despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
'când iubeşti, Mâine e prea târziu...'' Oana Ostafi

Totalul afișărilor de pagină

joi, 28 iulie 2011

în timp ...


Mă murdăreşte lutul nopţii şi zilele cărunte-mi fug
Rămân pustie ca pereţii crăpaţi de un cutremur lung
Se scurge varul unei zile şi-mi cade-n ore tencuiala
Trece si vara, toamna-mi vine, în inimă  mijeşte seara.
Trecutul îl zăresc în umbre dansând pe zidurile-mi goale
În pânze de păianjeni sumbre mor amintiri din ani cu soare.
Era frumos în încăpere, când ora nu-mi cădea, cojită
păream dorinţă şi putere...astăzi par veşnic obosită.
Era lumină, gălăgie, cu varul proaspăt mă mândream
Râdeam în tencuiala vie, prin ochi, ferestre, respiram
Acum mi-s geamurile-nchise, murdare de dezamăgiri
S-au scurs culorile decise să nu-mi păstreze amintiri
lumina mi-a ramas afară... abia de pot s-o mai zăresc.
Tăcerea, astăzi, mă omoară,  golaşi pereti mă-ngrămădesc.
mi-e timpul izgonit de noapte, un vis captiv într-un castel
şi nu-l ajung... e prea departe, ascuns sub pleoape de oţel.
Ma vlăguieşte neputinţa de-a nu mai sti cum să-l ating
să-mi reîmprospătez fiinţa... în ritmul vieţii să înving.
Renunţ... azi sorţii de izbândă zac împietriţi între pavele
Mă prăbusesc, de simţ flămândă, sub negre zidurile grele
În urma mea dansează noaptea  peste mormane de moloz
eu plec, îmbrăţişându-mi soarta şi nu-mi regret ” la vie en rose”
Roz  n-a fost, n-avea cum să-mi fie visul de ziduri obturat
mă voi muta într-o chilie, cu geamul clar, imaculat,
prin care soarele-mi pătrunde, unde pereţii nu mă frâng
unde păianjeni nu-s, nici pânze , doar  braţe visul meu să-l strâng
mă veti zări, că n-am zăbrele şi nici perdele nu mi-am pus
vă voi zâmbi de lângă stele, cu sufletul mereu desculţ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

bloguri vizitate

Translate