marți, 23 august 2011

pedeapsa...


E timpul meu beteag, lipsit de conţinut
îl văd într-un toiag şi el tocit demult
şi-i scârţâie privirea, răsuflă tot mai greu
de-abia păşind aiurea, bătrânul derbedeu

Hoinar fără hotare şi fără remuşcări,
fuge de-a mea chemare, furându-mi primăveri
Îmi văduveşte ceasul, secunde omorând
pleacă, grăbindu-şi pasul, olog timp, şchiopătând.

Golindu-mă de viaţă, hoţ de minute-n şir,
mă rupe ca pe-o aţă...şi tremur, în delir...
îmi fulgeră crâmpeie din ani, demult trăiţi,
mă sting ca o scânteie în ploi mult prea cuminţi.

De-ar exista o lege, să-l pot îndupleca
să-l fac să nu-mi mai plece,o clipă doar să-mi dea,
o clipă fără moarte...cumva i-aş mulţumi
şi l-aş slăvi în toate, numai să-l pot opri.

Dar, nemilos şi rece, el nu stă la taifas
şi nu există lege să-i cer un ultim ceas.
Necruţător mă ceartă, că l-am încetinit
şi-mi jură, drept pedeapsă...un ultim asfinţit.

2 comentarii: