eu, căutând răspunsuri,
-tu, absent-
un timp de presupusuri
şi incert.
era destul de noapte,
-mult prea frig-
şi haina udă-n spate
-şi... nimic-
tu înnodai trecuturi
în visări,
eu îmbunam speranţa
cu plimbări.
o noapte împărţeam,
-acelaşi ceas-
doar pasu-mi tremura
a bun rămas.
iubindu-te, păşeam
însufleţit
în timp ce tu visai
alt  răsărit.

duminică, 21 octombrie 2012

veacuri


trosnesc gânduri tăcute în noapte
vânturi bat a pustiu şi suspin
nu eşti tu,
unde eşti, în ce parte?
în ce lumi şi ce taine te ţin?
te astept,
nu sunt zori fără tine
nici eu nu-s, dar încerc...mă prefac;
timpul meu e un circ ce devine
ceasul ciung,fără tic, doar cu tac.
e sfârşitul ce-mi curge prin vene
îmbibat de dorinţe şi scrum
de-ai veni...
unde esti?
mai devreme
îmi spuneai că-nceputul e-acum.
s-au dus nopţile, visele toate
au plecat unde nu am habar
încă lupt să mai fiu cât se poate
dar...mă-mpiedic mereu de un ..."dar".
cum să-nvăţ fără tine să fiu
nici pustiu fără dune n-ar fi
tac un veac,
un alt veac o să-ţi scriu
numai timpul să treacă,
să-mi vii.

joi, 18 octombrie 2012

nimic!


octombrie i-aş spune despărţirii
nimic nu poate fi mai trist de-atât
cu ploi, perdele-n geamul amintirii
doar să nu vezi cât vei muri de mult.
vag se desprind în aer jurăminte
cu zori în ochi mor clipe ce sclipeau
iar inima- vulcan de vis fierbinte
se stinge-n frig, vorbele ce rost au?
cortina nopţii cine-o fi trăgând-o?
şi, iarna, cine-o vrea, în suflet, aşternut?
e toamna ta, închină-te, plăpândo,
rezistă şi ascunde-te-n trecut.
voi adora uitări fără numire
de tot ce simt în veci nu mă dezic
de voi uita ce sunt, invoc smintirea,
dar fără tine totul mi-e nimic.

luni, 8 octombrie 2012

nelinişti


pleacă!
i-am şoptit toamnei disperate
să-nghită totul de nimic cuprins
da, pleacă!
i-am spus nopţii înşelate
de fiecare somn de ochi deschişi învins
plecaţi şi voi!
strig zilelor deşarte;
eu nu în zile viaţa-mi socotesc
e rândul tău, stăteam  să-ţi spun, hai, pleacă!
dar am tăcut...
aş...
vreau să mai trăiesc!

duminică, 7 octombrie 2012

Nu!

 nu-mi pedepsi tăcerea

 e doar un fel de mers
 altfel i-aș face vrerea
 abisului în vers.
 mi-ai spune că zic dodii
 și chiar ai râde sec
 dar nu-ți citesc din zodii
 e timpu-n care plec.
 căci,vezi tu depărtarea
 nu-i scrisă nicăieri
 eu o  cunosc  din starea
 cu lipsa ta de ieri.
 de-atunci  tăceam  aparte
 cumva să nu auzi
 cum strigă lupi a moarte
 arborilor veșnic surzi.
 nu plâng viori în șoapte
 nici umerii mi-s uzi
 e doar puțin din toate
 puținul ce-l acuzi.
 nu-mi pedepsi tăcerea
 mai lasă-mă să fiu
 cum mi-ai lăsat durerea
 de-a te iubi-n pustiu

marți, 2 octombrie 2012

simţire


exişti în mine
eu pretind că nu
dar un fierar îmi bate
noapte, zi
în fierul înroşit de-acelaşi tu
ce nu se vrea bijuterie a-ţi fi.

nu vrea nici lacăt,
jură că nu-ţi e
şi nici cătuşe din cuvinte nu-i
ţi-ar face legământ de dragoste
nicicum un lanţ
la gâtul orişicui.

el încă bate,
eu nici nu mai sper
că va veni un timp când, fericit,
fierarul meu va spune
 ” în sfârşit,
ai înţeles că nu a fost chiar fier!”

luni, 24 septembrie 2012

omul


întors cu spatele la toţi,
uşor adus,
cu umeri apăsaţi de întristare
şi ochii înroşiţi de mult apus
nu zici că-i om, ci doar o arătare...
de şi-ar întoarce chipul un minut
să mai privească ce-a lăsat în urmă
s-ar preschimba şi cerurile-n lut
atât de grea-i privirea lui păgână.
născut ca orice om,
cu un destin
avea să fie cununat de zâmbet
dar a gustat din cupa de pelin
iubind un chip abandonat de suflet.
e mult de-atunci 
dar nu s-a vindecat
şi va mai plânge încă multe veacuri
că nu-i nimic mai greu de îndurat
ca a iubirii rană, fără leacuri.
îl văd de-o vreme parcă tot mai des
mereu pe drumul fără revenire
îl recunosc uşor,
doar după mers,
e omul ce-a crezut într-o iubire.

vineri, 7 septembrie 2012

întomnări

mă  tem că era toamnă dinainte 
de-a te vedea plecând 
ca un străin
foşneau tăceri
se ofileau cuvinte...
mă tem
că  ne-a fost toamnă, nu destin.
ploi de sfârşire înecau şi gândul,
când urma ta
se-ndeparta de noi;
însingurarea
mi-o ştia doar vântul
crezându-mă o frunză în noroi.
am vrut atunci să fii închipuire
şi să te uit cumva,
într-un târziu
dar am atâta toamnă în privire
şi tu 
acelaşi suflet ruginiu.

luni, 27 august 2012

doar un cuvânt


te-ntrebi cum vorbesc doar de vise
când visul e tot ce mai am?
străine, ca negre narcise
mi-s ochii de-al vieţii alean.
te-ntrebi de ce tac a povară
ce taine în nopţi am închis?
vezi bine, când totu-i să piară,
nu ştiu mai nimic bun de zis...
te-ntrebi şi mulţi alţii ca tine
de suntem din lut numai lut?
atât suntem toţi ca oricine
când sufletu-i doar un cuvânt!

duminică, 26 august 2012

gânduri


e vremea să rămân cât mai puţin
prin lanuri de aducere aminte
pe unde maci cu buze de satin
şoptesc, roşind, simţirea în cuvinte...
e vremea ca din ce în ce mai rar
să umblu pe cărări cândva umblate
nu vreau să uit al visului hotar
să fiu un timp,aş vrea, de se mai poate.
iar de mă pierd în bezna dintr-o zi
măcar pot spune că m-am străduit
să mai respir, chiar dacă îmi vei fi
un lan doar de regrete înroşit.

motiv de fericire


nu mai fi trist
chiar nu-i nimic pierdut,
până şi viaţa-i doar un împrumut...
vraf de iluzii
ce te mint mereu
cum că-i ceva din tot ce nu-i
...al tău!
nu mai fi trist şi nu te ocărî!
lasă doar cerul să-şi adune nori;
acolo-i locul lor,
nu-ţi mohorî
privirile cu vise ce n-au zori!
e trecător...
e-atât de trecător
orice gândeşti că ar dura pe veci;
poate doar sufletu-ţi va fi nemuritor,
de nu-l vei pierde-n lumi
şi vorbe seci.
nu te-ntrista,
zâmbeşte că exişti !

miercuri, 15 august 2012

nu chiar orice

de-ar fi să-mi spui
că nu mai pleci de mâine,
că noaptea-mi va fi zi şi nu invers,
că vom rămâne
suflet lângă suflet,
o poezie dintr-un singur vers,
că nu-s finaluri în a noastră lume,
nicicum dezamăgire şi tumult,
numai iubire şi nimic mai mult
aş înlemni
şi timpu-n loc mi-ar sta
orice-ar mai fi
totuna le-aş afla;
mi-aş îngropa
dureri de-alaltăieri
şi fluturii cu aripi de tăceri
ce s-au zbătut
în gol de mângâieri
până le-au rupt...
de toate aş uita
când licurici de gânduri amorţiţi
mi-ar învia în ochi ce-i ştii cuminţi;
atunci
să-mi spui orice,
orice, doar să nu minţi!

nu totul trece...


nu mi-ai privit măcar o dată zorii
ce-nmugureau în cerul unui vis!
nopţile m-au cuprins de-atunci...
şi norii,
cu vijelii de gânduri, m-au învins.
în ochii tăi ca două lacuri calme
se oglindeau înstrăinări lucii
nici n-ai clipit!
cu sufletul în palme
te-mbrăţişam...
de-ai fi ştiut privi!
mă-ntreb şi azi,
când timpul mi-e ruină,
cum ai crezut că voi uita uşor?
de n-aş avea privirea de rugină,
m-aş amăgi
că-i totul trecător.

vineri, 10 august 2012

un drept

sunt multe obligaţii în a fi
şi prea puţine drepturi, pe cuvânt!
dar într-un tot nimic,
mai strâmb, mai ştii?
e dreptul meu să fiu un om urât!
urâţi-mă, de vreti,
cum n-aţi ştiut
să mă iubiţi
când tot ce am făcut
a fost să fi trăit pentru iubit.
urâţi-mă,
cum n-aţi închipuit
că veţi urî vreodată pe pământ.
voi n-aveţi vreme, oameni, de iubit;
urâţi-mă, cum ştiţi voi de urât!
blamaţi-mă şi judecaţi nedrept
ce diplome, ce studii v-am cerut?
de când e sentimentul un proiect?
urâţi-mă,
de nu puteţi iubi!
eu nu voi recunoaste viaţa-n gri
doar alb sau negru...
simplu şi atât!
de mă înşel, sunt doar un om din mii!
nu mă iubiţi?
urâţi-mă de la-nceput!

miercuri, 8 august 2012

doar vis


de ce te tot visez? n-ar trebui
când, vieţii mele, crez n-ai vrut să-i fii!
de ce mă  mint, sperând că de nu-i zi
va fi o noapte când mă vei iubi?
port de prea mult în straie de tăceri,
cu ochi pierduţi pe-un drum spre nicăieri,
un suflet pribegind prin aşteptări
cu tolba lui de vise şi uitări.
l-aş face vinovat, numai de-ar fi
că-i pasăre de noapte, nu de zi
dar nu e vină, mai curând un chin
că-i doar de tine-n orice timp prea plin.
şi mi-am promis, zadarnic, să nu dorm
să-ţi urc absenţa pe al nopţii tron
dar mi-ai domnit  în suflet peste zi...
când  tot ce ştiu e doar a te iubi.
de-acum adorm,
de-o viaţă mi-e tot  somn...

  

duminică, 5 august 2012

adevăr

te-ascult...
şi înţeleg mult mai departe
dar nu schiţez un gest,
îmi e destul;
tu minţi că ţi-a păsat
şi minţi întruna...
singurul vinovat
mi-e sufletul credul.
eu tac,
te las pe tine să cuvânţi
cuvântul tău, de altfel,
parcă-i mut
încă mai pot şi vreau
să ţi-l ascult
dar ce folos ?
nici tu nu crezi în el!
cred eu,
cum am crezut o vreme bună;
cred,
cât  am din vis vi numai  firmirturi!
tu poţi să râzi...
dar, mie, o minciună
mi-e adevăr,
cât încă vreau ce-mi juri.
am ameţit,
de prea multe ocoluri;
şi timpul parcă-mi râde,
netrăit...
de pic, să pic!
eu m-am născut din zboruri
şi prea am vrut să cred că m-ai iubit.

joi, 2 august 2012

un joc

dintr-o joacă m-am născut...
erau cu toţii pui de zei
în mijlocul unui pustiu al lumii
şi ce le-o fi venit, vă jur, nu ştiu
dar s-au decis şi, iată, m-au compus
din amintiri, din vise şi căderi,
dintr-un nisip călcat de tălpi fierbinţi,
din dorul unei ploi ce i-a dezis
şi din sclipirea unei stele
ce-a căzut.
şi m-am născut...
dar ei, copii cuminţi,
şi-au spus „să-i dăm un suflet!„
şi mi-au dat!
ce crunt blestem!
ce bine mi-ar fi fost
să fiu doar lemn
cu soartă de papuşă făr’ alt rost!
dar nu, eu trebuia să ştiu
cum e să mori
în fiece simţire ce-o trăiam...
simplu era de suflet nu aveam!
dar ce folos să plâng ce nu mi-a fost?
acum sunt om şi, vreau, nu vreau, trăiesc!
dar nu v-am spus...
când copilaşii zei
jurau  să-mi facă suflet din ceva
erau într-un pustiu...
şi  suflet din nimic nu se putea!
dar început-a vântul trist să bată
a neputinţe şi a nimiciri
când  l-au cuprins într-un descânt deodată
şi mi-au dat suflet
ale lui şoptiri...
şi, astfel eu, copil născut din joacă,
am apărut în lume fără timp
cu doar un chip  şi  suflet cât  încape
nu vânt,
pustiu ori în cădere stea...
dar,of, ce vremuri mi-au fost dat să fiu
mult mai pustii decât al meu pustiu,
mai nisipii decât orice deşert
şi unde-s zeii mei acum să-i cert
că mi-au privit destinul ca pe-un joc
de par  că-s vie
iar eu nu-s deloc?
vă jur, chiar nu-i uşor să fii de eşti
păpuşa unor plozi dumnezeieşti!

marți, 31 iulie 2012

ofertă

cine vrea ochii mei să vadă?
că eu am obosit de lăcrimat
în văzul lor e-o lume-atât de fadă
încât închişi îi ţin neîncetat.
cine-mi vrea sufletul, de unul n-are?
că nu-i un om să dea doi bani pe el;
decât să-l port ca plumbu-n buzunare
mai bine port o mască de otel.
de-i cineva să mi le ia pe toate
îi dau şi-un câmp de vise drept zălog
numai să-mi pot târî pe mai departe
trupul de-atâta neputinţă şontorog.
şi sacul plin de zile i l-aş da
şi carul de-amintiri ce le-am tot strâns
orice, numai de gânduri de-aş scăpa
că prea mi-e fiecare ploaie ca un plâns.

duminică, 29 iulie 2012

erori

 mi-ați spus că pot cu doar un simplu zâmbet
 să-nseninez un chip cuprins de nori
 mi-ați spus că numai sufletul
 preface-n cântec
 tot ce-i în lume trist, uitat de zori...
 mi-ați spus să nu îmi plec privirea-n grabă
 nu spre pământ privind voi mai păși
 dar nu mi-ați spus că totu-i doar degeaba
 de nu voi învăța a prețui
 dramul de suflet ce mi-e dat deodată
 cu prima mea privire către cer...
 l-am destrămat, cumva sunt vinovată
 și lumii nu mai am ce să-i ofer
 l-am irosit, ca vântul prin pădure,
 uitării unui timp de azi, de ieri.
 cum azi și ieri nu vor să-l mai îndure
 mi-e greu să cred că mâine e-n puteri,
 când eu pășesc prin lume fără știre
 și-o lume va uita ce-aveam de spus...
 intregu-mi timp devine amintire
 iar eu, încă o umbră în apus.
 și ce să spun să fie memorabil
 când nu-i cuvânt să nu fi fost rostit?
 m-am cam născut târziu și mult probabil
 într-un răstimp ce-avea numai sfârșit...
 destul acum încerc să fac aievea
 trăiri ce prea mulți alții le-au trăit
 e prea târziu...
 privesc în jur, e vremea
 să nu mai cred, să uit,
 să nu mai simt.
 văd pretutindeni pulberi de iubire
 cenușa unor vechi, demult povești
 un tot îmbrobodit în nesortire
 dar fericirea unde o găsești?
 mi-ați spus că pot trăi de știu simțirea
 mi-ați spus că pot fi mult mai mult de-atât
 mi-ați spus și v-ați intors apoi privirea
azi îmi doresc să nu vă fi crezut.

miercuri, 25 iulie 2012

prăbuşire

Îmi vine să-mi iau câmpii mâine
dar încotro s-apuc?
unde privesc, doar goliciune
şi ofuri de năduf...
Atâtea feţe fără zâmbet
şi pentru ce-ar zâmbi?
când rânced e a al lumii suflet,
la ce bun a mai fi?
Zilnic îmi zic, poate odată,
în nu stiu  care lumi,
voi fi ce-am vrut să fiu, o şoaptă
nu strigăt de nebuni!
O şoaptă, să mă cânte vântul
pe orişice tărâm...
Dar surdă-i lumea ca pământul;
de ce să mai rămân?
Să plec, îmi spun, să plec
dar unde şi întru ce folos
când viaţa pare că-mi ascunde
tot ce ştiam frumos?
Pe unii îi aud spunând
„încearcă să trăiesti!„
am încercat dar până când?
nu-mi par trăiri firesti...
Altii ridică sec din umeri
„nu poţi, du-te atunci!
eu chiar m-aş duce fără temeri
şi-n hăul unei stânci
cum aripi nu mai am  demult
curând m-oi prăvăli
şi uite-aşa, nu stau, nu fug...
de-acum, fie ce-o fi!

luni, 23 iulie 2012

piatra-i piatră

mai bine uită-mă sau mult mai bine iartă
că nu ţi-a fost sufletul meu o daltă
că n-am ştiut din piatră să te schimb
în zeul unui timp cu vise nimb.

mai bine ceartă-mă sau fă cum crezi mai bine
eu n-am stiut să-ţi fiu la înălţime
nu eu sunt culme, dragostea mi-e munte
pe când tu eşti un stei cu nori pe frunte.

mai bine, crede-mă, nicicum n-aş fi putut
să-ţi fiu în alte feluri decât sunt
doar a fi om  e felul meu de-a fi
şi nu mai cred în pietre ce par vii.

miercuri, 18 iulie 2012

monolog

răbdare, mi-am răspuns,
mai ai răbdare!
ştii că nimic nu-i ce se vrea a fi
şi tot ce-i început se va sfârşi
chiar de sfârşitul nu-i mereu de-ajuns...
te temi că vor fi umbre-ntrebătoare,
ascunse în pereţii unui gând?
să nu te temi!
aruncă-le-n uitare,
altfel, te-aruncă ele în curând!
şi, cum, necum,
te rog, mai ai răbdare,
oricât de noapte-ar fi
tot vezi un drum!


marți, 17 iulie 2012

cioburi de vis

păream două oglinzi
de ziduri izolate
dar nu ştiam
că vinzi
iluzii colorate...
printre secate chipuri
uitate de privire
vânam aceleaşi timpuri,
un secol de iubire.
credeam că ştiu
ce simţi,
ne regăseam prin clipe
privindu-ne ca prinţi
născuţi din visuri simple...
nu renunţam nici eu,
nici tu,
sfidând cu brio
orice sfârşit de vieţi,
sătule de adio!
părea un joc absurd,
remiză fără soartă,
un verde mult prea crud
în lumea verde coaptă...
dar timpul început,
sedus,
n-a vrut să fie
iubirii aşternut,
pe pat de veşnicie.
acum, din câte  ştiu,
speranţele-s deşarte...
doar cioburi de târziu,
din vechi oglinzi crăpate.

vineri, 13 iulie 2012

va urma



de-ai şti ...
tot ce mi-ai spus am vrut să cred,
chiar şi-n tăceri îţi căutam răspuns!
acum atâtea vorbe se reped
să-mi certe sufletul de lipsa ta răpus.
a fost de-ajuns o dată să întreb
„pe când?’’
şi pentru prima oară m-ai privit
cum n-ai privit până atunci,
nicicând
atâtea taine m-au rănit tacit!
le-am desluşit...
poveri păreau a-ţi fi
şi cât de mult am vrut să nu-nţeleg!
de ce-ai tăcut?
orice aş fi crezut
uiţi...fără tine sufletul mi-e bleg!
îl târâi după mine ca pe-un leş
doar tu-i erai mai mult decât destul...
acum, nici sorţii veşnic ne-nţeleşi
nu-l vor prin preajmă,
prea a fost credul!
şi orice zi, de-atunci, e ca un film
cu amintiri din ce-am trăit cândva
cu doar o replică a ta " n-a fost să fim"
iar eu tot căutând un  "va urma" .


duminică, 8 iulie 2012

risipa

ce-aş fi putut să fac mai bine?
şi cum să fi iubit mai mult?
rafale de-ntrebări, suspine
fac din senin un  cer de lut.
lesne alunecă în gânduri
mototolind un ultim vis
lovesc în suflet ca în scânduri
dar sună gol, a gol ucis.
şi trec de porţile zidite
din amintiri cu zâmbet fals
rostogolindu-se grăbite
să afle ce mi-a mai rămas
acolo zac, sterpe de soartă,
speranţe vechi ce-au obosit
să lupte cum ştiau odată
pentru un vis neîmplinit.
pe zidul înnegrit de-nfrângeri
mucegăit de amăgiri
stă scris cu litere de sânge:
nu mai e timp  pentru simţiri!
credeaţi că veţi lua la rost
acelaşi suflet din trecut?
dar nu-i nici umbră din ce-a fost,
s-a dăruit cui nu l-a vrut.

vineri, 6 iulie 2012

stai!

eu nu-ţi pot spune hai,
nu strig nici du-te!
şi nu-ţi pot cere dă-mi ce nu mai ai
când toate aşteptările-s cernute
ce să-ţi mai jur
când tu te-ndepărtai?
de altfel, nu-ţi pot cere mai nimic!
ce mi-a ramas, mi-e singura dorinţă:
tu să-mi fii tot!
cum altfel să-ţi mai zic?
doar tu-mi eşti pentru suflet locuinţă.
şi mă întorc
de unde am plecat…
cum să-ţi spun stai
când nu ţi-am spus să pleci?
dar cum tăcerea-i uneori păcat
la fel şi zilele-s ciorchini de visuri seci.
şi nu-ţi pot spune du-te
dar nici hai
doar te privesc
rugându-te mai stai!

fii tu!

să vii, când nimeni nu te mai aşteaptă
să râzi, când vrei în lacrimi să te pierzi
să urci în fapte
cu mai mult de-o treaptă
să plângi cum plânge omul fără crez!
să lupţi, chiar şi atunci când ai doar gândul
să vezi, oricât de beznă-i ziua ta
să crezi, chiar de potrivnic ţi-e pământul
să iubeşti viaţa, chiar de-i palmă grea.
de par numai cuvinte, tu mă iartă,
le spun ca pentru mine, să nu uit
că asta-i soarta, de-ncercări curtată
şi nu-i prezent, fără un timp trecut.
orice să faci, orice, numai să fie
trecerea ta, o urmă de neşters!
de rostul ţi-e nebun, fii nebunie...
fii tu şi fă-ţi din suflet univers!



Be yourself! (traducere de Laura Cristina) 

To arrive when there is no one waiting
To laugh when in the tears you’d want to lose yourself
To climb in works a lot more than a step
To cry the way a hopeless man would cry.
To fight even when all you have is thoughts
To see even when the darkness is your day
To keep believing even if the Earth should come against you
To love when life’s a heavy slap.
If they seem only words, forgive me
I say them as for me, lest I forget that this is destiny
Courted by trials and there is no present without a passed time.
Do whatever, whatever you may do to make your passing
An indelible trace
If your purpose is mad, be madness
and make your soul your Univers

miercuri, 4 iulie 2012

refuz

O, n-am eu loc
în lumea voastră, timpuri!
dar, sincer, nici nu cred ca l-aş mai vrea;
voi, ce-aţi ascuns şi zborul
în nisipuri,
într-o clepsidră m-aţi încătuşa!
voi, clipe, cereţi lacrimi
pentru zâmbet,
cereţi mai mult de-o viaţă
pe un vis!
de poti închide sufletul în sipet,
pentru vecie,
l-ai lăsa închis?
„e viu şi va rămâne ani o mie!„
îmi strigă şi trecutul
în complot.
vai, suflete, decât s-ajungi mumie
mai bine fii
atât cât poţi, cât pot!
chiar ai nevoie de eternitate?
chiar merită să-ţi tot refuzi trăiri?
e ca şi cum ai merge mai departe
desculţ,
pe-un drum cu cioburi…
de-amintiri.

dialog

adică, spune-mi
ce să înțeleg?
e totul scrum?
pierdută mi-e speranța?
nu pot să cred
cum pe pământu-ntreg
nu pot însămânța
iubirii viața?
poate că eu pricep mai greu
te rog,
adu-mi tu soare pe-al meu cer de gânduri
că prin furtuni
e noapte mai mereu
și pier în ne-nțelesuri
vorbe, rânduri...
mai bine hai să ne vorbim deschis
eu te iubesc
tu m-ai iubit vreodată?
e viața timp real
sau doar un vis?
tu lămurește-mă,
de nu,
rămân o piatră!

marți, 3 iulie 2012

cumva

în felul tău, tu m-ai iubit...
am înţeles târziu,
nu pot să mint,
doar că ţi-am fost mai mult un asfinţit,
decât un răsărit, ce-am vrut să-ţi fiu!
în felul tău,
ai regretat ceva...
prea ne-am dorit să fie totul
cum n-a fost,
prea n-am ştiut,
când eu,
când tu
şi-am rătăcit emoţii de-nceput!
în felul tău, eu ştiu că încă vrei
să nu-ţi fiu ca un templu,
ci un zeu!
dar, spune-mi tu,
eu chiar nu mă pricep,
cum să te mai iubesc
de nu-ţi sunt eu?

miercuri, 27 iunie 2012

destul

îngenunchează-ţi, suflete, dorinţa!
nu-i rândul tău să zbori,
nu mai ai când;
cu orice zi stăpână-i neputinţa
ce-mi conturează goluri
şi în gând...
încărunţesc speranţele,
bătrâne,
nu vor mai prinde aripi către zori.
obişnuieşte-te, cumva, cu astă lume,
în care nu trăieşti
dar nici nu mori.
iartă-mă tu
că-ţi cer să uiţi de tine
căci eu nu cred vreodată a-mi ierta
că te-am lăsat să-ngenuchezi, minune,
ce-aveai mai scump,
puterea de-a zbura!

N-am cum!

îmi pare rău!
să spun, nu pot
că mi te-am scos din suflet,
că te-am uitat cu vis cu tot
pe ploaie într-un plânset;
îmi amintesc fără să vreau
simţirile rotunde
şi inimile cum zvâcneau
mai repezi ca secunde...
cum, astăzi, ochii să-i închid
spre a părea absentă,
când plin mi-e sufletul livid
de-o singură amprentă,
de un sărut ce n-am să-l şterg
de pe-ale vieţii buze?
atât cât visul mi-e întreg,
rog zeii să mă scuze!

duminică, 24 iunie 2012

acelaşi drum

tu mă ridici, tu mă cobori
tu-mi eşti pământ
tu cer, tu nori
cum poţi să-mi fii coşmar şi vis?
am spus prea mult
ori ce n-am zis?
cum drumul brusc s-a bifurcat
în două lumi ce s-au uitat
doar pentru a-şi reaminti
ce le-a unit deunăzi?
nu înteleg
nu văd un  sens
e mult prea plin de ne-nţeles
si întrebări cui pun,
doar ştiu
că au ecouri în pustiu.
mă mai frămant
ca lutul prins
de talpa timpului ucis
cu rătăcirile de noi...
îmi spun apoi
„e bun, nebun;
e tot un drum şi mersul înapoi„

vineri, 15 iunie 2012

și cam atât

am tot sperat o șoaptă, un surâs
am ezitat, în umbre m-am ascuns
dar mă îneacă ploi de amintiri 
strâng curgeri de regrete din priviri

s-au scurs tăceri din prea mult timp rănit,
de neprezența noastră izgonit,
de imposibilul născut dintr-un final
timp alungat pe când părea banal

aceiași ochi privesc fără să știu
de-a fost devreme sau le-a fost târziu
frumosul lumii ce mai ieri rodea...
nălucă să fi fost iubirea ta?

mi-e pasul greu iar gândul și mai și
să te întreb de mine ce mai știi?
am obosit și vreau să mă așez
pe-un colț de viață, fără niciun crez.

să-mi strâng în palme ultimul suspin
din sufletul topit de mult venin
tăcând, uitării să-i închin un cânt
ștergându-te din orișice cuvânt.

miercuri, 13 iunie 2012

spre asfințit

m-am rătăcit odată pe țărmul unui vis
pornind în căutarea a nu știu ce pierdut
și mi-am găsit destinul pe stânci de valuri scris
ori stâncile-s putine ori timpul meu prea scurt.
am plâns o săptămână, am râs apoi hapsân
mi-am zis că-s numai vise și am uitat curând
dar azi mă trec fiorii când timpul, tot mai spân
salută zilnic norii,cu mine doar nu-i blând.
îmi spun adesea-n șoaptă c-a mai trecut o joi
mi-e teamă de absurdul unui sfârsit de-a fi
în lanțuri de mi-aș pune tot timpul dinapoi
ziua de mâine vine doar cât mă pot trezi.
secundă-i viața toată dintr-un etern cernut
chiar de-am știut de toamnă,de muguri și ninsori
din pomul lui, trecutul,nu mi-ar fi dat un fruct
dar și-a hrănit tulpina hulpav de ai mei zori.
în gol se zbate ziua, ca norul revărsat
peste prea mari deșerturi, într-un ocean, un strop
chiar de-am visat că viața e-un drum de timp blocat
eu l-am pășit prea iute uitând că mă ingrop
prin văi  de amintire merg azi ca prin noroi
nu mai visez de-o vreme, în zboruri nu m-avânt
m-am rătăcit devreme, născută-n zori de joi,
cu ochi de întuneric, mă voi numi  pământ .

miercuri, 6 iunie 2012

resemnare

ce bine-i în brațele tale când noaptea
îmi țese prin vise lumi cum n-am gândit
cu fire de timp
smulse-n grabă din pleata
rărită a lunii
în prag de-asfințit.
pe culmi de priviri, de cuvânt despuiate,
prin umbre de treceri
mă pierd uneori…
din suflet zvârl pietre- iertări de păcate -
râd ochii speranței
pe-un umăr de nori
ușor, mă predau unui gând dintre toate
adorm pe-al tău braț , 
mâine fie ce-o fi
sub pleoape căpruii 
au visul cetate
ferită de vântul ce cheamă pustii.
norocul, bătrânul, înfipt ca o poartă
cu vechi balamale ce scârțâie surd
e doar o monedă de sorți aruncată
cap, pajură?
tac
și el tace demult.
întind câte-o gleznă; pocnește din oase
o veche dorință de viață ce nu-i;
dar astăzi  în brațele tale miroase
a ierni timpurii cu parfum de gutui
mai stau doar un vis,
înlesnește-mi dormirea,
e ultima oară când fug de o zi
din bratețe tale îmi smulg rătăcirea
de mâine, trăind, mă învăț a muri.

marți, 5 iunie 2012

goluri de cer

mai toată viața m-au urmat furtuni;
prin ploi de reci cuvinte am pășit .
m-au biciuit
rafale de minciuni
și fulgere în suflet m-au lovit.
speram în soare,
zâmbet și culori...
al cui e cerul ăsta pământiu?
mereu mai greu,
mereu mai plin de nori...
luați-mi cerul,
nu mai vreau să-l știu!
că-mi va rămâne-apoi
un gol bizar
și liniștea va țese pânze-n gând ?
măcar nu voi mai crede
în zadar
într-un senin ce nu-mi va fi nicicând.

flori

la fel și-n lume,
ca pe drum,
trec toți mânați de-o soartă...
de mă opresc,
par un nebun,
dar mai opresc o dată!
sunt bănuit de slăbiciuni,
dacă salut în șoaptă,
smaraldul câmpului - minuni
ce sufletu-mi desfată.-
cum sa le spun c-am auzit
un spin strigând că moare
că nu-i de nimeni îndrăgit
și nu-l cred norii floare?
s-a tănguit deunăzi
de viața-i veștejită,
până i-am spus „ oricum ai fi,
de glie ești iubită!
aminte ia că poți să crești
în orice colț de tină!
cât ai petale, floare ești,
nu-ți căuta vreo vină!„
zâmbesc de-atunci oricărui spin,
în fuga mea prin lume
și mai preschimb câte-un suspin
în flori de-amărăciune.

nesoarta


eu nu ţi-am fost devreme,
nici tainicul târziu!
de ţi-aş fi fost o clipă şi tot eram mai mult
dar eşti pustiu de mine,
de vis şi mai pustiu;
nu-s nici măcar o toamnă, prin care ai trecut.
nu m-ai primit în suflet
nici cât pe un oftat
ţi-ai ridicat cetate din gânduri şi tăceri
iar cerul tău de doruri
mi-e mie prea înalt
şi nu-s de fel un vultur cu ochi de temniceri.
mi-e inutilă ziua
şi noaptea de prisos
cât mă priveşti de parcă n-aş fi sau n-ai habar
zadarnic mi-e surâsul,
de suflet tot mai stors
eu nu-ţi voi fi, iubire, decât un gând hoinar.





luni, 28 mai 2012

Teama

m-am înglodat în nepăsări de toate
prea multe ploi
pe chip îmi șiroiesc
duc, parcă, amintiri de plumb în spate,
pene și puf
ce nu mai întregesc
aceleași două aripi destrămate
de ghearele ce ziua mi-o sfârșesc,
din rana ei
curgându-mi neagră noapte
în sufletul prea plin de nefiresc !
și răsuflarea-i aspră îmi îngheață
(încă pășesc... nu știu cum, dar pășesc )
ultimul strop de vis prelins pe față;
mă dor secundele în timp ce le clipesc...
dar ea mă urmărește ca o umbră,
singură cred că sunt,
măcar de-aș fi !
și mi-e destulă înnoptarea lungă...
oare, ce-ar face dacă m-aș opri?
aș îndrăzni,
i-aș căuta privirea,
“înfruntă-mă!”, probabil aș striga;
dar cine poate înfrunta mâhnirea ?
mai bine nu!
Of, de-aș putea zbura!

în derivă

pluteai în largul vieții șovăind
în voia vântului
o barcă fără drum
vâslea fără puteri un gând timid
printre talazuri reci
sub cer de scrum
și n-a fost foc
doar arderi de speranțe
(nu le-a vrut soarta)...
cerul arunca
visele noastre-n ploi de constelații
când ai căzut și tu, ultimă stea.
suflet mai singur
chiar și decât luna
extenuat de-atâta mers în van,
cu vâsle rupte,
te-a surprins furtuna...
rămâi de-acum lemn putred
în ocean.

duminică, 20 mai 2012

Pe când?

eu nu am vrut să știu!
să-mi fie vina
că n-am cerut răspunsuri,
doar atât:
să-mi spui
în care timp vom fi totuna,
aici, acolo
ori pe-un alt pământ?

eu nu am îndrăznit!
nu că nu-mi pasă,
n-am răscolit morminte de trăiri;
la ce-ar fi bun,
când nu ce-a fost contează,
de n-am semnat în doi
pe amintiri?

nici azi nu vreau să știu!
mi-ajungi, iubire...
nu vreau ce-i imposibil de avut
doar un răspuns,
de-ar fi să fie "mâine"
și-apoi,
nici timpul
n-o să creadă ce-a pierdut.

zbateri


în ploaie de cioburi seninul s-a spart
și soarele-n nori se prelinge
nu-i vântul ce-aleargă
doar gândul forțat
să uite că dragostea-nvinge.
tăcerea din șoaptă întunecă zări
furtuni îmi subjugă dorința
erai peste tot
nu te văd nicăieri
nălucă îți pare ființa.
eu încă te caut
cât pot să mai lupt
cu răni sângerând a iertare
mă doare că mâine devine trecut
și golul de tine mă doare.
mă zbat fără aripi
dar zborul îl știu
cumva  voi străbate pământul
atât cât am suflet,
e drept, cam sălciu,
te caut…
mi-e aripă gândul.

neVoi, neNoi

sunt ceruri
ce rănesc
în care luna nu-i
și stele
ce nu spun
destinul orișicui.
sunt lumi prin care trec
și nu te regăsesc
sunt infinituri reci
în timpul prea lumesc
de vorbe măsurat
de nesimţiri…
și eu ?
eu ce credeam că sunt
când soartă n-am,
te miri?
ce să mai spun și cui?
cui să-i mai cer  și ce?
să fie al meu cer
un cer de lună plin
când stele cad
spre ne ?
(nelumi
spre a mai fi...)
cu vorbe să deschid
o poartă spre-a trăi?
când eu,
eu nu mai cred
și nu mai cer ce nu-s?
de noi
vom fi nicicând
mai mult decât ...
nespus?

Ipoteze

poate voi fi de mâine ceva ce nu credeam
mai mult decât un zâmbet
sau mai puțin de-un ram
visând o primăvară în muguri, ca oricând,
doar să promită florii că va rodi curând.
voi mă priviți în treacăt …
sunt chip, carne și os
dar nu vedeți ce lacăt pe suflet port sfios,
că nu-mi mai aparține prezentul, ca nicicând
îmi condamnați un mâine
zâmbind, mințiți și-n gând
vai, ce hidos vi-i rostul pe care-l îmbrăcați
mimând că viața-i sfântă și oamenii vi-s frați
ce găunoși în suflet
cuvântul vi-l stâlciti
la ce folos un zâmbet când sufletu-l pociți?
sunt chip dar știu trăirea …
n-o veti putea falsa
atât mi-e mostenirea pe care-o voi lăsa;
de unul dintr-o mie va ști a prețui
voi înlesni iubirea atât cât voi mai fi
ce dacă lumea toată, râzând,va judeca
eu n-am cerut vreodată nimic din ce n-aș da
voi mi-ați trădat simțirea, jurând că-mi sunteți frați
voi, condamnând iubirea, ați fost doar falși jurați!
mai meditați o clipă la tot ce n-ați făcut…
de ce-ati făcut risipă ?
cine-i de timp avut?
eu tac.. vă rog, voi spuneți:
omul din ce-i compus?
am fi păpuși...
ce-i chipul de sufletul e-apus?

marți, 15 mai 2012

înscrisuri

sunt doar un scrib, urmez a ta poruncă
în orice timp, cât slova-mi este slugă
am priceput, ți-am deslușit tăcerea
n-am întrebat, să-ți răscolesc durerea
în dreapta ta am fost numai o umbră
din răsărit  în asfințit, zi lungă...
ți-am cunoscut și visul și mirarea
dar n-ai știut cât ți-am slujit suflarea
m-am îndoit ca fir culcat de vânturi
dar ți-am arat câmpiile de gânduri
deși ți-am fost, când te-a uitat pământul
te-am mângâiat cu zâmbetul și gândul
deși căzând,  te-am ridicat în brațe
tu ai ales un trai printre paiațe.
obișnuiam să scriu ce-ți văd în suflet
răsplată n-am cerut, chiar niciun zâmbet
te adoram dar n-am spus nimănui
n-am mâzgâlit cuvinte amărui
erau prea mulți  crezând că n-ar simți
un simplu om atâtea grozăvii
tot mulți privesc nedeslușind  o boabă
privirea lor ori slabă e ori oarbă.
ei doar citesc ce chipul le arată
când ochii-s chei spre-a sufletului poartă.
într-un absurd condus de orbi și muți
rămâi un zeu ce nu ai cum să-l uiți
eu, doar un scrib, ce-și bleastămă penița
fiindcă iubind, și-a iscălit sentința.

duminică, 13 mai 2012

început

descalță-mă tu
de durere,
de gânduri,
de lumi fără noi,
judecate-n cuvânt...
dezbracă-mă tu!
zdrențuit de înfrângeri,
veșmânt îmi e somnul
în timp de noroi...
trezește-mă tu
fluierându-mi speranța
că mâine vom fi,
cum n-am fost: doi și-un drum
pe care, desculță de temeri
voi merge,
spre zori de iubire,
ascunse acum...
zi-mi tu anotimpul
când plouă cu vise
prin văi de privire
în care să cred
iar eu voi păși,
chiar de tălpile-ncinse
îmi spun să rămân,
că mi-e drumul deșert;
ridică-mă tu,
ia-mi dorința în brațe,
din sufletul val
agățat de-amintiri...
e timpul să uit,
mi-am primit palma vieții;
e timp de iubiri
și de-a fi la plural.

luni, 7 mai 2012

îndepărtare

e timpul meu să spun "mi-a părut bine"
nu plec din lume,
doar atât, mă duc
voi deveni uşor o amintire,
mergând prin viaţă
ca un pui de cuc.
e timpul meu să spun " la revedere"
deşi nu cred
să ne vedem curând...
poate în gând ori poate în tăcere,
vom mai zări o umbră semănând;
e timpul meu să uit,
să plec din toate
ce-au însemnat cuprins atâţia ani
mă vei uita,
am fost un "nu se poate"
ce mai curând îl uiţi
ori îl condamni...
nu cer nimic,
nu-ţi reproşez cuvinte,
nici neajuns,
nici lacrimi ce m-au şters...
e rândul  meu
să nu-mi aduc aminte
cât te-am iubit
şi cât n-ai înţeles.

duminică, 6 mai 2012

des...iluzii


eu n-am cerut
minuni să se întâmple
destulă mi-e minunea că trăiesc
să mă trezeşti
cu un sărut pe tâmple
părea si gândul
cuget nefiresc.

acum mi-e frig...
e visul cel din urmă?
ori poate-i sufletul
de doruri zgribulit?
minune eşti
dar soarta te amână
iluzii  îmi rămân...
şi un sfârşit!

mă dor atât
dorinţe fără leacuri
un imposibil egoist,
trecut...
ce drum abrupt !
e viaţa doar o pantă
pe care veacuri
pier într-un minut ?

joi, 3 mai 2012

zi noapte bună

aproape noapte...
totul picotea,
până şi gândul
că mi-e dor de noi
şopteau speranţe : 
oare vor fi doi?
zi „ noapte bună„
mâine vom vedea !
e noapte, clar,
e timp de necuvinte...
vom adormi pe braţul unui vis
ce linişte
ce aripi dezmorţite
străpung înaltul
ochilor închis!
e mâine zi...
ne va răni trezirea ?
vom spune iar
nu-i timp de împliniri ?
unde trăim , mi-aş întreba simţirea
unde iubim?
în vis ori în treziri ?

Frământări


ce-i plânsul ?
te întreb, fiinţă...
ce-i râul tău fără izvor ?
ce verşi din ochii plini
de neputinţă ?
de ce pe tine ploile te dor?
de ce tresalţi
când totu-i revărsare
ca din găleţi
verşi acre amăgiri...
ce sens,
ce curs vezi tu
 râu fără mare ?
spre ce te-ndrepţi?
ce speri?
ce timp respiri?
încă mai crezi
că dintre nori răsare,
după furtuni,
iertare...
om naiv!
sunt doar cuvinte...
curcubeu nu are
niciun răstimp
când totul e tardiv!

vineri, 27 aprilie 2012

mai fii!

Tu să nu zaci sfârşit cât mai ai zâmbet!
Nu renunţa,
nu-s visele poveri,
nu stinge primăveri   în ploi pe suflet
doar că ai obosit să crezi,
să speri.
nu te abandona în întuneric
unde nici gândul nu te-ar nimeri;
nu te preda
unui final himeric!
De ce nu lupti?
ai vreme să mai fii !
Nu plămădi mai multe nopţi ca zile
din gânduri negre,
fără un temei!
mai bine fă-ti din clipe inutile
un timp în care să trăiesti cum vrei!
Priveşte-n ochi copiii ce aşteaptă
şi, poate-ţi aminteşti cum aşteptai
la fel şi tu, un timp, un loc de joacă...
ţi-e parteneră clipa,
ce mai stai?

miercuri, 25 aprilie 2012

nimicuri

Cât să mai cred ?
Cât să mai lupt a fi
ce în atâtea timpuri nu am fost?
nisip din ţărm de clipe s-a tot scurs
în valuri de nimicuri tot mai gri…
Ce nu am încercat, ce-am reuşit?
ce n-am sacrificat?
şi te-am iubit!
ca pe o stâncă
valuri m-au izbit
sub cer de neputinţă stăvilit.
Ce mări de gol,
cât imposibil crunt
câte-aş fi vrut să fiu şi cât nu sunt...
ce teatru scurt
mi-e zbuciumul din piept!
când voi trăi
şi cât să mai aştept?
Venin mi-a fost un vis despre ce-ar fi;
străini n-am fost
pe cât vom deveni…
privesc de azi cu ochi ce n-au privit,
vorbesc de azi cu glas ce n-a vorbit,
păşesc de azi cu paşi ce n-au păşit,
trăiesc de azi oricât e de smintit
ce-a mai rămas din timp...un asfinţit.
Nu mai spun nu,
nici "da" rege nu-l fac
dar nici în luntre sparte nu mă-mbarc.
sunt doar ce sunt!
destul am vrut să fiu
mai vie decât sunt
şi sunt pustiu...

luni, 23 aprilie 2012

mărturisire

eu
te-am iubit!
n-am fost o fantezie,
n-am fost un anotimp,
n-am fost doar lut,
un chip,
un vis nepetrecut,
n-am fost un nume şi atât
nicicum o mască
în culori nătângi
eu n-am fost lacrimi
ce-au vrut să le plângi
şi n-am fost buze
amăgind surâs
n-am fost un soare
egoist de-apus
n-am fost pământul
conturând un pas,
n-am fost amarul
unui bun rămas,
n-am fost tăcerea
unui necuvânt,
n-am fost plăpând
un singur zbor înfrânt;
n-am fost puţin, nici  mult,
doar ce-am simţit
şi simt.
tu...
iartă-mă,
eu numai te-am iubit.

vineri, 20 aprilie 2012

mereu...

mereu în aşteptarea
nu ştiu cui,
la orice semn tresari ca o fecioară…
să fie el ?
ştii bine că el nu-i,
pe cât de verde-i clipa, brusc e-amară...
mereu în căutarea ştii tu cui,
îl vezi în orice chip, ascuns în zâmbet;
să fie el?
e umbra nimănui
dar fiecare umbră fură suflet...
în fiecare o speranţă pui,
cum a trecut de geam, cum ţi se pierd
senini cândva, aceiaşi ochi căprui
înnourati de dor,
ce tot mai cred.
mereu în aşteptare...
cât mai poţi
să-l cauţi peste tot, poate-l zăreşti?
când, bine ştii, străini veţi fi…
nu-s sorţi
ce să vă lege
oricât îl iubeşti!

vineri, 13 aprilie 2012

gânduri din mers


Azi a trecut un om pe lângă mine
şi mi-a zâmbit,
cum numai tu ştiai…
te-am regăsit,
când pasul prinse ritmul
unui alt drum
ceva-mi spunea mai stai!

M-a pălmuit privirea lui amară;
parcă-ntreba,
ca peştele de mut :
unde te duci?
ce vise te îndeamnă
să pleci  cât timpul  nostru
nu-i trecut?

Am tresărit…
să fie o nălucă?
Să mă opresc? N-am cum,
nu e firesc…
E vremea anotimpului de ducă
dar nu gândi
că nu te mai iubesc!

dar a  trecut un om pe lângă mine
şi mi-a zâmbit,
cum numai tu zâmbeai...

miercuri, 11 aprilie 2012

înseninări


Apăsător nimic mă împresoară,
mă gâtuie
un laţ de resemnări;
respiră!
râzi!
spun ochi de căprioară...
nu-i verde timpul  fără de iertări .
Cum altfel vei zâmbi
prin curcubeie,
de nu-ţi laşi cerul
să dezlege ploi ?
de asfinţit dezbracă-te, femeie!
cu răsărit să te-nveşmânti apoi.

marți, 10 aprilie 2012

Răspuns

ce-ar fi să crezi că nu exist 
şi să-ţi apar ca o mirare
două cuvinte într-un vers  
de inimi scris
cum ar fi oare ?
ce-ar fi să nu-ţi mai aminteşti
spre ce-ai plecat
şi nici de unde
de mine să te molipseşti
ca minutarul de secunde
ce-ar fi să mă opreşti atunci
si să-mi vorbeşti
fără pudoare
şi orice-ar fi să nu m-alungi
oricărui gând să-i dăm culoare ?
ce-ar fi sau oare cum ar fi
de n-am fi numai întrebare
să fim răspuns în orice zi
nu doar o simplă întâmplare?


luni, 2 aprilie 2012

plecări

ne-am scufundat în apele tăcerii
tu nu mai spui nimic
eu tac adânc
ce linişte-i în braţele uitării
ce calmă-i
unduirea unui gând....
ne-am descălţat
de vise lăcuite
de timpul mult prea rece de iubit
de zboruri oarbe
zbateri în cuvinte
am obosit de şoapte
...am muţit.
ne-am dezbrăcat de sărutări promise
pornind pe drumul către nicăieri
lăsând pe maluri
sorţile învinse
ne-am scufundat  în valuri de tăceri.

sâmbătă, 31 martie 2012

urme

cam aşa,
doar un ciob mai la dreapta
zic, oftând: "parcă nici nu s-a spart..."
"e... la fel!"
nu-i la fel, dar n-am alta
nici nu vreau
cât de noi n-am uitat
nu ştiu, zău, cum sau cât mă va ţine
şi nu cred
să mai poată zvâcni
prea sunt urme de dor
şi de tine
prea adânci s-o mai pot întregi
nu-i la fel...
dar e vie şi luptă
(o ştiai, nu întreb de-o mai ştii)
de nu crezi
taci puţin şi-o ascultă
bate-n şoaptă...o poţi auzi.
nu mai strigă
a plâns mai devreme
iar acum parcă prinde-a pulsa
de-ar uita
de te-ar scoate din vene
ar mai bate un timp
dar nu vrea.

miercuri, 28 martie 2012

pur si simplu

pot face stelele rotunde
şi luna roz, luceferi trei
noi universuri în secunde
doar uită-te în ochii mei

pot îmblânzi un dinozaur
din fluturi pot preface zmei
din norii poleiţi cu aur
storc ploi de must şi ceai de tei.

pot gâdila să râdă vântul
în hohote ca moş crăciun
atâta doar: să-mi crezi cuvântul
că nu-i un joc de om nebun!

pot face lumi îngemănate
şi plopii câte doi, ca soţi
pot face tot cât cred în toate,
doar tu să mă iubeşti nu poţi.

marți, 27 martie 2012

Furtună şi senin


Să nu-mi laşi sufletul 
să plângă,
oricât mi-s ochii de ploioşi,
opreşte norii să-şi înfingă,
în ceruri,
colţii veninoşi.

Dacă va fi să-mi fie teamă,
că nu e vreme pentru noi,
adună-mi visele
în palmă 
şi spală-mi gândul
de noroi.

 În doi vom merge
prin furtună,
ca două vâsle ce împing
năvala apelor în urmă,
spre al iubirii ţărm,
înving.

Iar de s-ar îndura destinul
să-ndrume luntrea
către port,
zâmbind, vom ancora seninul
în sulfet, în priviri,
în tot.

duminică, 25 martie 2012

urma gandului

parcă le văd... perechi, perechi,
gânduri spre hău gonite;
nici bine nu-ncolţesc
şi trec,
de soartă nedorite,
păşind spre Nu-ul abisal,
uitate în niciunde...
crud tumult, 
murmurul final
în glas mi se ascunde.
doar ochii mei,
cândva căprui,
pătaţi de multe umbre,
păstrează urma gândului 
rostit în timpuri surde...
noroc de zâmbet,
cât mai e
că-mi luminează clipa
altfel m-ar prinde ploile
şi m-ar nunti risipa,
ca fără rost să-mi pară tot
şi pasul şi popasul...
dar cât zâmbesc,
în suflet port
speranţelor pripasul.

joi, 22 martie 2012

pe drum spre noi

mă prăbuşesc
de-atâtea ploi înfrântă
oricât înaintez nopţi te ascund
nu-i truc, nici basm
nu-i un coşmar...e-o luptă
nici viaţă nu-i
deşi o mai confund.

mi-e pasul scurt
şi urma adâncită
car multe pietre adunate-n piept
mi-e gândul greu si-s prea demult pornită
dar mi-am promis că merg
pe drumul drept

demoni de lut cu vorbe de năpastă
destramă cerul
de mult zbucium supt
tu mă aştepţi
o candelă-n fereastră
păstrează visul nostru viu,
eu lupt.

mai sper să  pot
de vulturi să mă apăr
poate ajung de creste să mă ţin
spune-mi atât
că visul nostru-i teafăr
să mai înfrunt
abrupt drumul... destin

de-ai să mă vezi
vino-mi, de vrei, în cale
toiag să-mi fii când n-oi putea păşi
n-am să renunţ
dar nici să merg agale
nu pot,
când ştiu că ne vom regăsi.

amar

Că tu mi-ai construit fântână
din care sufletului însetat
i-ai dat să bea
o vreme  bună
e-adevărat
nu uit
dar ce păcat
că cerul apei
din senin
nu oglindeşte gândul de-altădat
cu  stropul vorbei
de pelin
chiar şi izvorul l-ai contaminat.


duminică, 18 martie 2012

decizii

spre a mai fi
iert orişice secundă
ce, fără tine, s-a lăsat trăită
râu de uitări
trecutul mi-l inundă
pe malul vieţii
să mai fiu zărită

spre a mai fi
îngenunchez cuvântul
la colţ de vis
pe coji de nopţi necoapte
compun tăceri
să nu-mi cunoşti urâtul
şi mă ascund în umbra unui “poate” .

vineri, 16 martie 2012

nu-i vina ta!

nu-i vina ta
nu-i vina nimănui
că mă grăbesc spre timp ce încă nu-i
ce unii viitor îl denumesc
doar eu nu-l văd ori poate nu-ndrăznesc
să-l întrevăd
cât simt că nu-l trăiesc.
nu-i vina ta
şi nu-i a nimănui
că  fac un pas în minus dar destui
cât să înaintez
deşi cu orice pas
tot anulez un timp ce mi-a rămas
scăzând din bruma vieţii ceas cu ceas.
nu-i vina ta
chiar nu-i a nimănui
că n-am puteri să dăruiesc oricui
din tot buchetul timpului un fir
să fur din al cuvântului potir
câte-un sărut,
atingeri de zefir.
nu-i vina ta,
nu-i vina nimănui
că-s eu cum sunt şi lumea mi-e căprui
cât pământiu mi-e pasul netihnit
şi că visez mai mult decât un vis
că mi-e cuvântul grai neînţeles
nu-i vina ta
am propriul univers
şi tot nu ştiu sa-l cânt ca mierla-n ploi
cât nu vom fi mai mult de minus doi
n-ai cum sa ştii
eu, da! nu-i vina ta
doar eu port vina de-a inexista.

necântec

azi mi-a zâmbit 
un stol de rândunici
chiar şi un bulb de ghiocel buimac
şi-a ridicat privirea din pământ
şoptind că-i timp de cânt
numai eu tac
aş îndrăzni să spun şi eu ceva
dar viscol sunt şi ger şi vreme rea
cu ierni pe umeri şi troieni în gând...
mi-s paşii trişti
cât primavara mea
nu e aici
altundeva pictează înfloriri
pe alt pământ se zvântă-n răsărit
te-aş întreba, iubire, mai exişti
ori m-ai uitat captivă-n amintiri?
privind cu jind mieluţii brumării
mai lăcrimez un fulg
dar ce-am gresit?
cât soare crezi că vreau
de nu mai vii?

marți, 13 martie 2012

speranţe

mi-am văruit pereţii închisorii
cu amintiri din ce visam odată
n-am pus ferestre, nici n-am zis culorii
să măsluiască vremea ce mi-e dată...
de-a fost mai gri, am înghiţit cu noduri
şi am iertat tot ce n-a vrut să-mi fie,
în aşteptări m-am cocoţat, ca-n poduri
şi am zâmbit ca soarele-n câmpie.
când alb mi-a fost  un timp, ca o mireasă
îmbrobodită în nespuse visuri,
am parfumat o lume cu mireasmă
a fericiri ca stânci fără abisuri.
dar am căzut ades, sub tălpi de lume,
când  negre adevăruri m-au lovit 
însă mai sper ca. într-un timp anume,
să mai exist...ştiind ce am simţit,
aripi mai am şi n-am uitat plutirea,
ce zbor ? ce timp? ce zări m-or aştepta?
dar nu deschid doar geamuri, ci privirea...

ştiu că voi fi cât timp mai pot visa!