despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
iartă,uită și nu privi-napoi, dacă vrei să valoreze clipa.

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 16 iulie 2011

Iubeşte-mă acum

Iubeşte-mă acum...
vezi? timpul e hain
măsoară vremea-n ani
şi, în curând, bătrâni
zâmbindu-ne uşor,
ţinându-ne de mâini
privind apusul calm al anilor nebuni,
doi vechi ai vieţii noastre încărunţiţi stăpâni,
foşti zmei zburând adesea prin aprige furtuni,
două coline-n soare,
cândva munţi din genuni
ne vom primi amurgul, cu suflet împăcat
dar vom păşi în noapte
în cel din urmă pat,
spre infinitul veşnic, în univers stelar,
unindu-ne cu timpul,
ce ne va fi hotar...
Iubeşte-mă acum,  în  timpul meu hoinar!

mi-e dor de TINE

“Mi-e dor de TINE”
am citit...
in treacat intr-o seara…
nu stiu de ce,
m-am inecat in lacrima-i amara...
nu era pentru mine scris
acel infrant cuvant...
dar a vibrat in suflet, stins,
ca frunza rupta-n vant…

“Mi-e dor de TINE”
ai strigat...
in urletele garii...
si te-ai pierdut, demult plecat,
demult cedat uitarii....
cui foloseste gandul trist
si trista lui chemare...
atata timp cat nu exist
in dorul ce te doare ?

noapte alba...

Azinoapte n-aveam pic de somn
in suflet si pe gene…
ma enervam, privind in gol
aceleasi albe perne…
Si tu dormeai…in jur parea...
atat de negru patul…
Flamande ganduri, imprejur,
isi hartuiau vanatul…
In linistea demult banala,
Vartejuri se formau…
Si in adanca ameteala
De tine m-agatam…
Si te strigam, in gand, visand...
de m-ai fi auzit…oftand...
Dar tu dormeai…si-n somnul tau…
am adormit, curand si eu…
te-am cautat...te-am implorat,
sa te trezesti cu mine…
oricum nu m-ai fi ascultat…
si , poate-a fost mai bine…
dar noaptea grea, plina de dor
si fara nici o stea...
in intuneric se-asternea
iar tu zambeai usor...
Eu, fara vlaga,mai visam...
Sa nu ma fi sfarsit...
dar fara sansa m-am trezit...
printre aceeasi zori...

Raspuns...

M-am tot gândit aseară, când tu m-ai întrebat
revăd scena neclară ...ştiu că am ezitat
şopteai o întrebare “spune-mi ce îti lipseşte?"
n-am sufletul o floare... dar, vai, se ofileşte
ai zis-o într-o doară, fără să fii atent
şi pentru-a mia oară, te  simt cât eşti de-absent
te-aş întreba, iubire, de-ţi pasă că exist
de când, deşi alături, tot timpul mi-ai lipsit
ghicind care-i răspunsul, mai bine nu te-ntreb
mai bine să nu aflu, decât să mi te pierd
dar cat lipseşte viaţa în tot ce construiesc
când nu-mi zăresc speranţa...şi totu-i nefiresc
implor împărtăşirea în simţuri şi în vis
cât cred în dăruire aşa cum ne-am promis
mai ştii? ziceai că-i veşnic un suflet pe pământ
de-l va purta iubirea în faptă şi cuvânt
ori, azi, privindu-ţi chipul, îţi spun...am obosit!
prea mult mă doare timpul de clipe părăsit
să-ţi spun că sunt slabita? oricum nu vezi că mor,
vreau să mă simt iubită...de dor să-mi fie dor!
dar cât eşti de departe de ţărmul astei lumi
mai mult prefer o moarte, decât promisiuni
nu rabd să piară timpul tot aşteptând un zbor
cât tu arunci cuvinte...de neiubire mor.

mai bine-n gand...

Niciodata nu ai timp de mine si ma certi de fiecare data
pentru un nimic ce nu-ti convine pentru tot doar eu sunt vinovata.
nici macar nu cauti sa-ntelegi,uneori imi pare ca esti orb
zile-ntregi nu vrei sa ma revezi iar eu clipa langa tine-o sorb
ma intreb de ce m-am complicat?de ce-am aparut in drumul tau?
ar fi fost mai simplu si curat sa ramai un vis frumos mereu
e tarziu sa-ti spun la revedere cand nici revederea n-o doresti
si ma-ascund in gandurile mele,unde ai ragaz sa imi vorbesti
ard de dragul tau si-a ta privire ustura cand mi-o arunci fugar
nu-ntelegi ca-s plina de iubire si de vis de care n-ai habar
mult mai bine-n gand vorbesc cu tine, ma asculti si vrei sa stii mai mult
doar in gand cu totu-mi apartine si al tau prezent si-al tau trecut!

pentru samburi...

Un pepene rosu, ca macul aprins,
patruns de caldura, de soare incins
zacea pe pamantul uscat si ucis
de ploaie uitat si de sete cuprins
iar samburii negri din el, revoltati,
pe sucu-i zemos, de dulceata patati,
vor ziua s-o vada, sa fie scapati
in tarna uscata, sa zaca uitati
sa prinda putere, sa dea radacina,
sa fie ei pepene rosu-n gradina
si zilnic sa simta placerea divina,
de-a fi mangaiati de a zilei lumina
si, dragul de el, ascultand, pe pamant,
dezbraca in zgomot prea coptu-i vesmant
si seva ii curge pe verdele-i chip
si crapa-mpacat, lasand altora timp...

sub nuc...

Amurgul rosu potolea

vulcanul din inima mea...

si sangele-mi incetinea...

in vene si in tampla grea...

in prag de seara, stand pe jos,

pe iarba, langa trunchiul ros

de nuc batran, candva stufos,

priveam la cerul dragastos...

si imi parea un briliant...

un nor pufos zambea distant...

iar soarele parea jenat...

ca pe obraji m-a mangaiat...

Si, rusinat ...spre orizont...

cu tot alaiul lui de foc...

s-a-ndepartat, facandu-mi loc

printre stelute sa ma joc...

si , uite-asa, precum va spun

dormind sub nucul meu batran...

pe dupa frunzele-i apun...

visand in iarba,somn nebun...

pariu!

Pun pariu pe doi arginti
ca ghicesc si stiu ce simti
Chiar de ochii tai cuminti
imi zambesc, eu stiu ca minti
Stiu ca ai ganduri hoinare
ca pasesti la intamplare
pe nisipuri miscatoare
fara nicio alinare
Stiu ca ziua ti-e pustie,
si ca arzi ca o faclie
intr-o noapte cenusie
esti o ploaie calda, vie
Stii ca timpu-i calator
si ramai un gol vagon
ce, oprind pe-al meu peron,
te incarci cu-acelasi dor
Dar mai stai, sa mai vorbim
cum, iubire, doar noi stim
sa mintim ca ne iubim
in al noptilor festin...
Pui pariu pe doi arginti,
ca si-acum ghicesc ce simti?

Nu ma pot abtine!

Mi-ai zis sa nu mai scriu poeme siropoase,
Ca lumea e satula de povestiri apoase…
Iar eu te-am ascultat, n-am ripostat nicicum…
Dar cum sa-ti spun , iubire, ce doar in vers iti spun?
Ti-as spune-n melodie…dar n-ai timp sa m-asculti…
Si daca ti-as canta-o, ar auzi prea multi…
Si versul mi-l citesc… destui , ca-l scriu citet…
Dar nu simt toti ca tine, nu toti sunt interpreti…
Ti-as scrie o poveste sau un roman de vrei,
Si mi-as descrie dorul, cu talc , cu tot, cu chei…
roman cu gust de miere, ca dulce mi-i iubirea…
Si, iarta-ma , nu pot , nu stiu s-ascund simtirea!
Te-as desena in ceruri, in palide culori...
Sa creada lumea toata ca-i doar soarele-n nori…
Dar, oare, ma vei crede? Ii vei pricepe sensul…
ca tu esti, pentru mine, si cantecul si versul?
Permite-mi, dar, sa-ti scriu cuvinte siropoase…
Stii , orice-ar spune altii, tu stii ca sunt frumoase,
pentru ca sunt din suflet, si-n cantec si-n desene…
si-ti spun acelasi lucru: doar tu imi curgi prin vene…



oda cuvantului

Cuvantul are forta
blestem de-l vrei, va fi!
te-aprind ca pe o torta
cuvintele sunt vii!

Cuvantul poate trece
prin gratii si stransori
de stii a lui putere,
cu toate te masori.

cuvantul n-are lama
dar taie ca un brici
dezleaga orice taina
atent fii la ce zici!

tot el iti e mandrie
cum nu-i niciun vesmant
tu soare fa-l sa-ti fie
nicicum un trist mormant.

pierduţi în temeri

suntem bătrâni de când ne naştem şi tot de-atunci suntem bolnavi
slăbiţi de noi, prin viaţă trecem fără dorinţă, veşnici sclavi
oricât am imita un zâmbet depunem un imens efort
închidem râsul într-un scâncet, purtăm un trup cu suflet mort.
n-avem curaj, n-avem putere să credem în a doua zi
nu îndrăznim, râvnim tăcere şi refuzăm să fim copii
în jur doar munţi de nepăsare..."aşa a fost să fie" ...trist!
ne adâncim în resemnare: "ce-i scris în frunte îţi stă scris!"
nu mai visăm, ce sens mai are? de laşitate suntem prinşi
într-un tablou fără culoare - ne naştem morţi, trăim învinşi.
părem fantome îmbrăcate şi ne prefacem că iubim
absenţi, lipsiţi de entitate, tot timpul vieţii îl dormim
de teamă să deschidem ochii, orbecăim tăcuti şi goi
suntem pierduţi, suntem cu toţii rătăcitoare umbre-n noi.

clepsidra timpului pierdut

Vibrez pierduta-n noapte, precum o melodie
acorduri sufocate, de dor in vesnicie
curg note deformate, de tipete si plans
ce pier in slabe soapte, golite de cuprins
intinderile negre din sufletul meu stins
descriu  fantasme albe din gandul trist, ucis
te cercetez in taina…dar tainele te-ascund
si iar ma darui toata pustiului flamand…
plutind in nepasare si fara un cuvant
ma sting, gasesc scapare in fuga unui vant
si rascolesc desertul, desert fara  nisip
clepsidra noastra-i astazi imprastiata-n timp
ma pierd, vibrez in noapte…caci ziua nu ma vrea
nu-mi lumineaza drumul spre ce-am iubit candva
iar sunetele sparte in cioburi cristaline
iti cauta iubirea…si canta pentru tine
muzica unui  suflet, cea care n-are stare
nici timp, nici interziceri, mereu staruitoare
de-o vei simti vreodata iti va patrunde-n gand
vei sti nota cu nota, iubirea fredonand
iar eu, ca o naluca, in tine ratacind.

un print pentru porumbita...

Intr-un tei, o porumbita, alba, din aleasa vita,
pe o creanga cocotata,o mandrete,zau, de fata,
se-alinta, se infoia si in soare se scalda....
iar din varful altui pom ...o privea tacut un domn...
ce de doru-i n-avea somn si, demult un "melodrom",
de copil si-aduce-aminte ca scria in dulci cuvinte
dragostea ce i-o purta porumbitei, alba stea....
domnul, insa,necajit,sa-i vorbeasca n-a-ndraznit,
fiindca pana lui podoaba, ca taciunele-i de neagra,
desi, sufletul luceste cand iubita si-o priveste...
Insa, chiar de nu-i rusine,stie, bietul domn prea bine
ca, de-ntunecata-i haina fuge orice mandra doamna...
dar, cu minte de satan isi gandeste el un plan...
si, strategic il aplica doar sa fie viu o clipa...
si asteapta-n intuneric ,stand sub cerul lui feeric
iarfrumoasa lui domnita cu un puf drept coronita,
statea-n bezna, suspinand si spre cer adanc oftand...
“Vino, dragul meu, in noapte ,oricat ai fi de departe....
Vino, ca de mult te-astept sa-mi stingi dorul greu din piept “
Negrul print, cand auzi,dupa cum isi planui,
langa ea s-a asezat si timid i-a cuvantat:
“O, frumoasa, domnisoara,Sterge-ti lacrima amara,
Tristul dor din inimioara si privirea ti-o coboara!
Nu mai cauta in cer dragostea ce ti-o ofer
Sunt aici, chiar langa tine,doar te uita si vezi bine...
Stiu ca negru mi-i vesmantul dar cu trupul si cuvantul
toate tie-ti apartin si cudrag ti le inchin...
Te astept de-o vesnicie,sa-ti fiu gand si bucurie,
sa-ti sarut duiosul chip , ochii tristi sa ti-i alint...”
Porumbita, indignata si i putin cam speriata,
fiindca, noapte cum era , nu vedea cine-i vorbea
mai intai a vrut sa zboare...dar, simtind a lui chemare
cercetandu-l pe strain, il intreaba din senin :
« Cine esti , tu , print tenebru,de-mi vorbesti de doru-mi negru ?
Si cu cine ma confunzi,de cu vorbe ma patrunzi?
Ce-mi spui soapte de iubire,cand eu nu te stiu pe tine? »
« Cine sunt, chiar nu conteaza...caci am inima viteaza
Franta de al tau amor si n-am aripi sa mai zbor...
Si nu pot seara de seara,trista sa te vad,fecioara,
Cand tot crangul e al tau si-i al tau si visul meu....
Stiu ca nu ma vezi...e noapte...dar mi-s dorurile toate
albe si imaculate , de iubirea ta furate...
Si am inima nebuna,ce te stie de stapana...”
Ametita de emotii , ea se da de ceasul mortii,
simtind inima turbata,cum ii tremura in soapta...
Si se-apropie de el,crezand ca-i un porumbel...
Cand o prinde de-o aripa...ii raspunde intr-o clipa....
“vino, domnul meu divin,ca de mica eu suspin
Si spre ceruri cand priveam... pe tine te cautam....
Nu stiu cum de m-ai gasit ca in lipsa-ti m-am sfarsit...
dar acum ca ai venit,stiu ca tu esti cel sortit...
Nu te vad , dar poti sa fii chiar si demon cu ochi vii
Si un inger printre nori numai sa nu-mi pleci in zori...”
El, privind-o fericit,ca ce-a vrut a reusit,
ii soptea tulburator numai vorbe de amor....
Si tacut, umbrita noapte, asternuta peste toate,
se indeparta timid,spre inaltul infinit...
Ei, cuprinsi de patimi multe si-au spus vrute si nevrute
si in tainic legamant s-au unit peste pamant...
Insa , bietul print al noptii,cu glasul plin de emotii
cautandu-si tot curajul, rupe mult dorit mirajul
si-i marturiseste taina...cat de neagra-i este haina...
ca-i un domn doar printre ciori si ca locul lui e-n nori
fiindca nimeni nu-l priveste...si , plangand, ii da de veste:
“Draga mea eu nu-s ca tine, plin de viata si iubire...
Fiindca haina-ntunecata niici de zi nu-i luminata...
Fiindca-s doar un biet cioroi... nici macar un corb de soi!
Deci, cand zorii se ivesc,eu am sa te parasesc
Si voi reveni indata cand, de noapte inundata,
Vei privi iar infinitul asteptand in dor iubitul...”
Domnita, nedumerita,crezand ca e amagita
Caci iubitul adorat,i-a promis si i-a jurat
ca-i va fi mereu aproape zi de zi si-n orice noapte,
plange si cu glas de sfanta,printre lacrimi ii cuvanta:
“ De ce pleci, tu print iubit si de ce judeci gresit?
Tu nu vezi ca noaptea-i alba si lumina zilei neagra
Cand mi-e sufletul pustiu de iubirea ce ti-o stiu?
Atat timp cat suntem doi, poti fi corb , poti fi cioroi
Daca inima mi-e vie,spune-mi , ce imi pasa mie
ca in bezna vinovata nu ti-e pana colorata?
Cat in lume voi zambi si cat timp ma vei iubi,
Nu conteaza cum ti-e chipul,tu, doar daruieste-mi timpul...
si te-oi face fericit...sot si tata implinit...
si ti-oi darui copii...negri, albi si cativa gri...
ca prefer in locul zilei, intunericul din tine!
Cand iubirea lumineaza... chipurile nu conteaza...”
Planul lui diabolesc,asa cum vi-l povestesc
s-a pierdut in noaptea blanda s- in iubirea lor profunda...
Si in timp ce-am povestit, penele i s-au albit...
si-i privesc si azi, cuminti ...porumbita si-al ei print....

