îmbrăţişând nimicul în cădere
scrântind speranţe, răsuncind o mână
am reusit... azi uit orice durere
am vrut să-i fiu pământului plutire
căci nu puteam să cad sub el vreodată
mă încerca demult o prăbuşire
şi-abia acum mă văd descătuşată
când dezechilibrată de-ndoială
simt sufletul alunecând în vrie
mă ancorez de-un vis... în ameţeală
înaintând spre ce va fi să-mi fie
nu m-am născut să fiu o acrobată
n-am vrut sa fac un circ din viaţa mea
dar de-am căzut de fiecare dată
m-am ridicat, n-am mers târâş prin ea.
riscând să par o veşnică străină
mi-am îngropat amprentele-n ţărână
şi umbra-mi pare astăzi mai senină
de când mi-e viaţa ca un mers pe sârmă.
mi-am îngropat amprentele-n ţărână
şi umbra-mi pare astăzi mai senină
de când mi-e viaţa ca un mers pe sârmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu