marți, 30 august 2011

despre destine

Încrucişându-ne privirea
destinele ni le-am lipit
prin irişi dilatând simţirea
pe-aceeaşi palmă ne-am unit.

În zâmbete fluturii zburdă
peste câmpia de fiori
boboci de maci timizi se-avântă
către obrazul fără nori.

Împreunând mână cu mână
în degete ne sărutăm
şi ancorându-ne de lună
pe dealul gurii alergăm.

Hrănindu-ne trupul cu şoapte
culese de pe buze flori
fugim de-atunci în orice noapte
spre crângul de îmbrăţişări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu