despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 6 august 2011

spre infinit...


Voi dezrădăcina toţi munţii
şi negrele
bătrâne stânci
îţi voi opri în zbor
cărunţii
vulturi pleşuvi
în nopţi adanci.
Voi răsturna nori în oceane
în orice val te voi chema
Mă voi lupta
cu cerbi în coarne
şi urma tot ţi-o voi lua.
Voi duce vântului ofrandă
sufletul meu, alb porumbel
Doar să-i cer
umbra ta s-o vadă
să te privesc şi eu prin el.
Atunci voi înnoda izvoare
fluvii şi râuri, peste prund
să nu mai ştii alte hotare
să-mi fii în braţe
în curând!
Mă voi urca
în ceruri negre şi luna o voi fereca
să fie soare peste vreme
să nu mai ştiu de noaptea grea.
Să fie ziua
cât de lungă
cu tine-mi va părea un ceas.
Să evadăm desculţi
în luncă
şi eu să-ţi număr orice pas.
Voi cere ierbii să-ţi sărute
gleznele goale
şi-a ta urmă
şi soarelui să nu te uite
Numai
durerea mea o curmă!
Tu iartă-mă
de-ţi mai greşesc
Opreşte-mi plânsul vinovat
Păcatul meu nu-i pământesc
eşti tu
şi-al tău suflet curat!
Să nu-ţi întorci chipul vreodată
să nu mai pleci
cum mi te-ai dus
nu-mi lăsa timpul fără soartă
nu-mi fugări gândul nespus!
Îţi voi îngenunchea pădurea
şi munţii
sclavi, îi vei avea
Numai să-mi porţi mereu iubirea
şi să-nnoptezi în lunca mea!
Jur!
vântul n-o să-ţi râdă-n faţă
l-am potolit cu ce i-am dat.
Chiar de n-am suflet
sunt în viaţă
trăiesc prin tine ne-ncetat.
Infernul de mă va chema
să-mi ardă-n flăcări
trupul gol
îţi voi lăsa iubirea mea
un porumbel negru de dor.
Nu-mi pasă
de dureri trupeşti
nu-mi pasă nici de judecată
dar mor de n-ai să mă iubeşti...
Iubeşte-mă, măcar o dată!
Voi dezrădăcina azi munţii
voi smulge vechile păduri
şi-ţi voi îngenunchea
cărunţii
vulturi pleşuvi
de nu îmi juri
că vei fi veşnic lângă mine
fără regrete, fără timp
şi că-mi vei dărui
iubire
din infinit spre infinit!

final fericit!

Ce liniste imparateasca in toiul noptii amortit
Doar greierii vor sa trezeasca al lumii somn nestingherit
Cand luna-si face rondul, calma...un pasa-n ceruri pare-a fi
Eu ma destept in ceas de taina  si te astept, sperand sa vii
Lipita stand langa fereastra, printre perdele, draperii
imi pare amintirea noastra  un basm cu personaje vii
Eu, o Ileana Cosanzeana, tu, Fat Frumosul meu dorit
Ne-am unit in drumurile-n vara si-atat de mult am hoinarit
habar n-aveam ca nu-i comoara  ca dragostea ce ne-a zarit
Eram doar doua stele-n noapte dar totu-n jururi stralucea
de parca sufletele noastre, o lume-ntreaga lumina
Frumoasa dragoste si plina, de-atata patos, am nascut
si ne-am croit clipa senina cu vis si aripi ne-am cusut
Dar e firesc orice poveste are balauri, vrajitori
si mi te-au luat, fara de veste, te-au ferecat departe-n nori
Plangand de-atunci  imi petrec timpul, plangand de dor si de-al tau drag
macar de-ai sti ca nu mi-e simplu cand vad cum toate  ne  despart
Eu tot te mai astept, tacuta, speranta nu m-a parasit
tot langa geam, mereu lipita, in cer te caut  si te simt
mai cred ca intr-o zi cu soare, o calda zi de vara iar
mi te va scoate din prinsoare, vei reveni pe-al meu altar...
Si te astept...te-astept de-o vreme, si inc-un veac te-oi astepta...
si-n zi, si-n noapte, printre gene, cu ochii mari te-oi cauta...
Dar linistea din asta noapte, ma-ndeamna, parca , sa adorm
sa te visez ca-mi esti aproape, si-n carul mare sa-mi iau zbor...
sa vin la tine, eu , odata, de tu nu poti si n-ai sa vii...
sa las uitata lumea toata, sa fiu un nor prin altii mii
sa ma apropii , sa-ti simt gandul si intr-un tunet sa-ti vorbesc
si, luminand din nou, pamantul, in fulger sa te regasesc...
Sa fiu furtuna pentru tine, sa te inund in sentiment
si, ud de mine, sa stii bine, ca-s eu, iubire, in secret...
si de-mi zambesti, imprastii norii si liberi, iara, vom trai...
o dragoste cum nu stiu zorii, o viata ca in poezii...
doar sa te-ncrezi in al meu gand, doar sa ma recunosti venind
si vom rescrie viata noastra...poveste cu un bun sfarsit!

