miercuri, 20 iulie 2011

poveste...

Îmi joacă feste soarta, mă pune la-ncercare
întâi deschide-o  uşă , eu cred că-i o scăpare
apoi închide-o alta, trântindu-mi-o în nas;
mă crede o păpuşă, în jocu-i fără haz.
astăzi îmi dă speranţe că pot zbura spre cer,
mâine ucide şanse spre care nu mai sper.
azurul meu e sumbru,de nori învăluit.
ca o fantomă umblu, fără să fi murit!
îmi caut împăcarea, deşi nu i-am greşit
şi îmi cerşesc iertarea, doar vie să mă simt.
Mă caut în cuvinte dar nu mă regăsesc
şi răscolesc morminte şi tot nu mă zăresc
sunt goală-n simţăminte şi mă tot pustiesc
lipesc frânturi în minte, să văd, să mă privesc
fiindcă-n oglinda-mi spartă demult nu mai am chip
mă simt ca separată de trup şi de-al meu timp
sunt puf de păpădie sau frunză ofilită?
răspunsul nu-l mai ştie nici inima-mi golită
sau, poate, sunt un vierme hrănit din al meu trup
mâncat de colb în vreme,de mulţi ani sub pământ.
ori, poate, sunt un val,ce-mbracă în uitare,
o margine de mal , o plajă fără soare
de fapt, pot fi durerea, ce m-a înmormântat
fără să-i ştiu puterea, în mine-am înnoptat.
orice aş fi, stiu bine,că vie nu mai sunt.
să rătăcesc îmi vine... să bântui pe pământ
sa curg precum o ploaie, de mine să m-agăţ
vreau să fiu iar vioaie şi viaţa s-o răsfăţ.
să mă aştern în lume cât lumea mă mai simte
să o iubesc în versuri şi ea să mă alinte
să-mbrăţişez eternul, săpându-mi o fântână
în ea sa-mi văd clar chipul şi inima să-mi spună
într-un ecou feeric, în vorba mea nebună
că soarta-mi este veşnic o parteneră bună..

Un comentariu: