luni, 22 august 2011

singuratatea

Singuratatea…da! A inceput sa-mi placa,
m-am invatat cu ea, usor, fara sa stiu...
de-o vreme simt ca, parca, mi-ar fi draga,
in compania ei, mi-aud gandul tarziu...

Singuratatea , trista ca si mine
si resemnata...e un mod de viata.
Linistea ei e starea mea de bine,
seninatatea ei mi-o poti citi pe fata.

Singuratatea...nu credeam sa-mi placa....
O recunosc,acum...fidela mea amica...
Ea ma-nsoteste zilnic si sufletu-mi impaca,
oare de ce-am respins-o? de cine-mi era frica ?

Singuratatea mea...o mistica prezenta,
nedeslusita stare si nepatruns mister...
chiar de vor crede unii ca-i vraja sau dementa,
e doar al meu refugiu...peticul meu de cer.

In ea ma regasesc si pot vorbi cu mine,
in ea ma linistesc si proiectez sperante....
singuratatea mea, de-atatea ori revine,
de cate ori o caut...si ma cuprinde-n brate...

Singuratatea-i certa si sincera cu mine,
ea nu ma amageste si nu imi jura stramb....
imi intelege visul ce nu-l impart cu tine...
si imi ofera spatiu,de lume sa m-ascund.

Singuratatea…da! A inceput sa-mi placa,
m-am invatat cu ea, usor, fara sa stiu...
de-o vreme a-nceput sa-mi fie mult mai draga,
in compania ei, mi-aud gandul tarziu...


Un comentariu: