despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 5 august 2011

amintire

Povestea un om odata, ratacind in ochii mei
"fara aura si aripi, fara stele si scantei,
m-am nascut in noaptea rece, tremurand de slabiciune
ca un tipat al nefirii, fara un destin anume...
crude moase m-au curtat dar nu m-am pierdut cu firea
timp de lacrimi insetat mi-au menit, sa stiu  mahnirea.
Treaz, in ceas fara lumina, sufletul deschis ca ochii
privea fara sa-si revina: prinsi in somn pareau cu totii.
Am deschis, in noapte, usa, infruntand sub cerul gol
fara stele, fara luna, fara ingeri in sobor,
intunericul albastru de taceri impresurat;
(paream ultimul sihastru  pe pamant abandonat,
respiram un aer aspru, somnul mi-apasa pe gene)
<<dorm cu totii...
-de ce, lume, te-ai culcat asa devreme?
ai ales tacerea noptii, ratacindu-te in ea...
chiar au adormit si sortii? sau e asta soarta ta?
nu pricep cum, omenire, ai pierdut orice speranta
cum sa fac sa-ti vii in fire? e prea noapte, e prea ceata
impregnata cu tristetea de pe chipurile voastre;
si, greu, sufletu-mi ofteaza prin tacerile ramase..>>
Ingrozit de golul lumii, naucit de-atat pustiu,
implor cerul sa-mi ajute, cat nu-i inca prea tarziu.
de o raza am nevoie, de un zambet si-un cuvant
sa pot  face lumii mele dimineata pe pamant
s-a trezi, sa fie iara lut cu  sufletul drept scut
n-o lasa, te rog, sa piara! da-i al doilea inceput!
aminteste-ti de iubire... cerule,vei straluci
cand, in ochii de copile, stelele-ti vor multumi!"
cam asa spunea batranul o poveste cum n-a fost
-de la el stiu ca in viata doar iubirea iti da rost!-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

bloguri vizitate

Translate