dar

Tu nu m-ai intrebat - de ce eu sa-ti raspund
ce ganduri port sub gene, cata iubire-ascund?
nu-ti spun ce simt, nici tu nu-mi spune ce-ti doresti
stim  amandoi prea bine nu-s lucruri pamantesti
ti-as construi o lume dar oameni nu mai sunt
iar cei ce vad prin mine ma judeca-n cuvant

sunt legile prea dure, nedemna sunt sa stiu
ca ma iubesti in taina si , poate, prea tarziu?

voi ce-acuzati iubirea, vi-i lesne sa vorbiti
din carti redand citate fara sa le traiti
priviti-va-n oglinda cu ochii de copil
de nu veti intelege vi-i timpul inutil
de nu-mi cunoasteti simtul vi-i sulfetul strain
zadarnic vi-i cuvantul - jerba de flori pe scrin.

dor...

Mi-e dor de clipa ce-a trecut
Mi-e dor de ieri,mi-e dor de mult
De mâine, mâine-mi va fi dor
De visul fără viitor
De gândul ce nu-mi dă răgaz
mi-e dor de noi
ca ieri,ca  azi…
şi nopţile târzii mă dor
cu luna palidă de dor
şi-n vântul cu acorduri mute
las gândul meu să te sărute
să te încui în amintiri,
comoara unei sorţi nevrute;
te las şi  iartă-mă că plec
şi plec să pot şi eu ierta
de te-oi uita cumva, cândva...
Eu te refuz şi-apoi te chem
ba mă frământ, ba mă îndemn
parcă-s un comic fără haz
tu iartă-mi ieri şi uită-mi azi…
mâine de noi ne va fi dor
dar doru-i dulce uneori
bine nu-ţi e şi nici nu mori!
Tu visului i-ai dat temei
lumii întregi i-ai spus ce vrei
eu n-am ştiut cum să păstrez
aprinsă torţa unui crez...
porniţi în doi pe-acelaşi  zbor
ca două aripi de cocor
ne vom desprinde-ncetişor
cu timpul, printre nori de dor.
şi cum te uit şi tu mă uiţi
vom rătăci ca vântu-n munţi
împrăştiind pe culmea lor
ninsori de dor...uitări ce dor.

vant...

Am mai umplut o mare cu lacrimile mele
Un alt ocean asteapta sa-mi guste din durere
Am mai ucis un vis din nu stiu cate sute
Si-am mai murit o zi in zilele trecute
Ti-am ignorat chemarea, ti-am refuzat iubirea
Speranta ignorata mi-a parasit simtirea
In lacate legata, la maini si la picioare
s-a innecat in ape,m-am raspandit in mare
ochii nu-i mai inchid, sa nu-ti zaresc iar chipul
Nici gandul nu-l gandesc, sa mi te uit cu timpul
Sa te alung din soapte, din fiecare pas
plec si ma sting in noapte, in valuri fara glas
N-au decat sa se-ntrebe toti cei ce m-au stiut
ce s-a-ntamplat cu mine? Ce vorbe m-au durut?
sa nu-mi cutreieri lumea, in lume nu mai sunt
Cand am intrat in valuri, m-am transformat in vant
voi fi  in adiere si te voi mangaia
Iar in tacerea noptii doar tie-ti voi canta
Voi fi in veci cu tine, de ma vei respira
Iti voi patrunde-n suflet si nu voi mai pleca.

dorinta unui porumbel...

Am fost candva un porumbel
cu ochii limpezi si adanci
zburam cu sufletu-mi rebel
si-n noapte poposeam pe stanci
Am fost demult o turturea
cantand in serile tarzii
credeam in inocenta ta
iubindu-te, speram sa stii.
Dar intr-o zi mi-ai rupt aripa
cand cu o vorb-ai aruncat
poate in gluma, traind clipa
cu sufletul mi te-ai jucat
Poate ai plans, vazand ca sufar,
poate ai ras ca un dement
dar astazi nu te mai descopar
acelasi tu, chip inocent
te-am urmarit,ti-am stat pe umar
te-am sustinut pas dupa pas
si-n colivie, azi, imi numar
zilele goale fara glas
Astazi in ochi iti simt regretul
cand in tacere te afunzi
ai vrut mai mult,ai pierdut totul
e prea tarziu sa te mai scuzi
Ma duc si trista mi-e plecarea
si-as mai ramane un minut
si-acel minut, uitand cararea,
l-as transforma in inceput.

noapte alba...

Azi noapte n-aveam pic de somn
in suflet si pe gene
ma enervam, privind mereu
aceleasi albe perne
Si tu dormeai
in jur parea
atat de negru patul
Flamande ganduri imprejur
isi hartuiau vanatul
In linistea demult banala
Vartejuri se formau
Si in adanca ameteala
De tine m-agatam
Si te strigam, in gand,
visand
sa ma fi auzit…oftand
Dar tu dormeai
si-n somnul tau
am adormit si eu…uitand
te-am cautat...sa te implor
sa te trezesti cu mine
oricum tu nu m-ai fi simtit
si , poate-a fost mai bine
iar noaptea grea, plina de dor
si fara nici o stea
in intuneric se-asternea
In suflet si pe chip…usor
Eu, fara vlaga, mai speram
Sa nu se fi sfarsit…in zori

cu sufletul in ape

Cu trupul
sleit de puteri,
cu mintea
pierdută in larg,
mă-ndrept către ţărmul de ieri,
cu sufletul
putred catarg.
În ape
îmi  caut lumina
nestinsului far din trecut.
Adâncă, mă-mpiedică
vina
cu valuri  de gânduri
mă lupt...
mă ceartă o pasăre albă
himera
reproşului meu
regretul pe coapse
o algă...
înot către mal tot mai greu.
Cu buzele-mi pietrificate
din inima nopţii
te strig
dar tu, farul meu
eşti departe
şi strigătu-mi plânge livid.
De ce m-am scăldat în uitare?
De ce te-am ascuns în tăceri?
Acum
sunt o umbră pe mare
şi tu
doar lumina de ieri.

cu tine...

Am învăţat s-ascult tăcutul,
trecutul să nu-l mai ascult;
am înţeles cum sfarmă timpul
neînţelesul de demult...
am căutat să fug în gânduri
dar gândurile m-au cules
şi m-au pierdut în multe rânduri
dar m-am reinventat în vers.
am revăzut întreg pământul
în doar un zbor închipuit;
am colindat prin nori ca vântul
toate de când te-am întâlnit...
ieri, am rugat soarele tainic
să-ţi facă cerul mai aprins;
el mi-a promis un roşu darnic
de legământul meu încins.
de-atunci seninul  te priveşte
prin ochii lui te văd si eu
şi câte-o ploaie dezveleşte
un zâmbet larg de curcubeu.
tu poţi fi oricât de departe
în vers  îmi eşti aproape zeu;
închipuindu-te în toate
sunt lânga tine, dragul meu.

adorari...

Ador serile de vara de caldura toropite
ma ascund ca o fugara intr-o briza ratacita
ador noptile de vara ori ca soarele mi-e sfant
ori ca pot dormi afara printre  stelele cazand
Si ador sa-ti simt privirea chiar de-abia te mai zaresc
si sub clar de luna, firea s-o topesc in vis celest
Ador sa admir tacuta in lumina lumanarii
cum natura adormita parca da totul uitarii
Si ador simtind  in zori razele de dimineata
cum trezesc munti de  fiori intr-un  gand  uitat de viata.

vorbeste-mi...

Vorbeste-mi viata-ntreaga in doar doua cuvinte
Si spune-mi tot ce simti in cele doua vorbe
Vibrand, patrund in suflet si le pastrez cuminte
le-ascult cantand in vreme...fara viori sau tobe
Vorbeste-mi toata viata in doar doua cuvinte
Si lasa-mi-le-n lipsa-ti, mereu sa ma alinte
Precum o lumanare sa ma topesc... fierbinte
De griji si intristare sa nu-mi aduc aminte
Vorbeste-mi despre viata in doar doua cuvinte
Si poarta-ma cu ele in lumea ta de vis
Puterea lor sa-mi spuna tot ce-ti doresti,iubite
Sa-mi mangaie fiinta, sa-ti simt dorul nezis
Vorbeste-mi inc-o data in doar doua cuvinte
Si-ti jur! Voi intelege si gandu-ti nerostit
si-n moarte voi razbate... voi trece de morminte
sa-ti pot marturisi : o viata  te-am iubit!

furtuuna...

Am provocat furtuni intr-un pahar cu apa
si dup-atatia pumni si palme peste ceafa
deschid cate un ochi de teama sa descopar
ca ochii, gura, gandul  imi ceri sa le acopar.
Am inceput sa merg, ca un copil, nesigur
Si sa privesc in jur, sa vad daca sunt singur
Sa baigui un cuvant de teama ca se-aude
de spun un adevar, se pierde in niciunde.
Si plang in somn si-n noapte, cu glasul sugrumat
Si-ntr-un tarziu, paharul...paharul plin s-a spart
Si-a curs toata furtuna, s-a instalat in minte
Iar norii grei imi tuna si fulgera–n cuvinte
Si negre ganduri toarna peste intregu-mi cer
Si iar caut scapare...si ajutor iti cer...
Elibereaza-mi gandul de nori si tot potopul
Prefer sa fiu iar mut, sa fiu din nou miopul
Ce linistit isi vede de grija diminetii
si nu se teme-n veci de valurile vietii.

indemn...

Ma iarta ca mi-e dor…si iarta-mi tanguirea
Accepta-ma cum sunt nu cum ai vrea sa fiu
Crede-ma , nu vanez eternul...nemurirea
Si nu sunt doar capricii de copilas zglobiu
Sunt prinsa-n hora vietii, in ritmul ei dracesc
In ora fara clipe...n-am vreme sa zambesc
Si nu-mi permite ceasul cu tine sa plutesc
Spre infinite zari...in timpul pamantesc
Iarta-ma, dragul meu, ca vorbele mi-s grele
Eu caut sa le-ascund dar ma innec in ele
Intinde-mi mana, vino... sa simt ca suntem vii
Si rupe voalul cetii din ai mei ochi pustii
Vreau sa fugim in noapte , ca doi copii de ieri
Sa ninga peste pleoape cu flori de  primaveri
Si cheama ploaia calda sa spele al meu gand
Sa-ti fiu ca o  fecioara din vis si-n vis curand
Sa-ti luminez in noapte, sa-ti simt trupul aproape
Sa ma gasesti ca luna, cutreierand pe ape
Si rasarind in ceruri s-apun pe chipul tau
sa ma astepti si maine , al ploii curcuneu
Hai sa uitam de noi si-apoi sa ne-amintim
cum, fara griji, odata, stiam sa ne iubim
in fiecare floare, in fluturi si cocori
de clipa trecatoare sa nu ne fie dor
Hai sa uitam de toate si sa ne-ndepartam
de lumea toata goala …si veseli sa plecam
sa evadam din viata , sa fim doua scantei
pierzandu-se in noapte pe vechile alei
sa devenim un gand si gandul sa-l rostim
sa nu mai pierdem timpul, e timpul sa mai fim!

de la-nceput...

Dor doru-n gând şi-al meu cuvânt,

în tot ce simt,în tot ce sunt

şi plec curând,cu pas plăpând,
Spre zări, spre ieri, prin nicăieri trecând...
Sub jurământ, cenuşă-ţi sunt
Cenușă-n vânt,ca vântul gând
Sub legământ mă tot frământ
Cutreierand spre necurând
Amoru-i crunt,visul  cărunt,
Pe drum pierdut sub praf şi lut,
dintr-un acelaşi vechi pământ,
împrăştiat în cer de vânt...
Mă-ndrept sperând, spre ce-am avut,
Spre ce-am crezut, fără avânt
şi pierd, pe rând, alunecând,
un vis, un dor, un chip al lor
Te simt, te strig , te chem din timp
şi-apar senin, parcă, zâmbind
uitari de noi înmormântând,
ce eu ţi-am dat, ce tu n-ai luat
iubirea, sufletu-mi curat
şi iar răsar,eu n-am habar
că-mi dai în dar "adio" iar!
Abia aprins, cuvântul stins
cade-n abis, moare nezis
eu evadez, descătuşez,
Un suflet trist,de NU învins
De dor nebun, cu fum şi scrum
un foc absurd,  atunci şi-acum...
înalţ spre cer, tăcut mister
şi nu-i mai cer decât să sper
că pot ierta,  să pot uita,
Iubirea mea, plecarea ta.
Demult pierdut,de la-nceput,
un cântec mut am fost şi uit
ce n-am  ştiut…de-aş fi crezut
n-aş fi rostit, împătimit,
tot ce-am simţit...un infinit!
aş fi plecat, te-aş fi uitat,
te-aş fi pastrat  numai în vis
un munte fără de abis.
dar am căzut şi m-am pierdut
zadarnic timp neînceput!

dor doru-n gând şi-al meu cuvânt,
în tot ce spun,în tot ce simt…

al lunii val...

