marți, 26 iulie 2011

Da!

Un fir de iarba verde crud eram de cand ma stiu pe lume...
In preajma mea atata prund...de nu crestea nimeni ca mine...
Si eram mandru si frumos....pustietatea mi- era mama
Si ma simteam victorios...nici de-ntuneric n-aveam teama...
Paream a fi nemuritor...si soarele-mi parea dator...
Si-n tot prundisul...domnitor,in tara mea fara popor...
Dar intr-o zi, cu nesimtire,o margareta de niciunde
A aparut ca din minune in a mea tara, langa mine...
albe petale ca un vis si mijloc galben, ca un soare...
un trup din lumi de nedescris , crampei din cer plin de splendoare...
m-a cucerit intr-un minut...cu fata-i blanda si tacuta...
i-as fi dat tot ce-aveam mai sfant,doar sa-i sarut frunza marunta...
dar ce nevinovata ea ...privea spre bolta mea de stele
si toata lumea o zarea , nevazand dorurile mele...
pentru o clipa m-a durut...si ofilit,m-am intristat...
eram candva si nu demult ...al lumii mele imparat...
dar ea, tacuta, zambitoare,plina de har si-ntelepciune
mi-a daruit alta culoare...prundisului uitat de lume...
se asorta cu al meu verde si ma privea imbietor...
parea ca visul meu se pierde...de-a fi un print nemuritor...
si cred ca-n taina ea ma vede , cum plang pierdut al noptii zbor
si cred ca-mi stie a mea sete ...sa fiu stapan al florilor...
dar,Doamne, cat e de cuminte...cum ma priveste intelept...
si ma intreb acum ce simte...cand sunt ironic si destept...
si parca vantul imi sopteste...pe-al frunzei cant , staruitor...
ca de o viata ma iubeste ...pe cand era un fir de dor...
"esti firul meu de iarba crud...esti singurul meu viitor...
Din clipa-n care m-am nascut..te vad naltandu-te usor...
Esti tot ce am , tot ce-am avut...De ce esti trist, mereu stingher?
Ti-e trupul frant de nori si vant...nu simti ca te astept si sper?
Da, te ador, te-mbrac in stele...si printe ele te cuprind...
Esti al meu vis , a mea tacere...in al meu gand vreau sa te prind..."
Asa-ncepuse jocul nostru...Eu o priveam, ea ma privea...
Si am ajuns sa plang ca prostu’...cand o secunda nu-mi vorbea...
Si au trecut zilele-n fuga...si noptile s-au petrecut...
Si teama mi-e ca vara lunga...in toamna azi s-a prefacut...
Si eu ma duc si ea se duce...Nici eu nu-s print , nici ea nu-i stea...
Si in prundis ne-om pune cruce...eu, langa margareta mea...
Dar primavara nu-i departe...si ne-om intoarce iarasi vii
Doar intr-o inima vom bate...ea floare, eu , prundis voi fi...
am inteles ca de la ura...e doar un pas catre iubire
si nu mai cred cand o faptura imi jura ca singur e bine!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu