duminică, 16 octombrie 2011

Detaşare

am învăţat de-un timp să merg pe sârmă
îmbrăţişând nimicul în cădere
scrântind speranţe, răsuncind o mână
am reusit... azi uit orice durere

am vrut să-i fiu pământului plutire
căci nu puteam să cad sub el vreodată
mă încerca demult o prăbuşire
şi-abia acum mă văd descătuşată

când dezechilibrată de-ndoială
simt sufletul alunecând în vrie
mă ancorez de-un vis... în ameţeală
înaintând spre ce va fi să-mi fie

nu m-am născut să fiu o acrobată
n-am vrut sa fac un circ din viaţa mea
dar de-am căzut de fiecare dată 
m-am ridicat, n-am mers târâş prin ea.

riscând să par o veşnică străină
mi-am îngropat amprentele-n ţărână
şi umbra-mi pare astăzi mai senină
de când mi-e viaţa ca un mers pe sârmă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu