visul unui suflet

Ştiam că nu mă vei iubi dar am cerşit iubire
ştiam că nu-mi vei auzi adânca tânguire
ştiam că mergi spre alte sorţi departe de-a mea lume
încătuşate-n alte porţi, închise pentru mine
mi-e clar  că cer enorm sperând străina ta privire
şi-atât de-absurd cerşesc avid un petic de iubire
ştiam de-atunci cum ştiu şi azi că ne desparte timpul
tu-l ai pe-al tău...al meu nu-i treaz şi-atât de greu nisipul!
Zeu al iubirii, de exişti, de stii ce dor ma leagă
descătuşează-mă de vis şi ochii mi-i dezleagă!
Trezeşte-mi timpul fără ceas şi soarta-mi adormită
mai  dă-i cuvântului un glas, fă-i şoapta auzită!
Nu mă uita pe marea ta corabie-n derivă
dă-i vânt în pânze şi o stea din inima-mi naivă
Mă du spre farul îngrădit, la porţile-ncuiate
să naufragiez iubind pe ţărmul clipei moarte
strigând în valuri de cuvânt refrenul mut de-o viaţă
“ştiam că nu m-ai fi iubit,  că  nu-mi eşti dimineaţă”
curenţi de gânduri mi-au împins destinul in neştire
epava dorului nestins lăsându-ţi amintire
de suflet nu mă întreba, l-am rătăcit în mare
repudiat de lumea ta, ucis de aşteptare
cu negre-adâncuri logodit,  lipsit de mântuire
 în  trupul mării stă chircit, greoi de-a ta iubire
dar tu aprinde-te cum ştii, far luminos şi blând
el, din adâncul fără chip, te va privi sperând
va aştepta oricând să-l chemi,oricât de mult ar trece
lumina ta fiindu-i semn, oricât i-ar fi de rece
eu ştiu că timpul lui şi-al tău nu-mpart aceleaşi vise
dar din adâncuri naşte timp şi porţi mereu  deschise!
de-atunci ştiam că nu-mi vei fi dar aşteptam  iubire
cumva ştiind că-mi vei opri adânca tânguire
suspinul  cuvântat de  mări, ştiam că-l vei pricepe
şi-ţi voi trezi din bezne zori, oricât de mult ar trece.