dorul unui bondarel

Pe un petic de ogor,
ma curteaza un bondar,
ascunzandu-se in flori,
fara miros si nectar...

Rotofei si colorat,
bazaie staruitor...
parca s-ar fi intepat
intr-un spin necrutator...

Eu, din iarba, il privesc,
observand cum se agita,
ca, albinele-l gonesc...
si, el n-are o iuibita...

Bondarele dolofan,
tu ai stupul la picioare...
de ce te framanti in van?
Scoate roiul la plimbare...

Pe un deal cu margarete,
sa vezi care-i mai draguta,
sa alegi, din mii de fete,
una sa-ti fie mandruta.

Nu te mai uita la mine,
eu le am pe ale mele...
Fugi degraba spre albine
si, curteaza-le pe ele.

Nici bine n-am zis, ce-am zis
Ca, bondarul, necajit,
enervat ca e respins,
m-a-ntepat si s-a pitit.

Bondarel razbunator,
de ce ti-ai varsat pe mine
oful tau si al tau dor?
Ca eu ti-am dorit doar bine...

Spune tu, ce pot sa fac?
Eu sunt om, tu , bondarel...
n-am vrut eu sa-ti fiu pe lac...
Du-te-acasa, frumusel !

Mergi si cauta-ti mandruta!
si-ai sa vezi, necazul trece,
cand frumoasa albinuta,
te va declara drept rege...

Poate-atunci vei intelege
ca asa-i lasat pe lume,
fiecare, intr-o lege
si cu un destin anume!