în cufărul meu


Ştiam că vine toamna dar nu o aşteptam...
misterioasa damă cu salbe de mărgean.
Ştiam că-mi piere iarba şi zilele-mi închid,
acoperindu-mi lada, proptită de un zid,
sub iedera roşcată, plantată în trecut,
cu brumă argintată şi flori cu chip de lut.
În ea ascund cuvinte, fiori, melancolie...
În ea păstrez iubire, zbucium şi nebunie...

Doar ridicând capacul de frunze amorţite
aud freamătul tainic al mâinilor gătite
cu unghii smălţuite şi forme migdalate
de patimi înroşite, de gânduri curăţate.
Şi, parcă văd aievea  în părul despletit,
îmbrăţişându-mi trupul de dor acoperit,
un fir de orhidee, de-un galben pistruiat
timid, ascuns în plete şi el emoţionat.
Lângă un sfeşnic mândru, în vaza de cristal
un trandafir oftează pe masa de stejar
şi orele te-aşteaptă şi nu mai am rabdare
şi vinul se-ofileşte, cuminte, în pahare.
În rochia iubirii, de gânduri purpurii
pluteam în încăpere, sperând că vei veni.

Prin pânze de tăcere, de lacrimi încreţită
strâng azi  în colt de cufăr o inimă rănită
o vază, trei petale, un ciot de lumânare...
toate mi-aduc aminte de lunga aşteptare.
De-ai fi venit o clipă, o vară ţi-aş fi fost
o vară de emoţii cu gust de vin spumos...
dar e aproape  toamnă... ştiam că va veni
ştiam că nu mi-e timpul de vis şi poezii.


vineri, 5 august 2011

să fii !

Nu esti nenorocit, n-a fost asa sa fie!
Nu fi nenorocit, nu-i viata complicata!
N-ai fost adus pe lume ca simpla jucarie,
ai fost dorit de mama si asteptat de tata!

Si ai avut momente de bucurie dulce...
stii...ai trait la maxim, gustand savoarea ei...
dar ai ales gresit, un drum, la o rascruce...
si ai pornit, agale, fara sa stii ce vrei...

Nesansa, nenoroc sau ghinion de-i spui,
nu ti-a pandit traseul pe care l-ai urmat.
tu te-ai oprit pe-o treapta, pe scara nimanui
si-ai cautat nesansa sa-ti fie aliat.

Nu esti nenorocit, n-a fost asa sa fie!
Nu esti nenorocit, nu viata-i complicata!
N-ai fost adus pe lume ca simpla jucarie,
ai fost dorit de mama si asteptat de tata!

Esti un nenorocit pentru ca ai permis
sa ti se-ntample lucruri ce nu s-ar fi-ntamplat,
de n-ai fi fost in ganduri atat de indecis...
si-n goliciunea clipei nu te-ai fi plafonat...

Esti un nenorocit, pentru ca-ti place astfel...
De nu, schimba-ti gandirea, deschide-ti ochii tristi!
Modifica-ti prezentul, fa-ti viitorul altfel!
Nu astepta schimbarea...nu stie ca existi!

Dezbraca-te de tine, cel care crezi ca esti!
Priveste-te mai bine...fii cel ce te-ai nascut!
Nu te opri pe-o treapta, crezand ca obosesti!
Crede mereu in maine ...ai multe de facut!

Sa nu te crezi iar singur, sa nu te pierzi cu firea!
Cu tine-i tot pamantul, primeste-i, azi, iubirea !
Auzi a lui povata...el stie sa reziste
Oricarui vant din fata, oricarei clipe triste!

Nu-ti mai lasa momentul la voia intamplarii...
E-al tau evenimentul...e timpul razbunarii!
Razbuna-ti ceasul scurs...scapa-l de nepasare!
Nu-l plange ca s-a dus...ai viata la picioare!

Salveaza-ti ziua care in zori deja mijeste!
E timpul tau! Fii tare! Iubeste si traieste!

ultima toamnă

Mă sperie toamna ce-mi mătură gândul
umbrindu-mi pământul cu vise uscate
cad frunzele-n şoaptă  pe rând înnoptându-l
din crengile-mi roase de timp înnodate

Nu vreau chipul palid în seară să-l scutur
dar verdele zilei mi-l pierd în durere
vin ploi fără suflet pe umeri duc vânturi
golaşe aleargă speranţe-n tăcere

îmi scârţâie trunchiul şi scoarţa îmi crapă
slabită de patos  îmi simt rădăcina
mi-e sete de viaţă dar toamna mă-ngroapă
lumina mi-o frânge,  mă strânge şi tina.

Sărut obosit  a mea sevă ce-mi curge
cu trup fără vlagă, secat mă frământ
mi-e teamă că ultima toamnă mă duce
şi lemn pentru foc voi ajunge curând.

amintire

Povestea un om odata, ratacind in ochii mei
"fara aura si aripi, fara stele si scantei,
m-am nascut in noaptea rece, tremurand de slabiciune
ca un tipat al nefirii, fara un destin anume...
crude moase m-au curtat dar nu m-am pierdut cu firea
timp de lacrimi insetat mi-au menit, sa stiu  mahnirea.
Treaz, in ceas fara lumina, sufletul deschis ca ochii
privea fara sa-si revina: prinsi in somn pareau cu totii.
Am deschis, in noapte, usa, infruntand sub cerul gol
fara stele, fara luna, fara ingeri in sobor,
intunericul albastru de taceri impresurat;
(paream ultimul sihastru  pe pamant abandonat,
respiram un aer aspru, somnul mi-apasa pe gene)
<<dorm cu totii...
-de ce, lume, te-ai culcat asa devreme?
ai ales tacerea noptii, ratacindu-te in ea...
chiar au adormit si sortii? sau e asta soarta ta?
nu pricep cum, omenire, ai pierdut orice speranta
cum sa fac sa-ti vii in fire? e prea noapte, e prea ceata
impregnata cu tristetea de pe chipurile voastre;
si, greu, sufletu-mi ofteaza prin tacerile ramase..>>
Ingrozit de golul lumii, naucit de-atat pustiu,
implor cerul sa-mi ajute, cat nu-i inca prea tarziu.
de o raza am nevoie, de un zambet si-un cuvant
sa pot  face lumii mele dimineata pe pamant
s-a trezi, sa fie iara lut cu  sufletul drept scut
n-o lasa, te rog, sa piara! da-i al doilea inceput!
aminteste-ti de iubire... cerule,vei straluci
cand, in ochii de copile, stelele-ti vor multumi!"
cam asa spunea batranul o poveste cum n-a fost
-de la el stiu ca in viata doar iubirea iti da rost!-

joi, 4 august 2011

despre iubire

Mi-e teama de-un colaps emotional,
revendicat de drept, cu demnitate,
de sentimentul subjugat real
in zilnica-mi iubire pentru toate.
L-am umilit, l-am pus stapan pe dor.
l-am sufocat, dus la extremitate...
i-am poruncit, am fost  un dictator,
si vinovata sunt ...dar am dreptate...
l-am obligat sa-mi fie el pedeapsa?
Cu fermitate spun, nu l-am chemat
el a ales in suflet sa-mi rodeasca
el a crescut in lutul meu uscat.
Nestavilita-i dulcea lui chemare
si ca un drog ma domina mereu
ma-ntreb acum...sunt constienta , oare
ca nu-i sunt eu stapana, el e-al meu?
o sclava ma declar pe vesnicie
si sper sa nu renunte prea curand
nu l-am ales, el si-a gasit domnie
dar in domnia lui traiesc oricand
tu, sentiment in fiecare fapta,
tu, legamant al existentei mele,
sa-mi fii la bine si la rau si-mi iarta
dorinta de-a te sti in toate cele
sa nu-mi pui interdictii, bariere
sa nu-mi clasifici soarta  " ilicita"
fii tu judecatorul meu, dar cere
sa iti probez cat sunt de fericita.
te-am cunoscut si nu te uit vreodata
tu unic sentiment etern dorit
iti multumesc de fiecare data
ca-n suflet trist iubire mi-ai sadit.

o pata...

Rece durere-mi pune stapanire,
Pe ochi, pe suflet si pe gandul greu…
Ce neagra-i ziua si ce gol e “ maine”,
Stiind ca-n viata ta nu mai sunt eu…

Aveam, candva, un loc al meu, in tine…
Acum... un nor deasupra lui domneste…
Intunecat, te-ascunzi de-a mea privire
Si-n locul meu, alta iubire creste…

Aveam un ritm…batut de doua tobe…
azi, ritmul nostru, stins, nu mai rasuna…
Te eschivezi, raspunzi in doua vorbe…
si ma transformi, incet, intr-o minciuna…

Sange-ti eram, infierbantandu-ti trupul…
Astazi ma scurg…prea mult ma vrei plecata!
O rana ti-ai deschis, numai sa-mi piara timpul…
si, supta de pamant, raman atat…o pata!

miercuri, 3 august 2011

intr-o poza

Rasfoind o carte veche,printre doua pagini negre,
singura, fara pereche, o poza statea de veghe...
si in ea, un copac verde...printre frunze... nu se vede,
stiu, era o inimioara,desenata intr-o vara
pe batranul trunchi sculptata,de noi doi, de mult, in dalta...
Scrijelita din iubire , inimioara mea subtire,
parca plange in nestire,tot uitandu-se la mine...
Spune ca-i par abatuta si ca mi-i privirea bruta,
ca mi-e zambetul de gheata...ce-o fi fost pe a mea fata?
Eu credeam ca pacalesc,daca pot sa mai zambesc...
Cum sa stiu ca ea cunoaste, cata suferinta-mi paste
Sufletul posomorat, de pustiu si de urat?
Si ma-ntreaba ea, de tine...Ce sa-i spun, ii spun de bine...
Ca esti inca langa mine si ca zilele mi-s pline
De iubirea ce-o stiam , cand pe trunchi o desenam...
Ma priveste indelung...inchid ochii sa-i alung...
Privirea sfredelitoare...insa ea, staruitoare,
oftand greu imi spune trista...”Iarta-ma , dar nu exista
om iubit cu ochii goi...ce s-a intamplat cu voi? »
Lacrimile mi se-aduna, intr-un suflet ma ingana...
« Am uitat sa ne iubim...am tradat tot ce simtim...
Timpul nu ne mai asteapta...si ni-i ziua masurata...
Ne privim far’ a vedea ...ne vorbim far’ a spera...
Ne-am racit, ne-am ratacit...si ni-i simtul, azi, golit...
Nu mai credem in visare...si fugim de-a ta chemare...
ne ascundem in probleme...si de tine n-avem vreme...
Ce sa fac, tu , inmioara, daca timpul ne omoara?
Eu as vrea, si el ma stie...dar nu pot, ca mi-e pustie
Inima ranita ieri, de refuzuri si taceri...
Nu mai simt sa fiu iubita...nu mai vreau sa fiu mintita...
Cand el nu ma mai suporta...cum sa-i mai zambesc in vorba?
N-are sens, nu-i vad folosul...viata mea s-antors cu dosul...
Dar ma bucur pentru tine, in copac iti sade bine...
Frunzele-i sunt verzi intr-una...parca vad cum rade luna...
Ce frumoase amintiri...ce puternice simtiri,
stau pastrate intr-o poza...un pic galbena si roza...”
Inchid cartea ruginita, de mult timp nerasfoita...
s-o citesc in alta zi, cand voi mai putea simti...
stiu ca am o inimioara, desenata intr-o vara,
ce m-asteapta s-o privesc ... de noi doi sa-i povestesc...

pentru noi

S-au stins lumini în ceruri pentru mine
şi luna palid felinar în noapte
zâmbeşte straniu plină de mâhnire
împărăţind în golurile-nalte.

Absurde ploi revărs într-o privire
îngrămădiţi în orizont curg norii
sub cerurile-nchise pentru mine
vulturi flămânzi îmi ciugulesc fiorii.

Soarele meu şi-a construit cetate
mutându-se  în altă galaxie
prea iute s-a retras şi prea departe
de-al meu cuvânt nu a mai vrut să ştie

Pământul ce mai ieri mi-a primit pasul
reavăn, odată, azi, pietrificat
refuză urmei să-i redea răgazul
nepăsător, şi umbra mi-a trădat.

Măcar de-aş fi avut aripi de înger
aş fi pornit spre infinitu-albastru
spre alt tărâm,pe coasta unui fulger
mai împăcată decât un sihastru

Dar pentru ce şi pentru care faptă?
Păcatul meu a fost să-ţi aflu chipul
Pedeapsa mea? Goniţi-mă dindată,
departe de voi toţi, uitaţi-mi timpul!

Chiar de n-am aripi voi zbura cu gândul
când zborul meu eşti tu, fără cutume
şi voi pleca, săpaţi-mi, deci, mormântul
căci liberă voi fi plecând din lume

pe noul meu pământ  tu-mi vei fi soare
lumea nu vreau s-o ştiu, mă întristează
Iubirea ne va fi mântuitoare
sub ceruri unde stelele  dansează

chiar de voi regreta privindu-mi scrinul
eu de suspinul lor  n-am trebuinţă
nu le-a păsat când mi-au blamat destinul
de ce să-mi pese de a lor căinţă ?

au aruncat cu pietre grele-n mine
m-au judecat ca pe un hoţ în piaţă
lor să le fie, nu mie, ruşine
nu eu am am inventat iubirea-n viaţă

da, voi uita de ei şi de-a lor lume
când voi pleca din temniţa  de-argilă
mă voi desprinde foc dintr-un cărbune
voi exista...n-am grijă de-a lor milă !

vis de floare

Azi am furat din curcubeul viu
Doua culori: frez si portocaliu
Si in vesminte le-am pictat cu drag,
Sa-nvioreze sufletu-mi beteag
Vreau sa ma molipsesc de-a lor culoare
Vie sa par, sa seman cu o floare
Poate ma va zari mandrul meu soare
Si, in lumina lui , fara nicio-ntrebare,
Voi inverzi sfioasa, senina si frumoasa
Si pana-n prag de seara, voi fi a lui mireasa
In frunze-l voi cuprinde,tacuta si cuminte
si-l voi iubi fierbinte, fara gand sau cuvinte
si-n zori, fara de vina, ma voi spala cu roua
sa il primesc curata, pentru o viata noua

imi pare rau

Frumos stiam dormi pe malul tau in noapte
Frumos visam zambind cand te stiam aproape
Iar cerul noptii tale il oglindeai cuminte
mi-atat de dor de tine, etern fara cuvinte

Pasnic si bland cu mine, stiai sa-mi asculti plansul
De aruncam cu pietre, tu-mi provocai surasul
Dansandu-mi in largi cercuri, cu lacrimi de durere
Eu nu stiam ca suferi, vorbeam doar de-ale mele

De-ai fi rostit o soapta sau de-ai fi lacrimat
De te-ai fi tulburat, de te-ai fi agitat,
Poate intelegeam ce rana iti provoc
Cu gandurile mele si cu tampitu-mi joc

Dar tu ai stat cuminte,mereu te-ai linistit
Doar sa ma vezi senina, atat ce m-ai iubit
eu am umplut cu pietre al tau suflet adanc
jivinele mi te-au golit,eu te-am facut mormant

Pasind pe trupu-ti moale, pamant umed, lutos
imi amintesc cu jale cat fost-ai de frumos
cum ascultam tacerea pe malul tau odata
cum nu-ti stiam eu vrerea!cat sunt de vinovata !

marți, 2 august 2011

cuvant fara cuvant...

E trist…ajung pe-acelasi drum inchis
E trist cosmarul cu priviri de vis
E trist sa lupti mereu cu-acelasi gand
Sa pierzi mereu si sa tot mori sperand.

