de m-ai lăsat din visuri să strâng scrum?
abandonându-ma, apoi, ca pe-o epavă
frumos vapor ce-am fost şi nu-s acum?
De ce-ai jonglat cu strâmbe adevăruri,
ce le-am primit numai fiindu-mi drag
Stârnind în suflet înspumate valuri
Ce-n maluri de târziu un zâmbet sparg?
De ce–ai trezit speranţe fără zile?
ce-au tulburat mări liniştite ieri?
de ce-ai plecat lăsând urme ruine
în sufletul dorit de mângâieri?
Nu-ţi pare rău, jucându-te-a iubitul,
mimând emoţii, c-ai ucis un timp
în care tu erai tot infinitul
iar sufletul mi te purta ca nimb?
ieri te-am iubit…te voi iubi şi mâine
chiar de mai plâng amar în prag de-april
iar de vreodată-ţi va fi dor de mine
vei şti de ce-mi plâng ochii de copil.
poate atunci, în versurile mele
te vei găsi...văzându-te ca ieri
mim al iubirii, ce-ai stârnit durere
nu zâmbet, nu aplauze...tăceri.
...sper să-nţelegi unde-ai greşit,
iubitul meu
iubitul meu
să-mi pot uita părerile de rău….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu