despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 9 septembrie 2011

azi-mâinele de ieri-



 şi, dacă
într-o zi,
o zi la întâmplare
- alege-o tu!
eu vreau să fie mâine -
mă vei iubi ?

şi, dacă mâine
-ştii, am uitat să-ţi spun,
am scris pe un tavan,
un gând în doi-
mâine
va fi ultima zi de mâine
pentru noi?

şi, dacă nu va fi să fie
mâine acea zi
- e greu să mă iubeşti,
te înţeleg -
să nu mă mai iubeşti
voi fi
doar resturi din ce-am fost
până poimâine
fără tine

şi...
resturile
nu le poţi iubi
- doar dacă
mă iubeşti de azi
şi eu
nu ştiu -

Iubeşte-mă-n toate !

Iubeşte-mă-n umbrele
paşilor tăi
când tălpile-ţi ard
obosite
sărută-mă-n gura de apă ce-o bei
când gâtul îţi arde
de sete.

Iubeşte-mă-n golul
ce-l simţi în stomac
şi-n tremurul genelor lungi
sărută-mă-n colţul
de pâine uscat
şi-n gândul
ce-n grabă-l alungi

Iubeşte-mă-n fleacuri
sărută-mă-n toate
păstrează-mă-n ochi egoişti
ascunde-mă-n veacuri
vorbeşte-mă-n şoapte
dă-mi formă
în  tot ce exişti!

în abis


Privind prin ploi
mă vei simţi in stropii abătuţi
strigând în tunet deşertăciunea
zborului înfrânt
prin mlaştini alergând
îmi vei cunoaşte paşii retinuţi
şi mă vei şti
mă cuprindea sfârşitul frunză-n vânt

vei şti că îmi curgeai din piele
vis în picături
mă vei simţi în ceaţa 
mirosind a crin neînflorit
vei desluşi ecoul spart de stânci prin crăpături
mă vei vedea în umbra
acelor de pin îmbătrânit.

privind prin ploi
mă vei simţi în stropii adormiţi
strigând în tunet umbra
zborului ucis
prin mlaştini rătăcind
îmi vei cunoaşte paşii obosiţi
întinde-mi mâna şi mă scoate
din abis!

luni, 5 septembrie 2011

mocirlă de cuvinte

Ştiu că aveam ceva de terminat,
poate un gând sau drumul către tine
nu ştiu de ce
dar m-am împiedicat
stupid, într-o mocirlă de cuvinte.
De nicăieri, absurd mi-au apărut,
la colţ de amintiri
ţipete sparte,
reproşuri aruncate în trecut,
aiurea spuse, poate-n răutate.
Încerc să fug dar şiroiesc pâraie
lacrimi...
nu le-am văzut până acum;
pe rochie-mi stau vorbele de zoaie
certându-mă
că te-am crezut imun
credeam că nu te doare
când vulcanic
te zgârâiam cu replici că nu-ţi pasă
de-ai fi schiţat un zâmbet, o grimasă
tu mă  iubeai...
eu  acuzam zadarnic.
Şi eu acum speram să te surprind
cu un sărut
să-ţi cuceresc iertarea...
cum să mai vin la tine, să te-alint?
murdară de trecut sărut uitarea;
strivesc un zâmbet rece
de asfalt
în balta-ngălbenită de regrete
cum să-ţi mai spun că astăzi te-am iertat
când tu ai spus tăcerii să mă ierte?
Ştiu că pornisem într-un gând spre tine
dar m-am tăiat
în cioburi de cuvinte
mă-ntorc de unde am plecat
...niciunde
cu “iartă-mă, te rog, n-am avut minte!„

duminică, 4 septembrie 2011

tacerea ta


te caut
în tăcere
fără să ştiu ce voi găsi.

tac, te ascult
învăţ
să-ţi înţeleg
cuvântul nerostit

mă prăbuşesc
umbre şi urme
de gânduri
nicio şoaptă...

mă lovesc
într-un ţipăt
stins
într-o ceartă

nu vreau
sa strig
nu vreau să plâng
să-ţi stric
prezentul
mut

e iadul tău tăcut
e şi al meu.

aud
ce n-am ştiut
s-ascult...
simţirea

am coborât
şi voi rămâne
în infern
atâta timp
cât te găsesc
în el.

nisip


Ceva
din bobul de nisip
îmi spune
« stai , nu s-a sfârşit! »
Dar, scoica fără balamale
râde
“hai, du-te, cât ai timp!”

Să plec, să stau, să fug, să vreau
nu ştiu
şi dau să fug
n-aş vrea să plec
şi stau... te-aştept
şi vreau
dar vreaul meu
e doar de mine cunoscut.

Cât stau,
simt rădăcini cum prind în timp
mă sperii şi iar dau  să fug
smulgându-mi bobul de nisip
nevinovat
că tu nu ai ştiut...ce-am vrut!

Deci, plec,mi-e greu...
şi scoica o zdrobesc
în fuga mea
cu pas de-ateu
un singur  gând mai doare azi
că nu mi-ai fost nisip
şi  marea ta
cea mare  eu.

bloguri vizitate

Translate