luni, 22 august 2011

nu...da...

Îmi pare rău, mi-e greu acum, mai greu decât credeam
când ne desparte doar un “nu” din câţi de “nu” ştiam
nu pot să cred c-am refuzat răspunsul "da", dintâi
te-ar fi oprit, ar fi strigat..."DA, vreau să mai ramâi"!
Nezise fraze în mister apun de mine stinse
albastre raze frânte-n cer, săgeţi în nori de vise
Cumul de vorbe fără sens, într-un “nu” rezumate,
fără de forme, gândul şters, l-am condamnat la moarte
Cu ce putere înzestrat, acelaşi "nu" mă-ndeamnă
să uit de "da", să îl ignor şi, nebăgat în seamă,
să piară din vocabular, un gol în loc să-i fie
şi numai “nu” să spun mereu pedeapsă pe vecie,
că te-am lăsat să pleci, tăcut, uimit de-al meu “nu” rece
când, nerostitul "da" putea în drumuri să ne lege
“îmi pare rău” mi-a mai ramas...în rest, un “nu” sunt toată
în lipsa ta nu mai am glas...nu neg, sunt vinovată!
E prea tarziu „îmi pare rău„ am pronunţat cuvântul
nu mai am cum să-l anulez ...de-aş fi urmat instinctul
de ţi-aş fi spus un simplu « da », ai fi rămas cu mine
mă doare azi  absenţa ta şi mă omoară mâine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu