in cateva cuvinte...

Atat de goale-mi suna, cand vreau sa spun ce simt...
sunt, reci, precum un sarpe, in umbra, nehranit...
Desarte , fara forma si fara continut,
imi stau, aliniate, fraze fara vesmant...
Atat sunt de sarace si-as vrea sa fac ceva,
Sa le imbrac in aur, poate-ar sclipi cumva
Le-as pune diamante, sa stiu c-ar cuvanta
si-o clipa de traire, din ce-am simtit candva.
Si de le-as face stele, pe cerul meu de vers,
Tot n-as descrie-n ele intregu-mi univers
Chiar de le-as pune perle, safire, nestemate,
Oricum, nu mi-ar descrie emotiile toate
Cuvinte aranjate, cuvinte fara rost,
mi-ati scris in acte viata, ce teatru trist si prost!
Fara actori, desigur, actorii stiu zambi
doar voi , pe scena vietii, taceri imi veti rosti.
Le simt cum ma tradeaza, complotul lor il stiu
Zadarnic isi fardeaza...fad, tenul, tuciuriu
N-au cum sa-mi lumineze si nu vor colora,
Nicicand a mea poveste, nicicum, simtirea mea
Dar, ca un act de teatru, ma prind in ritmul lor,
si, unul dupa altul, scriu gandul incolor
Stiu ca raman uitate, pe-o foaie de hartie,
emotii ce nu-s prinse doar intr-o poezie
raman  aliniate, cuvinte despartite
ce pot  fi criticate, de nu-s corect citite
Caci, numai cititorul, viata le poate da,
de stie sa patrunda gandul si noima mea.
Deci, cum sa spun , prin ele , de nu le sunt stapana
Ca nu-s la gat margele, in ele imi rasuna
franturi de vis si clipe smulse din timpul meu
inchise-n vorbe terne...ma simti? Acolo-s eu.