E greu, mi-e imposibil sa m-ascund
E greu, si lacrimile m-au lasat pe rand
E greu, cat sa mai cred ca intr-o zi inving
ce sa castig, cand nu mai vreau nimic.

Nu stiu cum fac de fac totul pe dos
Nu stiu cum vad uratul ca-i frumos
Nu stiu  nici ce stiam sa fi stiut
Dar stiu...m-am amagit de la-nceput

Regret...eu, care nu credeam in el
Regret… eu, care ma luptam cu zel
Regret ...dar azi regretele n-au rost,
Nu-mi iarta gandul tainic, pacatos.

Iar pierd...si mi-am promis ca nu mai joc
Iar pierd...in jocul vietii n-am noroc
Iar pierd...am pariat cu dragostea
si pierd...ma pierd si eu cu tot cu ea.

E trist...ajung de unde am plecat.
E greu...zadarnic simt ca am luptat
Nu stiu cu ce-am gresit, ce-am provocat
Regret dar pierd din nou tot ce-am jucat..

soarelui meu ....


Hai, soare,
primeşte-mă-n braţele tale!
Sărută-mi suspinul şi tălpile goale,
aleargă-mi prin plete,
trezeşte-mi privirea
şi ochii încântă-i, alintă-mi simţirea!
Hai, soare, revino,
cuprinde-mă-n zare
în braţele calde să-ţi cad în visare,
să-mi pârâie sufletul
copt de iubire,
fii lavă prin vene,
erupe din mine!
Divide-mă-n picuri de focuri, nu fum
dă-mi viaţa în clocot,
scântei , nu tăciuni.
apoi, cheamă-ţi norii,
căţei credincioşi,
să-mi spele-n rafale de stropi
zgomotoşi
viu spiritul liber,
mai ieri înfrânat,
aprins de speranţe,
azi descătuşat.
Doar dă-mi o scânteie,
fă-mi trupul cenuşă
ca vântul ce-adie s-o ducă...
şi dusă,
ca praful de stele, în noapte ascunsă
să zbor către tine,
de tine sedusă.

luni, 1 august 2011

de vrei...

şi de vor trece veacuri şi de-mi vei şti iubirea
să-ti aminteşti cuvântul de-mi vei uita privirea
eu ţi-am cântat natura în orice-nchipuire
ţi-am dăruit eternul în versuri fără ştire
eu ţi-am vorbit în tunet şi-n valurile mării
tot eu ţi-am fost şi soare certându-mă cu norii
în curcubeul  ploii ţi-am înlesnit seninul
împrăştiind furtuna ţi-am colorat destinul
m-am desenat în stele, în fulgere m-am prins
m-am prefăcut în iarnă cu dragoste ţi-am nins
în câmpul meu de vise tu  macul purpuriu
invidiat de toamnă, roşeşti la fel de viu
ţi-am fost munte şi vale şi repede izvor
şi ţi-am trimis prin soare înflăcăratu-mi dor
chiar de-am apus în noapte eu nu m-am lepădat
de simţuri prinse-n şoapte...sunt eu, de altădat’
pe geamul aşteptării mi-ai fost un porumbel
pictat în acuarele doar vise şi pastel
m-au îmbătat speranţe din cupele iubirii
şi am murit cu toate în lipsa împlinirii
dar mă întorc la tine, în frunze fără chip
în orice adiere, în pietre şi nisip
în timpul tău străine străin-am fost mereu
dar te-am iubit, ştii bine, cum ştiu iubi doar eu
de vrei mă-ntorc la tine în orice anotimp
în amintiri cu rime în verbe fără  timp
şi voi cânta cu tine când lunii vei cânta
voi respira iubire când mă vei respira
şi voi dansa cu tine când zori îţi vor dansa
voi fi doar pentru tine atât de m-ai lăsa
te voi găsi în noapte, te voi urma în zi
eu îţi voi fi aproape, atât de m-ai simţi
îţi voi fi pas, gând, aer şi zbor de-ai vrea să-ţi fiu
îţi voi fi zi de mâine şi drum şi somn târziu
şi perna de alinturi, lumescu-ti asternut
şi pâinea frământată si cana ta de lut
sudoarea de pe tâmple şi foc fără scântei
voi fi cu tine-n toate, atâta doar...să vrei!

Păgân şi bleg

Păgân mi-e sufletul şi bleg, zadarnic vrea sa simtă
azi de iubire îl dezleg, de tot să se dezmintă
ateu va fi şi penitent de prea multă dorinţă
te-a adorat ca un dement, în tine-avea credinţă.
Nu! Nu mai vreau să-ţi înţeleg simpla justificare
ţi-am dăruit pământu-ntreg ...nici n-ai privit  şi doare
în ne-nţelesuri s-a zbătut iubindu-te amarnic
cu ignoranţă l-ai ţinut în templul tau mucarnic. 
L-ai pustiit, sărac de cer, doar lut zbârcit de soare 
golit de crez, lovit de ger, căzut în nepăsare
bleg şi păgân a devenit pierdut în nesperanţă
poate e tot ce i-ai dorit - mort să rămână-n viaţă
sau poate-aşa i-a fost menit să cadă-n nesimţire
îl iartă, azi, de ţi-a greşit, s-a încrezut în tine...
plesneşte timpu-n asfinţit - un iad flacăra-şi cheamă-
aprins de chinuri, izgonit, îl duc fără vreo teamă
şi nu-l întorc în nefiresc - destin i-a fost mâhnirea-
ramâi cu tot ce-i pământesc; n-ai vrut să-i ştii iubirea!
urcând pe-un nor în ultim rit, din mine ninge rece 
cu fulgi de vis neîmplinit... tu îl  îndemni să plece
e vina mea un ghem de vis, cu firul prea subţire
ţi-am împletit un paradis, fără  folos, nu-ţi vine.
mi-ai ţinut spiritul în lanţ - bine ţi-a fost, 
stăpâne  
tu  zeu, eu nimeni într-un şanţ la margine de lume.
dar astăzi jur că mă dezleg de tot ce-ţi aparţine
cu-al meu păgân suflet şi bleg te las, rămâi cu bine.

suflet chinuit

Atâţia demoni porţi în suflet,de-a lungul vieţii adunaţi
stau cuibăriţi adânc şi suferi că nu mai poţi să-i faci uitaţi
ridică semne de-ntrebare, te chinuie, oftezi pierdut
cauţi răspunsuri, prins între gheare eşti jocul lor murdar, urât
realizezi că n-ai scăpare, să lupţi cu tine e absurd
te domină, risipă-ţi pare, ca vorba spusă unui surd
te sperii uneori şi fugi , din ochi verşi  picuri de tăcere
te zbaţi zadarnic să-i alungi , îi simţi  şi-n lacrimile  grele
cresc,  îi  hrăneşti cu mult nesomn, devoratori de vieţi şi vise
treptat, cedezi, nu mai eşti om…ţi-s negre vorbele şi stinse
ştiu ce gândeşti, că nu mai poţi; dar leacul nu are cuvinte
degeaba-njuri demonii  toţi , nu blestemând  îi  scoţi din minte
salvarea ta e doar iubirea, lumina ei vindecă tot
primeste-o, ea ţi-e lecuirea; să fii iar omul care-ai fost
atât de simplu va fi mâine,doar lasă-mă să-ţi dăruiesc
un suflet ce mai crede-n tine şi-un zâmbet plin de “te iubesc”

oricat...oriunde...

Oricat de singur te-ai simti , sa stii ca sunt cu tine
Oricate ganduri te-ar rani, sa stii ca sunt cu tine
Oricate doruri te-ar goni , sa stii ca sunt cu tine
oriunde visele-ti vor fi, in vis voi fi  cu tine

Oricate patimi vei trai, vei sti ca sunt cu tine
Oricat prin lacrimi vei privi, eu plang in gand cu tine
oriunde lumii vei zambi, zambind voi fi cu tine
Iar cand cu tine n-oi mai fi, voi fi murit cu tine

cat gandul meu il vei simti, de-a pururi pentru tine
pe drumul vietii voi pasi alaturi doar de tine
oricat in lume vei trai , eu voi trai  prin tine
Iubire vesnica-ti voi fi, doar sa ma porti cu tine.

bloguri vizitate

Translate