Pe plaja noptii, linistita,
Unde nici vantul nu pasea,
Ci numai luna ravasita
Pe cate-un mal mai atipea,
stateai cazut, adus de ape
un val frumos...printre delfini
Pareai pierdut… si prea departe
De cerul meu plin de suspin
Epuizat, privind spre mine,
mi-ai fi zambit…dar n-ai putut
nisipul, alb, parea ca-ti vine
ca un costum abia cusut
Tu, vlaguit de-atat chin,
de lupta ,tremurand in spasme
te zbati… si te inalti putin
sa-mi rascolesti cerul de basme
Cedand, usor m-am coborat
pe a mea raza stravezie
sa te sustin, sa te ajut,
sa-ti mangai fruntea pamantie
Nedumerit, inmarmurit,
Intr-una ochii ti-i stergeai,
Crezand ca, poate, ai murit
sau pur si simplu mai visai
Cand ti-am atins un umar gol
Ai tresarit, simtind ca-s vie
si mi-ai suras ametitor,
schimband suspinu-n poezie
Vazandu-ti ochii mari, adanci,
m-am fastacit ca o fecioara
cu stele-n par, priveam spre stanci
in rochia-mi de voal, usoara
Simteam cum inima imi lupta
sa rupa zalele de-otel
in care-a fost inlantuita
sa nu ma-ndragostesc de fel
Dar sangele-mi dansa prin vene
in ritm ciudat, neomenesc
tu ma priveai pe sub sprancene
de al tau drag sa ma topesc
M-ai prins de mijloc intr-o clipa
si in nisip m-am afundat
plapand in mine se-nfiripa
un dor de-a pururi refuzat
Cum sa te-opresc? Nu am putere
sa te alung, sa te resping
chiar de nu pot nimic a-ti cere,
pe al tau piept usor ma sting
Tu ma saruti…si-n sarutare
mi te ofer , fara sa lupt
sa redevin o muritoare
caci te doresc atat de mult
Tu, cerul meu, de poti, ma iarta
Ca, fara luna, te-am lasat
iubirea mea–i nevinovata
o voi urma necugetat
Iti vei gasi alta copila
Ce langa tine va trai
Si-n noapte luna vesnic plina
eu cu mult drag ti-o voi privi
Ieri, nu stiam ce e iubirea
nu ascultam al marii glas
dar azi, priveste-mi fericirea
si, spune-mi, tu… cum sa o las?

vineri, 15 iulie 2011

viata ca un muzeu


E viaţa mea ca un muzeu al figurinelor de ceară
un manechin, destinul meu, captiv e-n lumea lor bizară
cu ochi pustii, cu zâmbet fals, par deseori realitate
şi ca un câine fără glas mă însoţesc în orice parte
nu mint, le simt indiferenţa, dar nici nu-mi pot schiţa vreun semn
deşi par vii, nu-mi  ştiu prezenţa, făpturi de ceară, lut şi lemn.

floare de "nu ma uita!"

Un boboc de floare-albastra,
In ghiveci, langa fereastra,
s-a indragostit de-o stea,
nopti intregi privind la ea
Da-i parea asa departe
Parca cerul ii desparte
Si pamantul dintre ei
Dragoste fara temei
Poate doar Calea Lactee
Si-alte stele rotofeie,
Pareau sa-l fi ignorat
Doar steaua  l-a observat!
Rusinat, nevoie mare,
Ca o stea incantatoare
Il privea cu nonsalanta
a-nceput sa prinda viata
dupa ce, in noptii tarzii
ii compuse poezii
si-a dat seama ca, mai bine,
infloreste de iubire
Azi asa, maine la fel,
pana, micul bobocel,
manat de-al iubirii dor
devenise-nfloritor
Ce minune,ce culoare
ce petaleuimitoare!
dar tot suparat imi pare,
greu certat de nori si soare!
el, bobocul albastrui
spunea dorul nimanui
Iar pe frunza-i verde-amar
roua lacrima-n zadar
Nu se bucura de zile,
Nici de apa , ce caznire!
Doar in nopti senine-nvie
pentru steaua lui tarzie...
Intr-un timp, bobocul meu,
Nopti in sir, oftand din greu,
Singurel, fara speranta,
i-a zis stelei verde-n fata:
“cum sa-ti spun, steluta mea,
ca-s boboc, dar mult as vrea
sa-ti fiu far in departare,
pe o mare lucitoare
Sa m-aprind si eu in noapte,
Sa-ti fiu poate  mai aproape
In lumini sa ne unim
de iubiri sa ne smintim
Tu, steluta, dac-ai sti
cerul tot ti l-as iubi!
Fac orice sa-ti fiu pe plac
Si-n petale sa te-mbrac!
Numai, uita-te la mine!
Haide, nu-ti fie rusine,
Vino pe pamantul meu!
Si te voi iubi mereu!
Steaua mea, asculta-mi glasul
Si incetineste-ti pasul
Nu mai fi rece si trista
Cat iubirea mea exista!
Nu cersesc, nu vreau din mila
Sa mi te cobori, copila,
Vreau de simti ca ma iubesti
straluciri dumnezeiesti!
Si-ti promit eternitate
Caci din mine, mai departe,
Va iesi un alt boboc,
Cu stelute la mijloc!
Vei fi vesnic adorata
In pamant vei fi plantata
Fiindca-s eu, steluta mea,
Floare de nu ma uita!”
Recunosc, am plans si eu
Ascultandu-i chinul greu
Si va jur ca am vazut
Cum din ceruri a cazut…
O steluta fermecata
De iubirea lui chemata
Si s-a asezat pe loc,
in ghiveci, langa boboc
si, sa vezi a doua zi
alt boboc prinse-a-nflori
Ce frumoasa floare-albastra
Am eu astazi la fereastra!

cantec...

Ca pe-un templu te contemplu
Stins in timp si in rastimp
Plans in vant si in cuvant
A ta fata, o prefata,
Fara rugi si buturugi
Si cu ochi fara deochi
Si cu gura fara zgura
Un cant bun pare nebun
Si un gand vine plangand
Si un dor dus de-un condor
Pari colind colindator,
Zis in lume fara glume,
fara nume si prenume
fara tine nu-s destine
si nici maine sau poimaine
Iti cer cerul iar cersind
Si tind mana sa o-ntind,
Sa ma zbat si sa razbat,
Intr-un lat nemaiumblat,
Pe un drum fara indrum
Si cu minte prea cuminte
fug spre tine alba nalba
dintr-un mic nimic te -ador
floare-n floare, flori de dor

păreri de rău...

regretele nespuse, ascunse în grimase
îţi eclipsează chipul,în ochi mereu retrase
regretele sunt fluvii ce sapă ca în stâncă
formând peşteri în suflet, sub ochi,o urmă-adâncă
păreri de rău, regrete sau orişicum le-ai spune,
îţi sărăcesc trăirea furându-i câte-un mâine
ştirbesc din bucurie şi somnul ţi-l înghit,
nici zâmbetul nu poate opri acest cuţit.
te hăituiesc, te-nhaţă ca pe un miel cuminte,
oricât încerci a râde, privirea te dezminte
regretul e o cruce pe care-ai răstignit
liniştea şi seninul oricărui răsărit.

DECIDE


Ne-am dăruit iubirea și am primit teroare
Printre profeți și temeri spre stele ne-avântăm
ne-am otrăvit pământul, călcându-l în  picioare
de când cu egoismul pantofi-i asortăm.

Am sugrumat devreme chemarea inocenței
lăsându-ne copiii murdari, cerșind în drum
Pecetea grea le-o punem, cea a indiferenței,
abandonați în stradă, catalogați nebuni

Ne vindem  libertatea pe vorbe și tratate
Și punem ipotecă pe sufletul dator
Cu studii cumpărate și diplome dictate,
ne îndreptăm ca orbii spre niciun viitor.

Alegem presedinte un om deja ales
Batjocorind țăranul, dăm plugul pe căpșuni
dar importăm  în  masă, cu mare  interes,
pui, soi de eprubetă,  și mere cât doi pumni.

Trăind absenți prezentul, de mâine vom muri.
Neimplicați în fapte, doar vorba e de noi.
Iar mâine nu-i departe, nu-l vom putea privi
Senini, ca altădată...cu frunțile-n noroi.

Iar alte țări profită, în scopuri aliate
vin, instalează scuturi, ne schimbă-n ținte vii
apoi se-ntorc acasă cu mâinile curate
fără să mai gândească  la noi de vom mai fi

Privim tăcuți, prin lacrimi în suflet  încarnate…
iar ei ne seacă viața, lăsându-ne bolnavi
vor jefui si dreptul de-a mai avea dreptate
vor cere pe gând taxe, în lume vom fi sclavi!

Nu mai dormi, de-ți pasă, adună-ți zi din noapte!
Gândește-te la mâine și luptă pentru toți
Nu te-amăgi semnându-ti sentința către moarte
pe-o strângere de mână și zâmbete de hoți.

Ai tăi au fost haiducii și Delta-i tot a ta
n-o vinde pe nimicuri, nu te înstrăina!
Citește Eminescu și Creangă sub un tei
Și deapănă povestea cu Făt Frumos și zmei

Rămâi cu frati la masă, învârte-n mămăligă
mai pune-ți o dorință, mai cântă o baladă
dansează-n bătătură, mai bea o strășinică
gândește-te la glie, dă-i visului plămadă!

Fii mândru de-a ta țară, nu renunța ușor
și nu uita că-n lume doar noi avem un dor
doar știi, uniți de suntem, rămânem un popor
care a scris istorii din purul adevăr!

Privește-te, române, ai suferit din plin!
N-ai fost nicicând o slugă, nu accepta stăpân!
Știi că te mint pe față, nu bea al lor venin.
Tu ești, ai fost, decide cât vei mai  fi român!

bloguri vizitate

Translate