despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 30 iulie 2011

aminteşte-ţi!


De ce-ţi pleci ochii-n jos, mereu tăcută
tot cercetând ceva de mult trecut?
De ce privirea-ţi zboară, abătută?
Ce taine te frământă,ce-ai pierdut?
De ce te uiţi în urmă mai tot timpul?
Pe cine-aştepţi, pe cine n-ai văzut?
Nu mai zâmbeşti...de ce? E-atât de simplu
E simplitatea-n care te-am ştiut.
Râdeai cândva, ochii năşteau rubine...
Unde te-ai dus, spre ce te-ai rătăcit?
Ce pot să spun sa reînvii în tine
Omul de ieri cu zâmbet împlinit?
Te văd, te-aud, te-ascult şi nu pot crede
Că tu eşti tu …cât de schimbată eşti!
Pari ruptă din alt timp, un gând te pierde
ce obligată pari să te priveşti!
întoarce-te în vremea ce ţi-e boală
de nu mai vrei sau nu mai ştii trăi
să cazi cumva cu soarta la-nvoială
şi vino înapoi când poţi zâmbi!
Nu-ţi ponegri prezentul fără vină
nu te îndepărta de viitor
ridică-ţi ochii limpezi, cu lumină
şi aminteşte-ţi : visele nu mor!
Caută-ţi cerul ce te-aşteptă-n seară
Să-i cânţi de dragoste, de zbor şi dor mocnit
Găseşte-ţi visul şi visează-l iară
nu-l zăvorî în lacrimi de argint!
argintul viu al lacrimilor triste
nu te ajută să trăieşti nicicum
mai dă-i o şansă clipei să existe
şi fii iar tu, cum nu te văd acum...

vineri, 29 iulie 2011

inutil


Îmi cauţi adevărul prin gunoaie? Nu-l căuta, rişti să te murdăreşti.
Îmi cauţi gândul rătăcit în ploaie? Ce sens mai are? tu  în  el nu eşti.

Mă vezi în fiecare om ...ce dacă? Ţi-am fost în braţe şi nu m-ai văzut.
Mă simţi o lacrimă zăcând pe-o pleoapă? Şterge-mă azi şi lasă-mă să uit.

Asculţi un vânt şi-n simpla-i adiere o voce stinsă şi mă recunoşti?
Te-nşeli amarnic! Eu " la revedere" ţi-am spus pe când plângeam ca nişte proşti.

“la revedere” parcă-ţi lasă şanse; eu nu ţi-am mai lăsat niciun cuvânt.
au fost prea multe taine si tăcere , am renunţat ...nu eu te strig în vânt.

Când nu ai somn privesti steaua polară? Degeaba, vezi, doar ea mai e ce-a fost;
în rest, un cer de amăgiri coboară din amintirea timpului anost.

Încă  mai speri că  va veni o zână să -ţîmplinească  sufletul si viaţa?
Cum rece eşti, ca apa din fântână, în lumea ta, pereche ţi-e doar gheaţa.

Eu am plecat, ţi-am ascultat dorinţa. Fii singur, liber fii, din nou holtei
şi nu mă căuta! sunt tot fiinţa ce n-ai dorit-o ieri...de ce mă vrei?

Arată altcuiva ce mult îţi pasă.Străină sunt în paşii tăi de-acum
întoarce-ţi drumul către altă casă...în trup mi-a fost un suflet, azi e scrum.

Să ştergi din gând şi vechea amintire, mai bine să mă ştiu a nimănui.
Desprinde-te de noi, uită-mi de nume,prefă-te iar că n-ai nimic să-mi spui. 

Fii ocupat cum eşti dintotdeauna (ani fără timp, priviri fără respect)
oricum n-ai înţeles că nu-i totuna să fii iubit ca simplu obiect.

Regretele n-au loc, nici potrivire... ce poti să faci, când te întrebi târziu 
unde-ai gresit,cum ai pierdut iubirea...e inutil, eu nu mai vreau să ştiu.

ce sunt acum? o peşteră de smoală în care asteptări au putrezit
chiar nu mai pot ierta a mia oară...prea vie-am fost  şi prea nu m-ai simtit.

opreşte-te, te rog, să-mi afli gândul! nu-l căuta, nu văd niciun folos!
de fost a fost dar l-ai gonit cu vântul...vezi? adevărul meu e dureros!

joi, 28 iulie 2011

în timp ...


Mă murdăreşte lutul nopţii şi zilele cărunte-mi fug
Rămân pustie ca pereţii crăpaţi de un cutremur lung
Se scurge varul unei zile şi-mi cade-n ore tencuiala
Trece si vara, toamna-mi vine, în inimă  mijeşte seara.
Trecutul îl zăresc în umbre dansând pe zidurile-mi goale
În pânze de păianjeni sumbre mor amintiri din ani cu soare.
Era frumos în încăpere, când ora nu-mi cădea, cojită
păream dorinţă şi putere...astăzi par veşnic obosită.
Era lumină, gălăgie, cu varul proaspăt mă mândream
Râdeam în tencuiala vie, prin ochi, ferestre, respiram
Acum mi-s geamurile-nchise, murdare de dezamăgiri
S-au scurs culorile decise să nu-mi păstreze amintiri
lumina mi-a ramas afară... abia de pot s-o mai zăresc.
Tăcerea, astăzi, mă omoară,  golaşi pereti mă-ngrămădesc.
mi-e timpul izgonit de noapte, un vis captiv într-un castel
şi nu-l ajung... e prea departe, ascuns sub pleoape de oţel.
Ma vlăguieşte neputinţa de-a nu mai sti cum să-l ating
să-mi reîmprospătez fiinţa... în ritmul vieţii să înving.
Renunţ... azi sorţii de izbândă zac împietriţi între pavele
Mă prăbusesc, de simţ flămândă, sub negre zidurile grele
În urma mea dansează noaptea  peste mormane de moloz
eu plec, îmbrăţişându-mi soarta şi nu-mi regret ” la vie en rose”
Roz  n-a fost, n-avea cum să-mi fie visul de ziduri obturat
mă voi muta într-o chilie, cu geamul clar, imaculat,
prin care soarele-mi pătrunde, unde pereţii nu mă frâng
unde păianjeni nu-s, nici pânze , doar  braţe visul meu să-l strâng
mă veti zări, că n-am zăbrele şi nici perdele nu mi-am pus
vă voi zâmbi de lângă stele, cu sufletul mereu desculţ.

miercuri, 27 iulie 2011

Adio, dar...

M-am razgandit de-atatea ori…de-atatea ori am renuntat
de-atatea ori am spus “adio”,de-atatea ori am regretat
de mii de ori , plina de ganduri, m-am reintors,naiv zambind
de mii de ori am renegat tot ce-am simtit si nu mai simt
incat nu pot inca o data sa-mi dau demisia din timp
sa-mi scriu demisia din viata, sa nu ma-ntorc cu niciun chip
sa merg straina ,in nestire,sa nu ma-ntreb de ce sunt azi
nu ma-ntreba , nici tu, iubire, tu ce mi-ai fost ades necaz
si de ma-mpiedic in cuvinte, de ma predau ceasului mort
uitand de toti, sa iau aminte, de mine si de tot ce-am fost
sa uit de azi, sa uit de maine, sa uit de timpul inutil
ma iarta, daca poti, ajuta...sa stiu ca plec fara pacat
fara retineri, ca o luntre de pe un lat pe-al doillea lat
sa pendulez intre simtiri si nesimtiri, ca un copil
sa fiu ce-am vrut de cand e cerul,  pamantul mut, ce m-a stiut
sa nu ma-ntorc, de plec o data dar sa nu plec de n-am alean
sa nu fiu un lemn de veri uitata, plutind in larg , purtat de val
din inertie sa ma-nvart in amalgamul vietii dans
sa inverzesc de dor , iubire, de nu , ma uita  in balans
plutind tacuta,fara vrere, spre alte plaje ce ma vor
sa rezem stei de neagra stanca, in amintirea unui dor
sau mult mai bine m-as preface in scoica stearpa, vechiul rol
de vis si viata amagita, ca perla plina de namol
sa ma culeaga trecatorii , in cautare de-amintiri
si sa ma spanzure in salba... lucind intr-un amurg de firi.
la gatul cui voi  podoaba , de dragul cui voi straluci
ce mai conteaza cand e sarba simtirea ce-o voi prooroci?
si iar sa ma alungi din tine si iar sa ma trezesc plangand
si iar , pentru a miia oara, sa-mi dau demisia din gand,
din viata si din tot ce simt si al meu vis sa-l parasesc
caci orice-as fi nu pot lupta...nu pot dori tot ce-mi doresc
nu vad din maine o speranta, nu vad in noi un viitor
deci azi ma lasa, plec din viata, spre ape ma indrept de zor
si cum te las si tu ma lasa...nu ma opri din al meu mers
ai rostul tau, ai alta viata, eu ma retrag in al meu vers
si doar in el voi face lumea mult mai senina, cum am vrut
doar in poem voi fi deplina si ma voi naste din trecut
in fiecare vers sau strofa ma vei simti, ma vei vedea
sunt eu, aceeasi eu... in vorba ...chiar de cuvinte iti voi da
adio, dar, adio lume, adio voi ce m-ati iubi
ma-ntorc cu rima si in rime voi invia cand veti citi.

sa fiu un gand...

Te-as intreba de unde vii...ce soarta mi te-a zamislit ?
Si drumul meu de unde-l stii ..ce-aveai in gand cand m-ai oprit ?
Si cum poti fi cum nimeni nu-i...aievea-mi pari...sau doar un vis...
Desi sunt treaz cand tu imi spui ca ai venit cum mi-ai promis...
Nu pot sa cred...eu te ascult...tu imi vorbesti...eu te privesc...
Jurand ca nu existi , ma uit..vad chipul tau dumnezeiesc...
Care faptura din povesti intruchipeaza glasul tau ?
Poate-am murit, poate ma mint...poate ma minti si tu mereu..
Pamantul s-a emotionat si-a tresarit cand ai pasit...
Poate esti inger sau esti drac, cu chip de basme, pacalit...
Cum ai calcat pe drumul meu si cum de mie-mi razi mereu?
Si ce-am facut sa merit azi, minutul tau , eternul meu ?
Sa se fi razbunat toti sfintii , ca deseori i-am pomenit ?
Sau esti doar rodul viu al mintii ce dintr-un gand te-a plasmuit?
Nu, nu poti fi o razbunare...esti prea frumoasa cum te simt...
Dar nicio binecuvantare n-ai cum sa-mi fii...destul ma mint!
Dar orice-ai fi, te vreau aproape si-n brate-as vrea sa te cuprind...
Sa stai cu mine, zi si noapte, la nesfarsit sa te alint...
Si m-as ruga, desi nu cred, catre toti zeii tai ce-or fi...
Sa nu te ia, sa nu te pierd...cu pretul vietii as plati...
Inchid iar ochii...si-i deschid si ma conving ca esti cu mine,
intind o mana sa te-ating si plang si rad printre suspine...
existi...aici...prin ce minune si ce minune te-a trimis ?
Cum nu te merit eu pe tine ...dar te ador, fata de vis !
Desi nu-mi ceri nimic, iti jur ca totul meu ti-l daruiesc...
Doar sa ramai un suflet pur si iti promit un timp lumesc...
Nu, nu-ti impun in simtaminte sa te supui, dulce dorinta,
tu, sfant tablou fara cuvinte, cu tine trec in nefiinta...
atat de mult imi esti de draga... o clipa langa mine stai...
o clipa cat o viata-ntreaga...atat iti cer , de poti sa-mi dai...
o clipa vreau, nimic mai mult..si clipa stiu s-o pretuiesc...
si-o voi preface intr-un gand, in minte-ti sa ma cuibaresc...
stiu ca doar astfel imi vei fi mereu alaturi , pas cu pas...
ma vei gandi si cand... tarziu... vei spune tristul "bun ramas!".


marți, 26 iulie 2011

Da!

Un fir de iarba verde crud eram de cand ma stiu pe lume...
In preajma mea atata prund...de nu crestea nimeni ca mine...
Si eram mandru si frumos....pustietatea mi- era mama
Si ma simteam victorios...nici de-ntuneric n-aveam teama...
Paream a fi nemuritor...si soarele-mi parea dator...
Si-n tot prundisul...domnitor,in tara mea fara popor...
Dar intr-o zi, cu nesimtire,o margareta de niciunde
A aparut ca din minune in a mea tara, langa mine...
albe petale ca un vis si mijloc galben, ca un soare...
un trup din lumi de nedescris , crampei din cer plin de splendoare...
m-a cucerit intr-un minut...cu fata-i blanda si tacuta...
i-as fi dat tot ce-aveam mai sfant,doar sa-i sarut frunza marunta...
dar ce nevinovata ea ...privea spre bolta mea de stele
si toata lumea o zarea , nevazand dorurile mele...
pentru o clipa m-a durut...si ofilit,m-am intristat...
eram candva si nu demult ...al lumii mele imparat...
dar ea, tacuta, zambitoare,plina de har si-ntelepciune
mi-a daruit alta culoare...prundisului uitat de lume...
se asorta cu al meu verde si ma privea imbietor...
parea ca visul meu se pierde...de-a fi un print nemuritor...
si cred ca-n taina ea ma vede , cum plang pierdut al noptii zbor
si cred ca-mi stie a mea sete ...sa fiu stapan al florilor...
dar,Doamne, cat e de cuminte...cum ma priveste intelept...
si ma intreb acum ce simte...cand sunt ironic si destept...
si parca vantul imi sopteste...pe-al frunzei cant , staruitor...
ca de o viata ma iubeste ...pe cand era un fir de dor...
"esti firul meu de iarba crud...esti singurul meu viitor...
Din clipa-n care m-am nascut..te vad naltandu-te usor...
Esti tot ce am , tot ce-am avut...De ce esti trist, mereu stingher?
Ti-e trupul frant de nori si vant...nu simti ca te astept si sper?
Da, te ador, te-mbrac in stele...si printe ele te cuprind...
Esti al meu vis , a mea tacere...in al meu gand vreau sa te prind..."
Asa-ncepuse jocul nostru...Eu o priveam, ea ma privea...
Si am ajuns sa plang ca prostu’...cand o secunda nu-mi vorbea...
Si au trecut zilele-n fuga...si noptile s-au petrecut...
Si teama mi-e ca vara lunga...in toamna azi s-a prefacut...
Si eu ma duc si ea se duce...Nici eu nu-s print , nici ea nu-i stea...
Si in prundis ne-om pune cruce...eu, langa margareta mea...
Dar primavara nu-i departe...si ne-om intoarce iarasi vii
Doar intr-o inima vom bate...ea floare, eu , prundis voi fi...
am inteles ca de la ura...e doar un pas catre iubire
si nu mai cred cand o faptura imi jura ca singur e bine!



încă un joc


cum fuge ghemul pe sub pat
urmat de un pisoi vărgat!
din colţ în colţ rostogolit,
boţul de lână s-a-ncâlcit
dar, motănelul antrenat
renunţă rar, doar e bărbat!
şi nu se lasă, îl întoarce
de zici că-i croitor dibace.
dar mai târziu, sătul de joc
îl zvârle colo, într-un loc
lângă ulcea şi-o păpuşă
pitite bine după uşă.
pe-atunci, eu doar un copilandru
râzând în hohot ca la teatru
m-am buzurlit că mâţu-n dungi,
cu năsuc umed, mustăţi lungi
s-a tolănit pe după sobă
fără să-mi lase timp de-o vorbă.
dar lui nicicum nu i-a păsat
de bisul meu şi-aplaudat
ca un actor mult prea smerit
nu m-a privit, n-a miorlăit,
doar s-a lungit pe soba veche
cu laba stângă pe-o ureche.
torcând domol al nopţii ritm
viteazul meu a adormit.
nu mult mi-a fost şi parcă-l văd
pe moşul Ene dinspre pod
împrăştiind un praf de somn
ce toropeşte orice om.
dar nu-nchid ochii un minut
că jocu-mi pare ne-ntrerupt
un ghem fugea de după uşă
pisoiul meu dup-o păpuşă
păpuşa după o ulcea
iar fuga nu mai contenea...
şi, totuşi, cine sforăia?

luni, 25 iulie 2011

NU mă ierta!

 Știu, tu mă ierți,când obosită, mă-ntind în pat fără cuvânt.
 Și mă păzești...zâmbesc sfârșită și nu-ți ofer nimic mai mult
 Mă laș curtată în neștire de stranii gânduri ce-mi șoptesc 
 și-mi pun pe pleoape stăpânire, să dorm puțin, să mă topesc
 Și simț cum mă ademensete patul în tainice și vechi iubiri
 Că o cămașa mă-nveleste o lenjerie de șafir
 și îi cedez, i-accept chemarea, deși am multe de făcut
 dar tu, mă ierți și simț cum seară se-așterne lent în trupu-mi rupt
 Îmi picură pe gene somnul...încă un strop și-am adormit
 și mă topesc de-atâta lene...și iară nu-ți mai zic nimic
 În ochii mei și-a lor ferestre, mi se dechide-al nopții cer
 și mă tot duc, mă pierd spre astre...același drum și azi că ieri
 Dar tu mă ierți și-ți simț iertarea și împăcată mă închid
 în lumea mea, fără intrare, unde doar eu pot să te strig
 dacă te vreau , te iau în vise, și în tărâmul meu te-ascund
 dar,dacă nu...rămâi, iubite, în al meu pat și dormi profund
 Și-ai să mă ierți,mă ierți într-una...tu știi că tot la ține vin
 deci, iartă-mă și azi ...sunt frântă...și adă-mi un pahar cu vin
 vreau să mă-mbat, să uit de mine, de gândul negru pelerin
 hai, stoarce-mi strugurii de lacrimi și gustă-mă câte puțin.
 Apoi să-mi spui, dacă mai știi, de ce rămâi mereu senin
 La urmă urmei, suntem vii dar tot mai morți ne resimțim.
 Vreau să greșesc, să te înfurii și să-ți verși nervii că un zmeu
 Să-mi spui de vrei, orice, doar spune-mi că n-ai iertat și timpul meu
 Ești mult prea calm și-mi ierți cuvântul și visul,trist, încet, mă ierți.
 Dar vrea să știu care ți-e gândul și azi prefer doar să mă cerți
 Vreau să ne batem iar cu perne și-apoi să mă iubești râzând
 Convinge-mă ce ești om simplu și nu un înger pe pământ
 știu, în iertarea ta se-ascund de-atâtea ori porniri fierbinți
 Iartă-mă dacă poți  de toate dar lasă-mă să știu ce simți.
 Da, vreau să-mi strigi că sunt iubită, să nu adorm, să nu visez!
 Să mă trezesc de dor dorită, învie-mi trupul... să vibrez...
 Și, crede-mă, de oboseală într-o clipită voi uită.
 Deși sunt frântă, doar iubită voi fi mai trează de vei vrea.
 Și-mi voi deschide nu doar ochii , ci sufletul și tot ce sunt
 Și vinul, poate fi mai dulce când mă săruți și te sărut.
 Nu mă ierta, de data asta, nu mă lasă, iar, să adorm
 Mai bine, vino lângă mine și fii al nopții mele domn!

bloguri vizitate

Translate