Amurgul rosu potolea
vulcanul din inima mea...
si sangele-mi incetinea...
in vene si in tampla grea...
in prag de seara, stand pe jos,
pe iarba, langa trunchiul ros
de nuc batran, candva stufos,
priveam la cerul dragastos...
si imi parea un briliant...
un nor pufos zambea distant...
iar soarele parea jenat...
ca pe obraji m-a mangaiat...
Si, rusinat ...spre orizont...
cu tot alaiul lui de foc...
s-a-ndepartat, facandu-mi loc
printre stelute sa ma joc...
si , uite-asa, precum va spun
dormind sub nucul meu batran...
pe dupa frunzele-i apun...
visand in iarba,somn nebun...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu