despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 3 septembrie 2011

rostul unui cuvant

palid timp pe-al tau chip conturat de un fum albicios
ca batran felinarul ce arde in coltul din dreapta
tu zambesti  si el mut  iti  fixeaza privirea sfios
un cuvant ai fi spus...indoiala iti sperie soapta


printre fire de par incalcite de timpuri si vant
scotocesti, rascolind radacina si ea incordata
cu reci degete cauti acelasi si-acelasi cuvant   
perna  moale din palma iti sprijina fruntea plecata

ar fi fost un cuvant... pe cuvant, merita incercat
prea devreme nascut, nerostit, e acum prea departe
o za lipsa din lantul ideii si gandu-i trunchiat
n-ai gasit sensul lui, parasindu-l in litere moarte

foaia alba, flamanda de scrieri  promise te cearta
ar fi vrut sa-l fi scris, sa-i dai forma si loc printre randuri
poti da vina pe fum dar tu stii, esti doar tu vinovata
ignorand un cuvant, ai starnit o tornada in ganduri...

e tarziu... poti sa stergi tot ce-ai scris fara el asta seara
nu se leaga nimic, doar franturi de sperante ucise
omitand un cuvant ai facut intelesul sa para
ne-nteles, ne-frumos, propozitii intinse... extinse.

vineri, 2 septembrie 2011

incoerenţe


te prinzi, mă pierd într-un dezmierd
te ştiu, mă ştii, eu nu întreb
de ce, de când
şi până unde
cuvintele ne vor ascunde

cu punct şi virgula vom fi
tu A
eu A cu pălării
doi clandestini prin alfabet
vegheaţi de-acelaşi sentiment

din nou te prinzi, eu iar mă pierd
într-un alint,
într-un dezmierd...
pe câte-un rând notând discret
amorul nostru imperfect

mă prind, te prinzi într-un limbaj
reinventat, nedescifrat
cumva să-mi fii alăturea
eu A cu multe pălării
tu, dragul meu,
acelaşi A.

miercuri, 31 august 2011

sentinţă

te găsesc vinovat 
de tot haosul meu
răscoliri fără de somn
furnici tropăindu-mi în piept
gânduri ispitioare
vis răstignit…
de tot ce sunt 
şi simt
eşti vinovat!

eu te acuz 
de nepăsarea cea mai mare
când am strigat 
în toate cele câte zari mai sunt
am implorat
in toate formele
de viaţă şi cuvânt
mi-am răspândit iubirea
în ploi ca firele de praf
le-ai înghiţit
dar tot nu m-ai simtit!

azi te condamn
să-mi numeri fluturii
ucişi de zbor
să-mi numeri clipele
din somnul fără vis 
să-ţi fiu eu haos 
de iubire născocit
şi să respiri ca aer
praful amorţit 
de timp, de tine şi de ploi
să vezi şi tu
ce greu e să faci paşii
în noroi.

amor la pătrat

Într-o viaţă de şah, eu-pion, tu-nebun
ne-ntâlnim uneori pe un  colţ de pătrat,
între cer şi pământ
între negru şi alb.
Tu, nebun cum te ştiu şi îmi place să fii
mă-ncolţesti uneori,ca un gând de spion;
eu, pion agitat,
speriat de mutări,
mă retrag cu mult tact  în opusul pătrat,
din palatul de lemn, alb şi negru pictat.
Tu, nebun, mă găseşti 
şi te simti împărat;
eu, pion rătăcit pe o tablă de şah,
aş sări, dar nu pot, peste-un turn izolat…
fugărită de-un cal,
mă împiedic stângaci
de o muchie-n lemn, înălţată usor,
ajungând rostogol cu nebunul de braţ.
Tu, nebun arătos,
ce te crezi împărat,
minţi frumos ( la pătrat ) că-s regină pion
în amorul perfect, bicolor asortat,
un regat pentru noi de noi doi  inventat.

marți, 30 august 2011

poate...

Dar, poate, nu vei şti nici când va fi furtună
că-n tunetul sălbatic
eu iţi voi reproşa
ce n-a ştiut cuvântul
într-un cuvânt sa-ţi spună
când, murmurand “adio”
strigam a “nu pleca!”
De nu va şti nici vântul, când te va pălmui
să-ti înfraneze paşii
grăbite călător
voi implora îngheţul şi îl voi mitui
să te îmbrăţişeze
suflet nepăsător.
Să-mi fii un banc de gheaţă
cum ai ştiut să-mi fii
când ti-ai întors privirea
şi nu mi-ai  auzit
nici plânsul trist al ploii
în nopţile pustii
nici ruga
vânt tomnatic...
nimic nu te-a oprit!
Din nordul pol al lumii
înmormântat în noapte
îmi vei dori privirea
şi vorbele fierbinţi...
poate
mă voi întoarce
în chipuri inventate
în aurore calde
o clipă să ma simţi.
poate
vei înţelege
că-s tot ce-ai vrut să-ţi fiu
dar
mi-ai fost mult prea rece
şi albul tău
 pustiu.

minutul

Împletire
de secunde subţiate
diluate de ape
şi vremuri sărate
înlănţuite
una pe faţă
una pe dos
îmi ţes visul
în lătratul câinilor de zi
sfidând pisicile nopţii
ce-mi fugăresc secundele
în alt tărâm ...  trecutul;
pun capcane de şoareci
la graniţa timpului
şi zâmbetul momeală
sperând
să mai prind o secundă, două
să le pot împleti
cu un gând
cu un tremur
una pe faţă
una pe dos...
una pe faţă...zâmbesc!
o clipă cu tine mi-ar mai trebui
să-mi cos
minutul
în care voi învăţa
să trăiesc!

despre destine

Încrucişându-ne privirea
destinele ni le-am lipit
prin irişi dilatând simţirea
pe-aceeaşi palmă ne-am unit.

În zâmbete fluturii zburdă
peste câmpia de fiori
boboci de maci timizi se-avântă
către obrazul fără nori.

Împreunând mână cu mână
în degete ne sărutăm
şi ancorându-ne de lună
pe dealul gurii alergăm.

Hrănindu-ne trupul cu şoapte
culese de pe buze flori
fugim de-atunci în orice noapte
spre crângul de îmbrăţişări.

luni, 29 august 2011

refugiu

Când lumea
mi s-a arătat îngustă
şi nu am reuşit s-o mai pătrund
m-am îmbrâncit
în gaură  de şarpe
să-mi zgârâi trupul
într-un strâmt mai strâmt.

Şi am pătruns
cum n-a pătruns cuvântul
în cosmice îmbrăţişări de univers
încolăciri de gând înghesuite
în gura lumii
într-un singur vers.

Mi-am lepădat
fâşii de piele smulsă
în îngustime să mă cuibăresc
şi am urlat
însângerând pământul
monosilabic plâns
nepământesc

bloguri vizitate

Translate